A pus Băsescu o ţintă pe România?

1. Hoțomanul, Condamnatul și Diletantul. „Vechilii şi vătafii trăiau ca nişte hoţomani, de capul lor, fără milă, fără grijă.“ Am ales acest citat din Sadoveanu pentru a-l introduce în text pe Traian Băsescu, pe care-l voi numi de acum încolo „Hoţomanul“. Urmează „Condamnatul“, nimeni altul decât Liviu Dragnea, preşedintele PSD. Nu mai are rost să argumentez sau să vă spun cine este „Diletantul“, v-aţi gândit deja la Klaus Werner Iohannis. Dacă numele Cioloş v-a trecut mai întâi prin minte, nu este vina mea, ci a lui, personal! Aceste trei personaje sunt angrenate într-un joc periculos ce ar putea avea consecinţe fatale pentru români.

2. Totul a pornit de la Hoţoman şi s-a întors tot la el. În 2012, poporul român, al cărui bun-simț este de neclintit, a încercat să scape de el ca o ultimă soluţie pentru salvarea de la foame şi umilinţă. Numărul de români care s-au răsculat prin vot a depăşit de zeci de ori participarea la orice răscoală sau revoluție din istoria României. Însă răscoala a fost înăbuşită, ca de obicei, cu larg ajutor extern. S-a găsit şi un țap ispășitor, însă nu dintre şefii cei mari ai răsculaţilor. Şi aşa a ajuns ca acestuia să i se spună Condamnatul, mai des decât i se pronunţă propriul nume. El nu s-a lăsat, a mers mai departe şi a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din ţară.

3. Condamnatul a câştigat alegerile într-un mod zdrobitor. Însă pentru că nu putea ajunge premier, acesta s-a hotărât să-şi propună omul de încredere în fruntea guvernului. Un şoc, mai multe premiere: o femeie prim-ministru, de naţionalitate turco-tătară şi religie musulmană. Orbit de mânie, Hoţomanul s-a dus la Diletant să blocheze cu orice preţ numirea. Şi se pare că, măcar temporar, a reuşit. De ce? Pentru că Diletantul este diletant! În euforia distrugerii, Hoțomanul a făcut o greşeală care ar putea avea consecințe grave. Încercând să discrediteze persoana propusă în fruntea guvernului, dar şi pe cel ce a propus-o, a făcut o măgărie enormă. Oare Cristi Diaconescu nu l-a învăţat nimic în atâţia ani de când îi stă alături?

4. Hoțomanul a insultat o țară musulmană. I-a atacat organizarea, dar mai ales liderii religioşi. A încălcat uzanțele diplomatice, a lezat un stat cu care UE s-a reconciliat şi în care are interese economice importante. Ambasada Iranului a reacţionat prompt, însă cel mai grav este că vorbele Hoţomanului ar putea fi considerate ofensatoare, chiar un atac la adresa religiei lor de către anumite grupări radicale. Practic, Băsescu şi-a desenat o mare ţintă pe spate! Sper că există destui SPP-işti dornici să-şi dea viaţa ca să-l apere… De asemenea, s-ar putea ca ţinta să fi fost pusă chiar pe ţara noastră. Sper ca Diletantul să acţioneze profesionist şi să repare urgent măgăria. Pentru că, dacă nu va reuşi, fiecare român poate deveni o ţintă. Şi din cauza cui?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.