Statul loveşte din nou PFA: contribuţii de până la 33,5 la sută
 

Angajaţii plătiţi din drepturi de autor şi persoanele fizice autorizate ar putea plăti, începând din 1 ianuarie 2011, contribuţii sociale de până la 33,5 la sută, de la 10,5 la sută în prezent, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Potrivit proiectului, contribuţiile pentru asigurările personale (pensii) s-ar putea majora de la 1 ianuarie anul viitor, de la 10,5 la 24,43 la sută. Contribuţiile pentru asigurările sociale cresc de la 5,5 la 8,35 la sută, iar cele de asigurări pentru somaj, de la 0,5 la 0,78 la sută.

Contribuţiile din pentru cei venituri din drepturi de autor şi profesii liberale ar trebui să se majoreze la 25,5 la sută din venituri, din 2011, în loc de 16,5 la sută din venituri, în prezent, dacă ordonanţa va fi adoptată.

Printre cei care ar putea fi afectaţi de această măsură sunt persoanele care realizează venituri comerciale, profesiile liberale, cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, persoanele care realizează venituri impozabile din activităţi agricole, cele care realizează venituri impozabile din transferul proprietăţilor imobiliare şi cei care sunt asociaţi, comanditari, acţionari şi membri ai asociaţiilor familiale care realizează venituri.

Accesări: 2419
Publicat Sâmbãtã, 04 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+2
2 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

maria
21:36:15, 05 Sep 2010 10
Nu renunt la pfa.Sunt liber profesionist contabil. Pentru clientii mei am incheiate contracte cu niste preturi foarte mici si platesc impozite cat de mari vor ei. Restul,bineinteles la negrur Cei care fac comert bat in casa de marcat ce le trece printre degete.Restul,bineinteles -evaziune.In mizeria asta de tara toti ne facem ca suntem corecti dar de fapt ne furam unii pe altii.Si toti avem proleme de la marele BASESCU care a ratacit flota pana la vaduvele militarilor care vor fi si ele afectate la pensie. Ce ne mai place sa vedem paiele din ochii altora si nu barnele din ochii nostri!
ContraPro
0
 
ionescu
17:05:40, 05 Sep 2010 9
Rog webmaster-ul sa nu cenzureze textul Acelasi text l-am vazut si in alte ziare (de exemplu gandul). Nu am observat nici macar o diferenta de punctuatie ==> text fabricat in "laboratoarele" partidelor politice care are menirea sa produca dezbinare intre diferite categorii profesionale. In concluzie vin cu doua precizari: 1. Faptul ca va uitati la vecinii cu pfa si va doriti ca si acestia sa plateasca taxe la fel de mari ca si firmele duce cu gandul la "capra vecinului". In loc sa va doriti ca toata lumea sa fie eglitarist in rahat ati putea sa va ganditi cu bun simt la faptul ca fiscalitatea este excesiva. Iar in schimbul acestei fiscalitati statul nu va da nimic in schimb. Ti se pare normal ca aproximativ 70% din valoarea muncii unui om/firma sa se duca la un stat mafiot (16 % impozit, 30 si ceva contributii "bugete de asigurari" sociale si 24% TVA). Genul acesta de postari imi aduce aminte de doua momente conectate intre ele: momentul forfetarului lui Pogea cand forumurile ziarelor erau pline de "bugetari" revoltati pe imbuibatii de patroni care faceau evaziune fiscala si prin urmare trebuiau beliti. Si momentul 2 cand s-a vorbit de reducerea salarilor bugetarilor frecatori de menta care "sugeau sangele" micilor intreprinzatori particulari. Acum sa inteleg ca avem a face cu momentul 3 cand producem disensiuni intre doua categorii de intreprinzatori particulari: cei care au un SRL si cei care folosesc un PFA. Nu observati ca e o mani*editat*re ieftina ? 2. In cazul in care supraimpozitati PFA-ul veti pune pe butuci si firmele. O mare parte din activitatile de prestari servicii se fac pe PFA, inclusiv profesile liberare (avocati,medici, contabili, arhitecti, consultanti pe diferite probleme). Nu cred ca exista o firma in romania care sa nu apeleze la un astfel de serviciu. Daca cresteti taxele pe aceste activitati, prestatorii or sa puna problema de a fi platiti la negru (sau partial la negru). Asta inseamna ca fie firma voastra va avea activitate la negru ca sa poata sa plateasca la randul ei servicii la negru, fie va trebui stimati asociati sa platiti din propriul buzunar aceste servicii. Ce s-ar intampla daca contabilul vostru va renunta sa va mai dea chitanta ? Il reclamati la fisc ? Cautati altul ? Renuntati la un contabil cu care lucrati de 10 ani si angajati un necunoscut care va poate pune firma pe butuci ? Va zic eu. Renuntati la chitanta si incercati sa il platiti prin alte mijloacel. Aceeasi situatie este si in cazul unei consultatii juridice. In cazul in care cineva va vrea sa va dea chitanta, evident ca va majora pretul cu cuantumul taxelor ca nu o fi nebun sa dea din buzunarul propriu. Cu alte cuvinte o parte din aceste cresteri de taxe vor fi suportate indirect tot de firme. Si mai este o chestie: aveti o idee cate pfa-uri sunt in romania ? Daca le scad veniturile stiti unde se va reflecta ? In consum. Si consumul este asigurat evident de firmele private. Grosul firmelor din romania produc pentru clientii din romania (foarte putine fac exporturi). Scaderea consumului - duce la scaderea veniturilor firmelor private. Ati inteles cu sta situatia ? Stiti ca prin scaderea salarilor bugetarilor au fost afectate si firmele private pentru ca a scazut consumul. Intrebati pe cineva din conducerea unui lant de spermarketuri cum s-a reflectat scaderea salarilor bugetarilor. Ei bine si supraimpozitarea PFA-urilor va avea aceleasi consecinte
ContraPro
0
 
