A murit Hugo Chavez, președintele Venezuelei

SURSA: REALITATEA.NET

Preşedintele venezuelean HUGO CHAVEZ A MURIT, conform CNN. Anunţul a fost făcut, în noaptea de marți spre miercuri (ora României) de vicepreşedintele Venezuelei. Chavez avea 58 de ani. Starea de sănătate a lui Hugo Chavez se înrăutăţise după cea de-a patra operaţie de cancer.

Hugo Chavez, preşedinte al Venezuelei vreme de 14 ani, şi-a câştigat reputaţia de cel mai vizibil, vocal şi controversat lider din America Latină. Fost comandant al brigăzii de paraşutişti, s-a remarcat în urma loviturii de stat eşuate din 1992, datorită opoziţiei virulente faţă de Statele Unite.

Născut în 1954, Hugo Chavez a devenit preşedintele Venezuelei în 1999. Avea în spate o carieră militară şi era fondatorul Mişcării Revoluţionare Bolivariene. S-a făcut remarcat în timpul loviturii de stat eşuate din 1992.

Odată ales preşedinte, Chavez a pornit o serie de reforme socialiste care nu au fost întotdeauna agreate de popor. Cu toate astea, a reuşit să obţină simpatia compatrioţilor prin programe sociale finanţate din venituri provenind din sectorul petrolier. Susţinătorii săi spun că vorbeşte pentru săraci, în timp ce criticii îl acuză că a devenit autocrat.

Cât despre relaţiile cu celelalte ţări, Statele Unite au fost întotdeauna cel mai mare inamic al său. Nu a ratat nicio ocazie pentru a ataca verbal Washington-ul.

Declaraţiile sale au devenit ceva mai temperate după venirea la Casa Albă a lui Barack Obama. Ba chiar, în septembrie, Chavez a susţinut sus şi tare că dacă ar fi american, l-ar vota pe Obama. Cunoscut drept un adevărat artist, liderul de la Caracas, i-a dedicat şi un cântec secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton.

A cântat, a dansat şi chiar a plâns când a considerat că este cazul. Nu s-a sfiit să îşi demonstreze calităţile muzicale chiar în faţa Naţiunilor Unite.

Hugo Chavez a făcut orice pentru a lăsa impresia că este un lider deschis şi întotdeauna alături de popor. Ba mai mult, a recunoscut în 2011 că este bolnav de cancer.

A fost de patru ori operat şi a făcut lungi tratamente de chimioterapie în Cuba.

Guvernul din Venezuela afirma, aseară, că „duşmanii” ţării i-au provocat cancerul preşedintelui Hugo Chavez, expulzându-l pe ataşatul militar american de la Caracas, acuzat de conspiraţie, scrie Antena3.ro.

Într-un discurs televizat, vicepreşedintele Nicolas Maduro a declarat: „Vom demonstra că boala a fost provocată de duşmanii ţării”. De asemenea, el a anunţat expulzarea ataşatului militar american de la Caracas, David Del Monaco, acuzat de „conspiraţie”. Anterior a avut loc la Caracas o reuniune de urgenţă pe tema stării de sănătate precare a preşedintelui Hugo Chavez. Guvernul de la Caracas a convocat o întâlnire a liderilor politici şi militari, pe fondul deteriorării stării de sănătate a preşedintelui Chavez, Executivul venezuelan atribuind cancerul şefului statului „duşmanilor” ţării, informează AFP. Reuniunea de urgenţă are loc la Palatul prezidenţial Miraflores din Caracas, în prezenţa vicepreşedintelui Nicolas Maduro, a comandanţilor militari şi a guvernatorilor regiunilor ţării. Hugo Chavez, spitalizat la Caracas din cauza cancerului, se confruntă cu o „agravare” a problemelor sale respiratorii şi „cu o nouă infecţie gravă”, a declarat luni ministrul Comunicaţiilor şi Informaţiilor, Ernesto Villegas. „În prezent, există o agravare a funcţiei respiratorii în relaţie cu starea sa imuno-depresivă, proprie stării sale clinice”, a declarat Villegas. „El manifestă o nouă infecţie gravă”, a mai spus ministrul. Preşedintele Venezuelei (58 de ani) s-a întors la Caracas în urmă cu două săptămâni şi a fost internat imediat în spitalul militar din capitală, după ce a fost spitalizat timp de două luni la Havana. În decembrie, Chavez a suferit a patra intervenţie chirurgicală de cancer, cu care a fost diagnosticat în 2011 în regiunea pelviană.

CRONOLOGIE: Problemele de sănătate ale lui Hugo Chavez

2011

– 10 iunie: ministrul de Externe din perioada respectivă, Nicolas Maduro, anunţă că Hugo Chavez a fost operat de urgenţă la Havana de un abces pelvin.

– 30 iunie: Chavez declară la Havana că suferă de cancer şi că a fost operat cu succes pentru a doua oară pentru a i se extirpa o tumoare.

– 20 octombrie: după mai multe şedinţe de chimioterapie în Cuba, Chavez anunţă că s-a vindecat

2012

– 26 februarie: Chavez este operat din nou de o tumoare canceroasă. În săptămânile care urmează el este supus unui tratament prin radioterapie, la Havana, care îl ţine departe de scena politică.

– 4 martie: Chavez confirmă că i-a fost extirpată o „tumoare” şi că este vorba despre o recidivă a cancerului de care suferă. El anunţă că va fi supus unor şedinţe de radioterapie, în Cuba.

– 24 martie: prima şedinţă de radioterapie, la Havana.

– 9 iulie: Chavez afirmă, din nou, că s-a „vindecat total” de cancer.

– 7 octombrie: Chavez este reales pentru un mandat de şase ca preşedinte.

– 27 noiembrie: Chavez solicită Parlamentului să autorizeze o vizită în Cuba, pentru a începe un „tratament special”, constând într-o „serie de şedinţe de oxigenare hiperbară”.

– 29 noiembrie: vicepreşedintele venezuelean Nicolas Maduro oferă asigurări că Chavez „se simte foarte bine”.

– 7 decembrie: Chavez revine la Caracas, după un sejur de nouă zile în Cuba.

– 8 decembrie: Chavez anunţă o nouă recidivă a cancerului de care suferă şi că este necesar să fie supus rapid unei noi intervenţii chirurgicale, în Cuba.

– 11 decembrie: Hugo Chavez este operat la Havana pentru a patra oară.

– 19 decembrie: Guvernul anunţă că preşedintele suferă de o infecţie respiratorie postoperatorie, dar că se află într-o stare staţionară.

– 30 decembrie: după o vizită în Cuba, vicepreşedintele afirmă că Hugo Chavez suferă de „noi complicaţii”, al căror tratament nu este „scutit de riscuri”.

2013

– 1 februarie: Nicolas Maduro declară că ciclul postoperator „s-a încheiat” şi că preşedintele este supus unor tratamente „complementare”.

– 15 februarie: după mai mult de două luni de absenţă şi linişte, Guvernul difuzează fotografii cu preşedintele Chavez, zâmbitor, pe patul său de spital.

– 18 februarie: preşedintele anunţă pe contul său de Twitter că s-a întors la Caracas. Potrivit Guvernului şi apropiaţilor săi, el este internat în spitalul militar din capitală.

– 4 martie: Hugo Chavez se confruntă cu o nouă infecţie respiratorie gravă, anunţă Guvernul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.