A evocat posibilitatea unui atentat la Ansbach, dar s-a răzgândit

După ce a vorbit despre posibilitatea unui atentat în cazul exploziei de duminică seara de la Ansbach, în apropiere de Nurnberg, ministrul de interne Joachim Herrmann s-a răzgândit.

Autoritățile germane investighează în prezent dacă a fost într-adevăr un atentat terorist, a ținut să sublinieze ministrul, potrivit DPA.

„Este foarte probabil” ca explozia din orașul Ansbach să fi fost un act de terorism islamist, declarase mai devreme ministrul de interne bavarez, citat de DPA și AFP.

„Este opinia mea personală, din nefericire, eu cred că este foarte probabil că aici a avut loc un atac sinucigaș islamist”, afirmase acesta.

Este neclar dacă suspectul de comiterea exploziei cu bombă, un sirian — solicitant de azil de 27 de ani — avea legături cu grupări teroriste islamiste.

O explozie a avut loc duminică seară în centrul orașului Ansbach în Bavaria şi a fost provocată de un refugiat sirian, care a murit în deflagraţie.

Refugiatul ar fi suferit de tulburări psihiatrice, acesta încercând de două ori să se sinucidă și fiind tratat într-o clinică de psihiatrie, a afirmat ministrul într-o conferință de presă.

Acesta este al treilea atac care are loc în Germania în numai o săptămână. Vineri, la Munchen, au murit nouă persoane, din cauza unui tânăr de 18 ani, în cazul căruia au fost, de asemenea, invocate tulburări psihice, iar lunea trecută, cinci persoane au fost rănite într-un tren la Würzburg de un refugiat din Pakistan care avea asupra lui un topor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.