A fost activată Unitatea de Integrare a Forțelor NATO de la București

Joi, în cadrul unei ceremonii, Unitatea de Integrare a Forțelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) de la București a fost activată. La eveniment au participat ministrul Apărării, Mircea Dușa, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, ambasadorul României la NATO Sorin Ducaru și directorul general al Statului Major Internațional al NATO gen. lt. Christopher Harper.

Comandamentul este unul dintre cele șase de acest tip constituite în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România în vederea consolidării flancului estic al Alianței Nord-Atlantice, în cursul zilei de joi fiind inaugurate toate aceste unități.

Înființarea acestor unități se înscrie între măsurile luate de Alianța Nord-Atlantică drept răspuns la modificarea situației de securitate din regiune și are ca scop îmbunătățirea capacității NATO de a răspunde concret și decisiv oricărei acțiuni ostile îndreptate împotriva unui stat membru.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a afirmat, în discursul rostit în cadrul ceremoniei, că înființarea acestei unități NATO are o semnificație aparte pentru România și reprezintă „un eveniment istoric”.

„Această Unitate de Integrare a Forțelor NATO nu este o unitate militară, ci are rolul de a întări securitatea alianței pe flancul estic. În Țara Galilor a fost aprobat planul de măsuri NATO pentru operaționalizare de capacități, pentru a răspunde adecvat schimbărilor majore a mediului de securitate din imediata vecinătate a granițelor Alianței. Ca parte a acestor măsuri s-a decis înființarea a șase comandamente (…) fiecare unitate fiind încadrată cu aproximativ 40 de specialiști din statele aliate și statul care este națiune-gazdă. Aceste structuri vor deveni complet operaționale în 2016”, a declarat Mircea Dușa, potrivit Agerpres.

Valoarea investiției pentru dotarea și modernizarea unității se ridică la 16 milioane lei, din care 13 milioane sunt din partea NATO și 3 milioane din partea Ministerului Apărării.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul Activării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Unit – NFIU).

Textul mesajului:

„Activarea structurii NATO de integrare a forțelor de pe teritoriul României şi a unor structuri similare în alte state aliate din flancul estic marchează finalizarea unui proces lansat cu prilejul reuniunii NATO la nivel înalt, din septembrie anul trecut, din Marea Britanie, pentru întărirea securității statelor aliate aflate pe flancul estic al NATO.

Doresc să folosesc acest prilej pentru a mulțumi secretarului general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, pentru sprijinul acordat în acest proces, inclusiv prin vizita pe care am efectuat-o împreună, la data de 2 iulie a.c., pentru a inaugura sediul noii structuri din România. Mulțumesc, de asemenea, Ministerului Apărării Naționale pentru finalizarea cu succes a tuturor procedurilor necesare operaționalizării și intrării în funcțiune a acesteia.

Înființarea acestor structuri de comandă reflectă determinarea și capacitatea Alianței de a întări apărarea statelor membre în fața provocărilor și instabilității crescute din vecinătatea estică. Prin personalul militar selectat din diferite state aliate pentru a lucra în cadrul său, noua structură de comandă este cu adevărat o echipă multinațională, expresie a solidarității și sprijinului NATO pentru securitatea României. Mulțumesc aliaților care au desemnat militari care să lucreze în cadrul structurii și sper ca aceștia să se bucure de ospitalitatea României, iar prezența lor să fie un bun prilej pentru Alianță de a cunoaște și aprofunda realitățile contextului de securitate în care ne aflăm.

Urez militarilor români și întregului personal al noii Structuri NATO de comandă mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilități ce le revin, de a fi o punte de legătură între forțele statelor aliate și cele ale României, între sistemul național de securitate și apărare și cel al Alianței din care facem parte.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.