Un raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române arată că în România cheltuielile sociale publice sunt subdimensionate în comparaţie cu celelalte ţări europene. Studiul îi dă peste nas lui Emil Boc, care a susţinut mereu că acestea sunt supradimensionate.

Potrivit unui raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, dat publicităţii zilele trecute, cheltuielile sociale includ sistemele de asigurări sociale (pensiile, sănătatea, şomajul), asistenţa socială şi serviciile publice iniţiale, dintre care cel mai important este învăţământul.

Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumării responsabilităţii statului în producerea şi echilibrarea bunăstarii, dar şi al efortului de dezvoltare socială. Unele organizaţii internaţionale, precum OECD, consideră învăţământul nu o cheltuială socială, ci o investiţie în forţa de muncă. Pentru anii 2000-2007, statul român a ţinut cheltuielile sociale la cel mai scăzut nivel din Europa, sub 17% din PIB.

„Acestă imagine nu corespunde statului supradimensionat, ba dimpotrivă. În 2008 (datele cele mai recente cu excepţia învăţământului), statul român a alocat domeniului social doar 37,3% din totalul cheltuielilor publice, ceea ce ne plasează pe penultimul loc în Europa, înaintea Letoniei (32,5%). În comparaţie, media europeană a fost de 56,2%. Statele din jur, foste socialiste, au acordat sensibil mai mult: Bulgaria (41%), Slovacia (45,8%), Ungaria (46,5%). Dintre vechile state membre UE, cea mai redusă pondere a cheltuielilor sociale în totalul cheltuielilor publice s-a înregistrat în Marea Britanie (50%), iar cea mai mare în Germania (63,4%)", se artă în studiul ICCV.

Potrivit autorilor raportului, „în România, cheltuielile sociale au dobândit o conotaţie negativă de asistenţă socială. Cel mai probabil, la origine este o eroare materială a Ministerului Finanţelor, care clasifică toate cheltuielile cu destinaţie socială drept asistenţă socială. Confuzia birocratică a fost preluată şi în discursul politic".

Tradiţional, sistemul public de pensii reprezintă principala categorie de cheltuieli sociale publice. Ponderea în PIB a cheltuielilor se află sub media europeană. Numai Estonia şi Irlanda cheltuiesc mai puţin ca noi cu sistemul public de pensii. Prin creşterile de pensii din 2008 şi 2009, ponderea cheltuielilor sociale a crescut la peste 8% din PIB. Aceasta ne plasează la o diferenţă semnificativă de media europenă, care este de 12%.

Sistemul de învăţământ este cel mai important serviciu cu destinaţie socială, atât ca persoane cuprinse, elevi şi profesori, cât şi după nivelul cheltuielilor. Legea din 1995 a prevăzut un nivel de finanţare publică de cel puţin 4% din PIB. Acest nivel a fost atins o singură dată în 2007. Practic, România este pe ultimul loc în Europa în privinţa finanţării învăţământului.

Şi în domeniul sănătăţii România se află pe ultimele locuri în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul de stat. Doar Bulgaria (3,4%) şi Letonia (3,3%) stau mai prost decât noi, România cheltuind anual în jur de 3,5% din PIB pe sănătate. Media europeană este de 7,7% din PIB, cel mai mult cheltuind Franţa (9%).

„Reducerea cheltuielilor sociale este în condiţiile actuale ale României o variabilă blocată tip perete de vată, nu una strategică. Avansezi uşor la început, dar repede rezistenţa peretelui creşte. Bugetul poate fi puţin redus, dar nu prea mult şi nu rezolvă problemele grave. Mai degrabă, reducerea cheltuielilor creează alte probleme, legate de disoluţia autorităţii statului şi încetarea păcii sociale. România se plasează în prezent la periferia Europei, dar continuare politicii de reducerea a cheltuielilor sociale publice ne va arunca în afara ei. Practic, omul slab este prea slab, iar omul gras este şi el jigărit", se mai arată în raportul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române. Finalul face aluzie la o declaraţie a preşedintelui României, Traian Băsescu, care spunea că omul gras (statul român) stă în spinarea omului slab (firmele private).