Ponta: Domnule Boc, realmente sunteţi căzut în cap
 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în locul premierului, "realmente căzut în cap", ar fi trebuit să fie prezent preşedintele Traian Băsescu, el afirmând că nu e normal să fie bătut câinele în locul stăpânului.

Ponta şi-a început intervenţia întrebându-se, retoric, dacă preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, îşi mai menţine iniţiativa de dărâmare a zidurilor din jurul Parlamentului, aluzia fiind la sindicaliştii care manifestau în faţa Legislativului.

Preşedintele PSD a afirmat că în locul premierului Emil Boc la dezbaterea moţiunii de cenzură ar fi trebuit să fie prezent preşedintele Traian Băsescu, şeful Executivului fiind un simplu "executant".

"Singurul care trebuia să fie în faţa Parlamentului şi să îşi asume tăierile de pensii şi salarii este Traian Băsescu. Nu este normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rău. Traian Băsescu să aibă curajul să iasă din spatele zidurilor de la Cotroceni, să le spună românilor de ce i-a minţit acum şase luni", a continuat el.

Ponta a spus că moţiunea de cenzură iniţiată de PSD nu este una ideologică. "Este o moţiune pentru oamenii din stradă, pentru oamenii care se uită la televizor", a adăugat el. Ponta a spus că reducerile de pensii vor afecta toţi pensionarii, nu doar pe cei cu pensii "de lux" sau cu pensii "nesimţite".

"L-am tot auzit pe Emil Boc vorbind de pensiile de lux şi acuzând parlamentarii că nu vor să renunţe la privilegiile lor şi la pensiile de lux. Despre ce pensii vorbim, domnule Boc? Cred că realmente sunteţi căzut în cap", a afirmat preşedintele PSD.

Ponta a mai spus că va vota moţiunea de cenzură nu neapărat pentru căderea guvernului Boc, ci pentru anularea reducerilor de salarii şi pensii.

"Nu votez moţiunea pentru orgoliul lui Traian Băsescu, care a devenit tot mai închis în palatul lui şi tot mai dependent de curtenii cu limba şi cu buzunarul la fel de gros. (...) Nu mă interesează nici cine va câştiga războiul din PDL dintre Elena Udrea şi Blaga, Videanu şi Berceanu. (...) Nu votez nici măcar pentru ca gruparea independenţilor să mai câştige un minister. Nu votez nici pentru ca doamna Anastase să îşi recâştige locul în bătălia muzelor în topul slugărniciei. (...) Nu îmi fac iluzii că Traian Băsescu va numi un premier social-democrat sau un premier liberal, pentru că va numi un om zelos şi servil, un om poate mai înalt sau poate mai mic decât domnul Boc, dar cu aceeaşi slugărnicie", a afirmat preşedintele PSD.

Accesări: 1152
Publicat Marţi, 15 iunie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
0
0 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

andrei
13:56:13, 15 Jun 2010 1
nu cred ca ponta si antonescu vor sa faca ceva pentru tara pentru ca au de toate. ei vor mai multa atentie si putere. sufera de sindromul unui copil frustrat sau copil narcisist care crede ca este cel mai dintre toti. treziti-va si uitati-va in jur. toate administratiile sunt pline cu angajati care muncesc numai primavara, milioane de romi care fac copii pentru ajutor si alte milioane de invalizi in tara care de fapt muncesc in UE.
ContraPro
+2
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.