UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) pune într-o situaţie de inferioritate (neîndreptăţită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie faţă de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a
umilí (-lésc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creştineşte. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influenţat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micşora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s. f. (căinţă, mustrare de cuget), înv.; umilinţă, s. f. (înv., devoţiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor)
UMILÍNţĂ, umilinţe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creştină) Atitudine umilă, smerită a omului în faţa divinităţii; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situaţie umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umileşte, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -inţă.)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.