Poza lui Pacepa din revista „American Spectator", adevăr ori făcătură?
 

După ce, vineri, cotidianul.ro a semnalat că fotografia fostului general român de Securitate Ion Mihai Pacepa apare în capul unui articol semnat de el recent în revista „American Spectator", au apărut, firesc, ecouri printre gazetarii români şi alţi cititori ai site-ului nostru. Cum era şi normal, cu toţii se referă la poza pusă în fruntea eseului respectiv şi deloc la articolul ce are ca temă recentul troc de spioni dintre Washington şi Moscova, în care zece agenţi ruşi au fost daţi în schimbul a patru agenţi americani.

De unde se vede uşor că interesul cu care este urmărită o ştire privindu-l pe fostul consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu este unul deosebit, cu atât mai mult când este vorba de misterul privind înfăţişarea sa actuală, asupra căreia s-au spus atâtea lucruri controversate.

Revenind la articolul nostru, confraţi care, potrivit obiceiurilor bucureştene, ne-au preluat fără să ne citeze, reproduc o declaraţie a realizatoarei tv Lucia Hossu Longin, ce susţine cu tărie că cel din imaginea pe care a reluat-o cotidianul.ro NU ESTE PACEPA. Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie 2009, Lucia Hossu Longin a realizat un amplu interviu cu Pacepa. Acesta a apărut ulterior în volumul „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa", publicat de Editura Humanitas şi lansat în vara lui 2009 la Bookfest.

În variantă sonoră, interviul a fost transmis şi într-o emisiune a Televiziunii Române, întrucât, deşi Lucia Hossu Longin a avut cu ea în SUA o echipă de filmare, fostul general de Securitate A REFUZAT SĂ FIE FILMAT. Pe de altă parte, iar amănuntul este foarte important, ea susţine categoric, dar fără a spune pe ce se bazează, că PACEPA A SUFERIT TREI OPERAŢII ESTETICE. La rândul lui, un ziarist din Ungaria, care i-a luat şi el un interviu celui ce a condus spionajul românesc în anii '70, a pretins că acesta a făcut PATRU OPERAŢII ESTETICE.

După cum se constată, varianta operaţiilor estetice este adoptată de ziarişti care nu l-au cunoscut direct şi nu s-au aflat aproape de Pacepa în anii în care el se găsea în suitele ce-l însoţeau pe Ceauşescu în vizitele sale peste hotare, organizate mai mereu cu contribuţia nemijlocită a acestuia şi a agenţilor coordonaţi de el. În plus, după cele trei zile de convorbiri cu el de anul trecut din America, Lucia Hossu Longin îl descrie pe Pacepa ca având „o figură atletică" la cei aproape 80 de ani cât avea în februarie 2009, lucru pe care unii care l-au văzut în anii '70 nu-l susţin.

În ce-i priveşte, foşti subalterni ai acestuia din Direcţia de Informaţii Externe, care mai trăiesc şi au acceptat să-şi spună părerea despre omul din fotografia apărută în "American Spectator", sunt de părere că ESTE FOTOGRAFIA LUI PACEPA! Cu alte cuvinte, ei L-AU RECUNOSCUT FĂRĂ EZITARE, deşi au trecut fix 32 de ani de la fuga acestuia în SUA.

În fine, dar nu în ultimul rând, am avut privilegiul de a sta de vorbă cu unul dintre puţinii ziarişti ce l-au însoţit pe Ceauşescu atât în vizita din SUA, când l-a invitat preşedintele Jimmy Carter, iar Pacepa a pregătit-o foarte minuţios, cât şi în cea din Marea Britanie, realizată tot cu aportul consistent al fostului general de Securitate, care, la fel ca în mai toate călătoriile în Occident ale dictatorului român, s-a aflat în suitele sale prezidenţiale. Cu alte cuvinte, destul de multe zile, acesta l-a văzut de aproape pe Pacepa, ştiut fiind că, de regulă, alaiul preşedintelui român era restrâns. Din această perspectivă, distinsul publicist bucureşten a spus că e foarte greu să-ţi dai seama de adevăr privind respectiva fotografie, el adăugând că ESTE CLAR CĂ PACEPA A SUFERIT OPERAŢII ESTETICE.

Totodată, excelent cunoscător al lumii americane, el a opinat că trebuie ţinut seama că editorul revistei „American Spectator", Alfred S. Regnery, este una şi aceeaşi persoană cu cel a cărui editură - „Regnery" - a publicat în 1987 cartea „Orizonturi roşii" a lui Pacepa. Adică este omul din „curtea CIA", deci îl ştie bine pe autor şi nu putea greşi decât cu bună ştiinţă în momentul alegerii pozei. Ceea ce ar însemna intrarea deliberată într-o operaţiune de manipulare. În fine, revista respectivă este apropiată de cercurile ultraconservatoare republicane, de unde şi aversiunea deschisă faţă de Administraţia democrată a lui Obama, pe care Pacepa o critică în articolul său.