altVasile
11:18:52, 05 Sep 2010 8
@paul, frăţioare, ia hai noi să facem o mică analiză şi să vedem cum stau lucrurile pe bune, nu din auzite. Tu, în calitatea ta de angajat ce impozite şi contribuţii plăteşti din venitul tău salarial? Răspuns: 10,5% la pensii, 5,5% la sănătate, 0,5% la şomaj. Apoi, după ce se scad contribuţiile individuale şi deducerea personală (pe care apropo o PFA nu o are) se aplică impozitul de venit de 16%. Atât şi niciun bănuţ mai mult! Iar ce "contribuţii" o mai fi plătind firma la bugetul de asigurări sociale de stat nu sunt de nicio importanţă atunci când comparăm salariaţii cu persoanele care obţin venituri din activităţi independente. De ce? Simplu pentru că acele contribuţii ale firmei sunt suportate din VENITUL FIRMEI, nu din VENITUL SALARIATULUI. Când vei plăti tu din BANII TĂI contribuţii de 31,3% la pensii, de 10,7% la sănătate şi 1% la şomaj, atunci să strigi ca din gură de şarpe, căci dacă plăteşti cu banii altuia atunci aceasta se numeşte FURT. Firmele nu sunt nişte case de benefacere care donează lună de lună nişte sume la bugetul statului că aşa vor ele. Nu, lucrurile stau altfel. Avem, potrivit celor afirmate de Mr Boc al V-lea, 10,2 milioane de beneficiari ai sistemului de sănătate care nu contribuie nicio leţcaie la buget - cineva totuşi trebuie să plătească pentru serviciile prestate, nu-i aşa?! Iar dacă în 1990 aveam 8,142 milioane de salariaţi şi numai 3,577 milioane de salariaţi, în 2009 - după vreo 20 de ani de guvernare haotică - situaţia s-a inversat şi cifrele arată astfel: 4,595 milioane salariaţi şi 5,689 milioane de pensionari. Aceasta şi este cauza primordială a faptului că firmele sunt obligate să "contribuie" şi ele la bugetul asigurărilor sociale de stat. Fără "contribuţia" lor bugetul ar fi chiar a doua zi în colaps. În concluzie: aşa numita contribuţie a firmei la bugetul asigurărilor sociale de stat nu altceva decât o TAXĂ DE SOLIDARITATE pe care firma şi-o recuperează, dacă poate, din preţul de vânzare a produselor şi serviciilor sale, iar dacă nu poate, atunci dă faliment.
ContraPro
0
 
altVasile
10:52:21, 05 Sep 2010 7
M-am uitat peste textul proiectului de modificare a codului fiscal. Îl găsiţi pe site-ul secretariatului general al guvernului. Vom presupune că PFA are un venit net de 1000 RON /lună. Vom vedea că suma aleasă nu are importanţă. Contribuţii sociale: 1000 * 35,5% = 355 RON. Impozit pe venit: (1000 - 355) * 16% = 103,2 RON. Total: 458,2 RON sau 45,82% din venitul lunar se duc la bugetul de stat şi bugetul de stat pentru asigurări sociale. Mergem mai departe cu suma rămasă după plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit, respectiv suma de 541,8 RON. La achiziţia oricărui produs din magazin se plăteşte TVA. Făcând um mic calcul se ajunge la următorul rezultat: din suma de 541,8 RON plătită la magazin, 104,86 RON reprezintă taxa pe valoarea adăgată, taxă care după cum se ştie bine merge la bugetul de stat. În concluzie: venitul lunar câştigat prin truda persoanei fizice autorizate se împarte "frăţeşte" în felul următor: - partea leului, respectiv 563,06 RON (56,3%) o ia statul; - ce rămâne după ce-şi ia leul partea, respectiv 436,94 RON (43,7%) îi ia persoana fizică autorizată. Cu alte cuvinte, statul intenţionează - nici mai mult nici mai puţin - decât aducerea noastră la stadiul unor robi a căror unic scop pe pământ este să plătească taxe şi impozite la buget! Întrebarea mea este aceasta: VOM ACCEPTA?
ContraPro
+3
 
PFA
23:53:39, 04 Sep 2010 6
Deci ca actionar/asociat pot sa-mi iau ceva bani la sfarsit de an fiscal (undeva pe la finele lunii aprilie a anului in curs pentru anul trecut). Platesc: 16% imp. profit + 16% imp.dividende. Ca sa nu mor de foame in cursul anului trebuie sa-mi dau ceva salar.Pentru el mai platesc impozite: CAS, CASS, SOMAJ, IMPOZIT SALAR (alt 16%), si altele pe care nu le mai insir, aprox. egale cu suma neta pe care o iau. Calculati dvs. PFA si LIBER PROFESIONISTI cat inseamna asta. Ca veni vorba ... unii au stat si ei cateva ore la coada sa-si plateasca taxele si au facut o gura cat o şura cu televiziunile lor cu tot, , dar despre cele peste 600.000 de firme care fac asta de 20 de ani in fiecare luna de ce nu spuneti nimic ???
ContraPro
+2
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.