Doar doi bărbaţi din trei şi o femeie din două erau angajaţi în primul trimestru al anului.
Afirmaţia îi aparţine consilierului personal al premierului Boc, Andreea Vass, care a scris într-o analiză trimisă pentru cotidianul.ro că România se situează pe locul 19 în UE, cu o rată a şomajului de 7,4%, sub media europeană de 9,6% înregistrată în luna mai 2010.
Vass susţine însă că statistica aparent favorabilă ascunde realitatea întârzierii reformelor în restructurarea aparatului bugetar şi o rată mică a ocupării populaţiei în vârstă de muncă, respectiv între 15 şi 64 de ani.
Şomajul în UE
În ceea ce priveşte situaţia la nivel european, în luna mai 2010, rata şomajului în UE a fost de 9,6%, apropiată de cea din SUA, de 9,7%.
Datele Eurostat mai arată că, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, rata şomajului a crescut în UE cu 0,7 puncte procentuale.
De asemenea, şomajul în rândul bărbaţilor, cu o rată de 9,7%, a fost mai mare decât în rândul femeilor, cu 9,5% în mai 2010.
Austria şi Olanda, cei mai puţini şomeri
Cele mai mici rate ale şomajului s-au înregistrat în Austria, cu un indice de 4,0%, şi Olanda, cu 4,3%.
La polul opus, cei mai mulţi şomeri sunt în Letonia, cu 20%, Spania, cu 19,9% şi Estonia, cu 19%.
Potrivit analizei făcute de consiliera premierului, relevanţa cifrelor pentru România creşte dacă opunem tendinţelor europene realităţile româneşti, referitoare la rata de ocupare în trimestrul unu al anului 2010.
Astfel, doar 57% din populaţia în vârstă de muncă a fost ocupată, ceea ce înseamnă un nivel inferior atât celui din trimestrul corespunzător din anul precedent, cât şi celui din trimestrul patru al anului 2009.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
