Ministrul Finanțelor ia pensionarii și bugetarii la mișto
Vlădescu: N-avem destui bogaţi în România să dăm la toţi săracii
 

Bogăţia României trebui mai întâi creată şi apoi folosită, iar în România nu sunt destui oameni bogaţi pentru a susţine populaţia săracă. Declaraţia aparţine ministrului de Finanţe Sebastian Vlădescu care participă la Forumul Financiar Central şi Sud-Est European 2010, organizat de Forum Invest.

 

 

"Cred că a lăsa resurse economiei e necesitatea absolută. A aduna acum şi a redistribui este o greşeală pe termen scurt, mediu şi lung. Oamenii cu iniţiativă trebuie susţinuţi", a declarat Vlădescu în deschiderea Forumului Financiar 2010.

Ministrul de Finanţe a mai adăugat că măsurile obişnuite nu mai sunt suficiente dat fiind contextul economic actual. "Cred că facem ceea ce trebuie pentru România", a spus Vlădescu.

Astăzi a început la Bucureşti cea de-a şaptea ediţie a Forumului Financiar organizat de Forum Invest, care începe astăzi la Bucureşti. Printre participanţi se află celebrul economist Nouriel Roubini, expertul care a prevăzut criza economică.

Prim vice-guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) va vorbi despre rolul băncilor centrale în acest context şi despre riscul creşterii preţurilor. Ministrul Mediului va participa la discuţia despre atragerea fondurilor europene, iar arhitectul Capitalei va vorbi despre soluţii de finanţare pentru sectorul construcţiilor. În a doua zi a forumului, finanţiştii vor contura imaginea sectorului bancar după încheierea crizei.

În fine, ministrul de Finanţe din Bulgaria, Mugur Isărescu şi Nouriel Roubini vor comenta opţiunile de ieşire din programele naţionale anti-criză, atât de neortodoxe încât pot provoca la rândul lor, noi crize.

Accesări: 1283
Dan Odagiu
Publicat Marţi, 25 mai 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+2
4 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Odagiu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

costellino
11:21:49, 26 May 2010 4
Normal , asta este programat pe luate .Ia si de la bogati . I-a luat pina si nevasta finului sau boureanu .
ContraPro
0
 
Marius
15:06:41, 25 May 2010 3
Cum ar comenta dl. Vladescu urmatoarea afirmatie, facuta de un important doctor in stiinte de la Universitatea din Stanforl, California, care spune ca 1% din po*editat*tia Romaniei detine 80% din avutia natoinala.GRAV, NU? Dar Domnu ministru spune, DE CEI 1% BOGATI SA NU NE ATINGEM, CI DE CEI 99% SARACI.
ContraPro
+1
 
Cata
13:10:22, 25 May 2010 2
eu nu inteleg in ce termeni gindesc acesti cretini! cum iti permiti ma neterminatule sa jignesti atitia oameni? tu crezi ca sta cineva cu mina intinsa la tine, ma derbedeule? tu crezi ca esti in stare sa faci ceva pentru oameni? cine te crezi tu, dumnezeu? cum dracului, si tot voi continua sa intreb, de ajung in functii de rapundere si de conducere in aceasta tara umai pra*editat* incompetente, numai hoti si derbedei?
ContraPro
+1
 
