Cinci luni i-au trebuit primarului Eugen Furdui pentru a pricepe, a se înfuria şi în cele din urmă a exploda împotriva propunerii ministrului Culturii de a se înscrie Roşia Montană pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Atât timp i-o fi trebuit să studieze legislaţia, să citească istoria Roşiei Montane, să afle ce înseamnă UNESCO, sau acum era, din punctul de vedere al companiei miniere, momentul propice declanşării atacului?

A doua supoziţie pare mai aproape de adevăr, dacă avem în vedere încercarea aceluiaşi primar de a interzice în acest an festivalul FanFest. Acesta aducea în fiecare an la Roşia Montană mii de împătimiţi ai muntelui, ai tradiţiilor şi ai statului de drept. Numai că Roşia Montană trebuie să devină un ghetou, unde să nu mai intre şi de unde să nu mai iasă informaţii, unde oponenţii proiectului să se simtă părăsiţi şi izolaţi, iar legea să o facă primarul, aurul şi prietenii lor.

Comunitatea locală ar avea, cică, un plan de conservare a patrimoniului în Roşia Montană. Când îl ridică în slăvi, primarul este plin de laude pentru fostul Minister al Culturii, dar nu pentru performanţe culturale, ci pentru că a vândut primului venit comorile de istorie ale Roşiei Montane. Cum altfel s-ar putea explica faptul că în anii 2001-2002 au fost cercetate arheologic 2,2 hectare, dar a fost dată descărcarea arheologică pentru 1.100 de hectare? Ce alte motive s-ar putea găsi pentru descărcarea arheologică a Muntelui Cârnic, cu cei 70 km de galerii ai săi, atunci când echipa franceză care a lucrat acolo nu a cerut niciodată acest lucru? Cu alte cuvinte, primarul înţelege prin patrimoniu fărâmiturile pe care compania este dispusă să le protejeze în urma unor scandaluri nesfârşite. Numai că, potrivit unor ingineri minieri integri, după primele explozii acolo nu ar mai rămâne piatră pe piatră. Şi chiar dacă nu ar fi tocmai aşa, cine ar veni să admire monumente pe malul unui lac de cianuri? Iar dacă am ajuns la lacul de cianuri, mai există ceva ce nu pot pricepe în logica companiei ăi a primarului. Dacă apa din iaz va fi atât de curata, încât se va putea face cafea din ea, de ce mai este nevoie de baraje? De ce nu i se dă drumul direct la vale?

Pentru primarul Furdui, cea mai mare ameninţare pentru localitatea pe care o păstoreşte ar fi înscrierea ei pe lista UNESCO. Mine romane mai modeste decât la Alburnus Maior, cele de la Las Medulas din Spania se află într-una dintre cele mai aride şi mai slab populate zone din acea ţară. Nu au parte decât de un un peisaj încântător şi de o galerie de 200-300 m, la intrarea căreia se plătesc 4 euro. Cu toate acestea, la iniţiativa Ministerului spaniol al Culturii, Las Medulas a ajuns pe listele UNESCO, acolo se duc milioane de turişti, iar localităţile din jur au ajuns prospere. Dar de ce să mergem până în Spania, când putem constata la faţa locului cum s-a dezvoltat turismul european, în jurul mănăstirilor din Bucovina sau al bisericii fortificate de la Biertan? Oare geme România de monumente, ne împiedicăm pretutindeni de ele sau nu ar fi prea mare cinste să fii pe lista UNESCO? Tristul adevăr este că şi din punctul acesta de vedere suntem mai săraci decât toate ţările situate la vest de noi şi că, din rapacitate şi prostie, nu facem altceva decât să distrugem puţinul ce ne-a mai rămas.

Că „iniţiativa de listare UNESCO este un abuz, o încălcare a normelor democratice" este o glumă sinistră. Model de democraţie pare a fi pentru primar PUZ-ul votat de consilieri corupţi, prin care Roşia Montană a fost declarată zonă monoindustrială, în care nu se mai poate desfăşura nici o altă activitate economică. Apoi, iată un primar (va fi singurul?) care nu este în stare să facă deosebirea între un act administrativ şi unul de cultură. Îşi închipuie oare că un grup oarecare de cetăţeni în frunte cu un primar poate decide cine-i pictor, cine-i balerină şi cine-i tenor? Îşi închipuie primarul că atunci când castelele de pe Valea Loirei au devenit monument UNESCO, nişte primari francezi au organizat referendumuri prin sate şi că s-ar fi putut întâmpla ca, dacă un primar cu pregătirea dlui Furdui s-ar fi opus, castelul Chambord ar fi fost scos de pe listă? Trebuie să-i fie oricui clar că un monument de valoare naţională şi europeană nu-i aparţine nici primarului, nici consiliului local, nici vreunei companii private şi nici măcar numai comunităţii respective. El îi aparţine întregii ţări, întregii Europe şi întregii lumi civilizate, care trebuie să se bată pentru salvarea lui.

În consecinţă, o comunitate beneficiază enorm de înscrierea unui monument de pe teritoriul ei pe lista UNESCO, dar nu ea este cea care decide. De pildă, în Legea monumentelor (422/2001, art. 33, lit. l), printre atribuţiile Comisiei Naţionale a Monumentelor, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii, este amintită şi aceea de a "propune monumente istorice pentru a fi incuse în Lista Patrimoniului cultural şi natural mondial, precum şi în Lista patrimoniului mondial în pericol, elaborate de UNESCO". Conform art. 26 lit. 25, aceeaşi Comisie Naţionala a Monumentelor "colaborează cu organismele internaţionale interesate şi participă, în cooperare cu acestea, la finanțarea programelor de protejare a monumentelor istorice, inclusiv a celor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial". Mai există apoi o Comisie Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, înfiinţată prin OG 1/2008, şi care, conform art. 2 lit. c: "face propuneri pentru intrarea pe lista UNESCO a unor monumente aflate pe teritoriul României". Se înţelege că în fiecare situaţie în parte se apelează la cele mai importante foruri ştiinţifice (Academia Româna, universităţi, specialişti cu notorietate). Nicăieri nu scrie că vreun primar ar avea drept de veto împotriva unei asemenea propuneri.

Acei strămoşi ai noştri care au scos aur la Roşia Montană în mod inteligent ne-au lăsat şi un dicton: "Nec sutor ultra crepidam" (,,Pantofarul să nu privească mai sus de pantof"). Poate însă că ar trebui să fim mulţumiti că, în ciuda metehnelor de care suferă, primarul nostru nu a ajuns în dregătorii şi mai înalte. Mai are vreme!