A murit Arpad Goncz, primul președinte al Ungariei post-comuniste

Arpad Goncz, fostul preşedinte al Ungariei în perioada 1990-2000, a decedat la vârsta de 93 de ani, declară reprezentanţi ai familiei fostului şef de stat pentru MTI. Goncz, născut pe 10 februarie 1922 la Budapesta, un fost un disident comunist, scriitor şi traducător de beletristică, şi-a asumat un rol activ în politică spre sfârşitul anilor ’80.

Arpad Goncz a murit înconjurat de membrii familiei, scrie agenția MTI, prelata de Reuters.

Fondator al Alianței Democraților Liberi, de orientare liberală, Goncz s-a născut într-o familie extrem de săracă, fiind nevoit să împrumute niște pantaloni și o jachetă înainte de căsătoria cu Zsuzsanna Gonter, cea cu care urma să aibă patru copii, scrie Reuters.

Ascensiunea sa politica a fost comparată cu cea a lui Vaclav Havel în Cehoslovacia – Goncz avea studii juridice, dar era cunoscut ca scriitor și traducător. A fost ales președinte, cu atribuții protocolare în Ungaria, în 1990, fiind susținut de amintita Alianță a Democraților Liberi și de conservatorii din Frontul Democratic Ungar. În momentul candidaturii era președinte al Uniunii Scriitorilor.

El a fost reales pentru un nou mandat de cinci ani în 1995 şi s-a retras de la preşedinţie pe 4 august 2000, după zece ani la putere. Legea ungară nu permite mandate cumulate de peste zece ani.
În această perioadă, Goncz a rămas cel mai popular şi mai iubit om de stat din Ungaria, în pofida unor situaţiilor dificile cu care s-a confruntat, între care o adevărată blocadă a taximetriştilor în Budapesta şi solicitări din partea unor politicieni puternici de a-i demite pe directorii posturilor de radio şi de televiziune naţionale, cărora nu le-a dat curs.

Goncz a fost arestat după revoluția din 1956 și a fost eliberat în urma amnistiei din 1963. În închisoare, Goncz a învățat limba engleză și a profitat apoi de acest lucru, câștigându-și existența ca traducător. A devenit cunoscut pentru traducerea unei părți din ”Stăpânul Inelelor”. A lucrat și ca agronom și chiar sudor, toate acestea în perioada 1963-1989, când s-a considerat ”exilat în propria țară”.

După căderea comunismului a înființat Alianța Democraților Liberi, deși recunoaștea ca este un om de stânga. Acest din urma lucru a devenit evident în disputele sale cu conservatorii de la Budapesta. În ultimul său discurs în calitate de președinte, Goncz i-a cerut succesorului sau să fie foarte atent la discrepanțele sociale pe care le creează tranziția către noul sistem. ”Nimeni nu trebuie judecat după alte criterii în afară de cel al umanității”, a spus Goncz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.