Rata şomajului în rândul tinerilor va ajunge anul acesta la nivelul maxim înregistrat de la Al Doilea Război Mondial încoace, potrivit raportului Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).
Documentul arată că peste 81 de milioane de tineri vor ajunge în şomaj la sfârşitul anului 2010, crescând astfel riscul unei crize sociale şi al violenţelor.
Potrivit organizaţiei ONU, la sfârşitul acestui an, tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, adică peste 13% din forţa de muncă de pe glob, vor ajunge în şomaj, respectiv peste 81 de milioane, un nivel mai ridicat decât cel înregistrat în decembrie 2009, însă în creştere semnificativă faţă de 2007.
În această perioadă - sfârşitul anului 2007, când a început criza economică, şi sfârşitul anului trecut -, numărul tinerilor şomeri a crescut cu 7,8 milioane, reprezentând 17,7% din întreaga populaţie tânără a globului. În deceniul anterior, media creşterii anuale se ridica la 191.000, se mai arată în raport.
Soluţii de frânare a tendinţei
Directorul general al OIM, Juan Somavia, consideră că guvernele ţărilor bogate şi sărace trebuie să se concentreze deopotrivă asupra educaţiei şi formării tinerilor, tocmai pentru a frâna această tendinţă.
În acelaşi raport se mai arată că rata şomajului va creşte şi în 2011 în rândul tinerilor, în ciuda mult aşteptatei relansări economice.
Cele mai grave situaţii vor apărea în ţările aflate în dezvoltare, unde se află majoritatea tinerilor planetei şi unde efectele şomajului vor fi cu atât mai grave - însă nici SUA şi UE nu vor fi scutite de creşterea şomajului în rândul tinerilor, se mai arată în raport.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
