Până la a fi numit Republica Kosovo, statul recunoscut de majoritatea ţărilor UE (cu excepţia Ciprului, Greciei, României, Slovaciei şi Spaniei) este un proiect. Arhitecţii sunt SUA şi UE, iar executanţii, misiunea EULEX, misiunea KFOR a NATO, misiunea UNMIK a ONU şi International Civilian Office, prezidat de Reprezentantul Special al UE.

Miza acestor misiuni este stabilitatea în Kosovo şi implicit în Balcani. Conflictul privind recunoaşterea sau nu a statutului independent al Kosovo epuizează însă fondurile şi energia comunităţii internaţionale în lupte locale cu miză mică, în timp ce criminalitatea prosperă la graniţele permeabile ale Kosovo, din cauza lipsei de cooperare cu Belgradul, dar şi cu statele care nu recunosc independenţa Kosovo. Misiunile UE, ONU şi NATO sfârşesc astfel prin a fi repudiate de Serbia şi urâte în Kosovo, unde populaţia îşi doreşte o guvernare exclusiv naţională.

EULEX, misiunea europeană care a înlocuit ONU în Kosovo, dispune de o logistică impresionantă pentru a pregăti poliţia kosovară şi a efectua în cooperare cu aceasta investigaţiile judiciare. Un judecător EULEX câştigă lunar peste 15.000 de euro, în timp ce un omolog albanez cu experienţă mai mare câştigă doar 500 de euro. Este de înţeles animozitatea dintre funcţionarii autohtoni şi uşor excentricii occidentali care ajută la naşterea democraţiei kosovare.

Misiunea KFOR a NATO numără circa 7.500 de militari şi are rolul de a proteja cele peste 40 de lăcaşuri de cult sârbeşti din Kosovo. Prezenţa NATO serveşte antrenamentelor trupelor şi unor raţiuni mai mult simbolice. De 11 ani nu mai există ameninţarea unui atac din partea Serbiei, astfel încât militarii NATO nu oferă decât spectacolul costisitor al escortării cu maşini blindate a câtorva călugari sârbi care adoptă o atitudine ostentativă pe străzile oraşelor kosovare. Această misiune va deveni responsabilitatea ofiţerilor de etnie sârbă din cadrul poliţiei kosovare.

Cum atribuţiile sunt confuze, responsabilitatea în cazul unor eşecuri este greu de stabilit. În momentul în care guvernatorul băncii centrale din Kosovo a fost arestat, International Civilian Office a arătat că acesta a fost numit de fosta misiune ONU, care acum nu mai are atribuţii decât în enclavele sârbeşti.

Oficiali ai ICO recunosc că structurile noului stat, la construirea cărora ajută, se formează prea repede şi că umplerea lor va dura până la 15 ani, însă rapiditatea este necesară pentru ca noile generaţii de kosovari să nu mai aibă memoria conflictului şi a privaţiunilor, fără acces la şcoli, apă curentă şi infrastructură rutieră.

Fără număr pentru Kosovo

Independenţa Kosovo a devenit iminentă din momentul intervenţiei NATO din 1999, iar succesul acestui proiect, care implică cea mai mare misiune din istoria UE, este decisiv pentru imaginea Uniunii, spun surse occidentale din Priştina. În contextul acestui pariu pro-Kosovo se explică investiţia de peste 30 de miliarde de dolari făcută aici de statele occidentale, începând din 1999, şi aderarea noului stat la FMI şi Banca Mondială. Nu mai puţin, printre sponsorii societăţii civile kosovare se numără Rockefeller Brothers Foundation şi National Endowment for Democracy, organizaţia americană care s-a aflat în spatele mişcării împotriva lui Slobodan Miloşevici, în 2000, şi apoi a susţinut revoluţiile portocalii din Georgia şi Ucraina.