Tot în legătură cu Pacepa, recent, publicistul israelian de origine română Teşu Solomovici, autorul cărţii „Un dosar incendiar: Pacepa", scria că fostul general de Securitate ar intenţiona să viziteze România. Se pare că Teşu ştie ce vorbeşte, aşa că n-ar fi exclus ca Pacepa să-şi pregătească cel puţin mediatic acest gest deosebit.

P.S. Acelaşi venerabil coleg bucureştean îmi semnalează că fotografia lui Pacepa de pe pagina lui din Wikipedia.com este aceeaşi cu cea apărută în revista "American Spectator".

Accesări: 2997
Petre Nicolae
Publicat Luni, 26 iulie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+1
1 Vot

 

Alte articole scrise de Petre Nicolae: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

marius
21:19:05, 10 Dec 2010 7
cred ca pacepa ar trebui arestat daca intra in tara datorita raului care la facut intregi retele de spionaj in momentul cand a fugit si a deconspirat zecile de agenti sub acoperire,dintre care multi au sfarsit tragic si de care nu se spune nimc nici macar in presa.acest om a facut mult m-ai mult rau decat un om de rand i-si poate imagina si nu sunt sigur ca m-ai traieste,dar daca ar trai si ar veni in tara(ceia ce nu cred deoarece e las si ii este frica)sigur se va gasi cineva sa-l aranjeze dintre vechile servici.pacat de agenti care au sfarsit tragic din cauza lui.
ContraPro
+1
 
Talpasu
14:50:33, 26 Jul 2010 6
in 1989 l-am intilnit intr-un hotel din Florda.Ie adevarat a suferit ceva operatzi dar nu esentziale. Esentzial ie ca are o voce distorsionata dar nu ie de nerecunoscut. Apoi in 2004 intimplator l-am regasit intr-un cerc de prietenii naivi agreat ca un batrinel din vecinatate.Nu trebuie sa apara el traieste in Romania dupa ce i-au rezovat identitatea , baietzii.
ContraPro
-1
 
balauru
11:40:57, 26 Jul 2010 5
Nu vedeti ce urechi mari are? Numai Securitatea avea asemenea urechi. El e !!!!
ContraPro
+2
 
Ofiter de informatii
11:22:50, 26 Jul 2010 4
Nu stiu cui serveste dezinformarea asta si cine a initiat-o. Efectul e ca semnatarul Petre Nicolae pare sa-si fi deconspirat niste legaturi cu niste servicii, sau, pur si simplu, proasta calificare profesionala. O simpla cautare pe Internet releva ca fotografia de mai sus a aparut si in Sydney Morning Herald, editia din 14 noiembrie 2007, fiind facuta de Associated Press agentului rus George Blake in anul in care era onorat si decorat la Moscova cu ocazia implinirii unei virste venerabile. Pentru orice ofiter de informatii serios, analiza s-ar putea reduce la o mai veche concluzie: presa romaneasca e de slaba calitate, preluind pe nemestecate gulgute gen "The American Spectator" (e adevarat, ei au publicat aceeasi poza in editia din 9 iulie a.c. atasata articolului lui Pacepa despre fantomele rusesti arestate si schimbate). Nu te poti baza pe ea in intelligence. Problema e alta: chiar atit de idioti ne cred americanii ? Qui prodest ? Domnilor de la SIE, care recenzati aceste rinduri, va rog sa va decideti.
ContraPro
0
 
Nu-i Pacepa
09:57:21, 26 Jul 2010 3
Domnule Nicolae, cel din fotografie nu este Pacepa. Vezi pe site-ul „Puterea”. Pare a fi vorba despre George Blake, o „cartita” sovietica. Adevarat, tot un spion dar alta persoana. In al doilea rand, dumneata afirmi ca primul articol despre fotografia lui Pacep („După 32 de ani, Pacepa isi arată din nou fata") l-ai publicat vineri, dar eu vad ca este publicat sambata. Cel putin asa scrie pe site-ul „Cotidianul” („Publicat Sambata, 24 iulie 2010”). De unde deduc faptul ca te-a coplesit subiectul atat de mult incat nu mai stii exact nici cand ai publicat primul articol.Tot „Puterea" arata ca fotografia despre care vorbesti a aparut in Telegraph.co.uk/, la 14 noiembrie 2007. tish-double-agent.html) Asadar, acum trei ani. Astept cu mare interes urmatorul articol.
ContraPro
+3
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.