stefan
11:25:25, 25 May 2010 1
CITAT: "A fost ministru de finanţe şi acum e din nou ministru de finanţe. Între timp, nu a avut nici o jenă să fenteze statul, prin optimizări fiscale. Invităm Agenția Națională de Administrare Fiscală, DNA și Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, să analizeze următoarele probe pe care Exploziv-News le pune acum la dispoziția instituțiilor de mai sus, cu privire la sustragerea, de către Vlădescu-Chiloțel, a plății datoriilor pe care le are la stat: 1. Și-a făcut un cont de PFA. În contul de PFA, deschis în anul 2009, are, la BRD, peste 275.000 de lei (65.500 de EURO). Dacă ar fi primit banii aştia pe carte de muncă, ar fi trebuit să vireze, la stat, cam 55.675 de EURO (calculul este aproximativ). Aşa, cei care l-au plătit şi cu el, au plătit cam 14.625 de EURO. A optimizat fiscal 40.000 de EURO. Echivalent al plăţii indemnizaţiei medii pentru creşterea copilului pentru 18 mame, timp de un an. 2. Deşi este ministru, nu are nicio jenă ca o societate la care se declară asociat cu 25%, să nu plătească dările către stat. Să nu plătească banii pentru bugetul de pensii. Nici pentru bugetul de sănătate. Societatea EOL Renewable Energy figurează în postura de a face obiectul procedurii de executare silită, cu datorii de 25.278 de lei la bugetul de stat, cu datorii de 836 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate şi cu datorii de 5537 de lei la bugetul de pensii. 3. PVB Euroconsulting este o companie pe care a înfiinţat-o cu prietenii săi de pe vremuri, unii neamuri prin alianţă. “P” vine de la Popescu-Tăriceanu, “V” vine de la “Vlădescu” iar “B” vine de la Boureanu. 4. Iubește banii de la stat. Pe lângă banii de la punctul 1, din 2005 până acum, a mai făcut câteva zeci de mii de EURO. Ca preşedinte al Comisiei de Privatizare BCR, sau ca Preşedinte al Comisiei de Privatizare Ford, sau ca Preşedinte al Comisiei de Privatizare CEC (apropos, CEC nu s-a privatizat!). A luat bani şi de la AVAS, şi de la EXIMBANK, de oriunde am putut, de-a lungul carierei. 5. Timpul costă bani. Vlădescu măsoară timpul cu o pendulă, dobândită în 2008. O evalueză la 50.000 de EURO. Pendula nu a fost dobândită, ci primită șpagă pentru că a intervenit la BCR în favorizarea luării unui credit preferențial pentru Ionel Lascu. Pe care acum vrea să îl planteze în vârful ANAF! 6. După propria evaluare, merită 4970 de lei pe an (1183 de EURO). În fapt, în același an, a încasat, din consilii de administraţie, de 81 (optzeci şi unu) de ori mai mult. 7. Are duble standarde. Plătește cât poate de puțin la Fisc. Potrivit declarației de avere, în calitate de director al SC PVB Euroconsulting, a încasat 4.970 de lei într-un an. Adică, și-a dat cel mai mic salariu cu putință, astfel încât să plătească minimum de taxe. 8. A câștigat într-un singur an, de la stat, din consilii de administrație, echivalentul a 570 de pensii medii. 9. Într-un singur an, a câștigat, mergând la câteva ședinte, unde a fost numit politic, echivalentul a 266 de salarii medii pe economie (1509 lei pe lună, în martie 2009). 10. A câştigat, într-un singur an, de la stat, aproape 100.000 de EURO. Potrivit declaraţiei de avere, depusă în data de 6 ianuarie 2010, Sebastian Vlădescu a primit în anul fiscal precedent depunerii declaraţiei de avere, suma de 405.650 de lei, numai de la companii de stat, astfel: de la CEC Bank, în calitate de membru în Consiliul de Administrație, a încasat 227.885 de lei; de la Romavia, unde a mai prins un Consiliu de Administrație, a încasat într-un singur an 34.119 lei; de la Fondul Proprietatea, unde a fost președinte de Comisie, a încasat într-un singur an 143.946 de lei. În total, cei 405.650 de lei, încasați într-un singur an, la un curs de 4,2 lei pentru un EURO, reprezintă circa 96.000 de EURO. NU a plătit nici acum impozitele aferente acestei sume! Sebastian Vlădescu a jonglat, ca om de afaceri, cu domenii de activitate dintre cele mai diverse, de la medicina si computere, pana la consultanta si constructii. Ce NU se stie despre “businessmanul” Vladescu, este ca s-a bagat chiar si in afaceri cu armament, in asociere cu Lascu si cu beizadeaua fostului ministru al Apararii, Stanisoara..." xploziv-news-.html,IATA CINE ESTE ACEST SPECIMEN SUBUMAN ,LASAT LIBER CU COMPLICITATEA LUI BASESCU TRAIAN.
ContraPro
+3
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.