Traian Băsescu şi-a mărit iar armata de generali

21 de noi generali a făcut peste noapte Traian Băsescu. Peste noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie. Printre noii generali ridicaţi în grad de preşedintele României mulţi sunt din Ministerul de Interne. Dar apar şi doi noi şefi ai Jandarmeriei, unul fiind cel al structurii din Bucureşti şi altul – puternic contestat din interior – al celei speciale de intervenţie.

Cei 21 nou avansaţi li se adaugă celor mai bine de 600 de generali ridicaţi în grad de T. Băsescu în cei şase ani ai celor două mandate ale sale de şef al statului român. Deşi în campania electorală din 2004 promitea redarea demnităţii statutului de general, prin reducerea numărului militarilor care urmau să obţină acest grad, Băsescu a uitat de promisiune imediat după instalarea la Palatul Cotroceni.

În plus, avansaţii din MApN care şi-au primit gradele de la Traian Băsescu s-au remarcat în fapte de arme de mare vitejie: îl ajută pe Gabi Oprea să fie ministru al Oştirii. Cei mai mulţi sunt şefii structurilor centrale din minister. Printre ei, şi Aurel Popa, consilierul ministrului Gabi.

Pentru cunoscătorii sensibilităţilor lui Traian Băsescu, nu e întâmplător faptul că lista avansaţilor săi este deschisă cu şefii serviciului militar secret, Gheorghe Savu şi Marian Harpău.

T. Băsescu s-a mai folosit şi de prilejul Zilei Armatei pentru a revărsa o Ploaie de Stele de general pe unde s-a nimerit.

Într-o notă amară, site-ul unor fini cunoscători ai vieţii militare constată că Armata nu are TAB-uri câte stele de generali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.