A murit fotograful Mihai Vasile

Cunoscutul şi apreciatul fotoreporter Mihai Vasile a încetat din viaţă miercuri, 3 decembrie. Avea 53 de ani, o mulţime de prieteni în România şi în întreaga lume.

Mihai Vasile a fost unul dintre cei mai buni fotoreporteri din România postdecembristă. A trecut prin mai multe redacţii, între care Mediafax, Evenimentul zilei, Cotidianul, Jurnalul Naţional, a lucrat mulţi ani cu organizaţia Vier Pfoten şi a lăsat peste tot amintirea unui excelent profesionist. S-a înconjurat întotdeauna de fotoreporteri talentaţi, cărora le-a pus în valoare calităţile, „i-a scos în faţă”. A creat, astfel, „cel puţin două super-echipe de fotoreporteri, la Evenimentul zilei şi la Jurnalul naţional”, spune unul din cei care i-au fost colegi în ale fotografiatului de presă.

Ceea ce va rămâne după Mihai Vasile sunt fotografiile lui (care trăiesc, iată, şi în lipsa lui, pentru că Mihai asta surprindea, viaţa) şi amintirile care rămân în sufletele prietenilor lui – căci Mihai Vasile a avut cu adevărat un suflet mare.

Ultima călătorie a lui Mihai Vasile

Vasile Gheorghe a povestit ultima călătorie a lui Mihai Vasile:

„Mihai a plecat vineri inspre Gaza impreuna cu Vier Pfoten, s-au cazat in Amman urmand sa ajunga in Gaza luni dimineata. Duminica seara, a mancat in camera de hotel cu inca trei cunostinte. Din spusele lui Amir, Mihai a fost foarte vesel se simtea foarte bine, nu a baut mult, dar a fumat foarte mult.

Duminică spre luni 28-29 septembrie, Mihai a suferit un accident vascular la nivelul creierului, cu hemoragie puternica (nu cunosc termenii medicali). In spitalul din Amman, unde a fost internat prima oara, dupa investigatii au decis sa il trateze medicamentos si abia marti dimineata, datorita tensiunii mari, s-au hotarat sa ii introduca o sonda de drenare a lichidului in surplus din creier, deci nu a fost o operatie.

Miercuri seara, datorita implicarii personale a printesei Alia a Iordaniei, a fost transferat la un alt spital, unde a fost preluat de un alt medic. Aici l-am gasit eu, intr-o stare stabila din punct de vedere al tensiunii, care in zilele anterioare a creeat probleme, din cate am inteles eu.

Mihai este in coma, respira cu ajutorul aparatelor. In aceasta faza i se dreneaza doar lichidul in surplus, urmand ca abia dupa aceasta perioada sa se poata pronunta in ce masura Mihai VASILE se va insanatosi complet. Eu am venit aici si in urma unei informatii false date de un medic de la asigurarea actuala de calatorie de care beneficiaza Mihai. Acest medic mi-a spus, joi dimineata, in urma discutiilor pe care le-a avut cu medicii din primul spital, ca Mihai a intrat intr-o faza incipienta de moarte cerebrara, veste pe care am difuzat-o si eu la randul meu. Ajuns aici, actualul medic mi-a infirmat categoric acest fapt. De asemenea, a confirmat ca Mihai ar fi transportabil cu un avion ambulanta de aceea, incepand de sambata, caut o varianta mai favorabila, si aceasta cred ca va fi sa il aduc in Romania.”

Mihai s-a întors în ţară în data de 10 octombrie. „Starea lui este stabilă. Draga noastră Mamă este lângă el, la spital”, a scris pe Facebook sora lui, Cristina. Au urmat zeci de mesaje pe pagina jurnalistului, în care prietenii lui din România şi din toată lumea îl încurajau, rememorau clipele frumoase petrecute împreună, postau fotografii de şi cu Mihai Vasile, îl chemau să revină „pe teren”.

În data de 12 octombrie, Mihai Vasile a împlinit 53 de ani. În data de 3 decembrie a murit.

Ca omagiu adus omului Mihai Vasile şi ceea ce a reprezentat el pentru fotojurnalismul românesc, Mediafax ZOOM prezintă o galerie de fotografii realizate de Mihai

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.