Klaus Iohannis nici nu a depus jurământul de învestire în funcţie şi a reuşit ceea ce actualul preşedinte, atât de apreciat de propriul electorat, nu a fost capabil nici în două mandate, din motive care sperăm că se vor lămuri destul de repede. Jucător sau nejucător, preşedintele trebuie să fie eficient, fără a face din activitatea sa un spectacol public identic unei echipe de circari amatori. Mandatul lui Klaus Iohannis este asumat drept unul dintre cele mai dificile. Are în faţă un legislativ lipsit de o minimă coerenţă morală şi reprezentare a interesului public, de care nu îl leagă niciun contract de toleranţă, cel puţin formal. Apoi, urmează un executiv care nu mai are niciun motiv să nu demisioneze, care se agaţă cu disperare de putere. Dacă cei doi poli ai statului nu vor înţelege că dinamica s-a schimbat într-un sens care ar fi trebuit să se întâmple cu aproape 25 de ani în urmă, nu vor reuşi decât să apeleze, destul de curând, la gazele lacrimogene pe care le-au folosit deocamdată în exteriorul ţării.
Relaţia lui Klaus Iohannis cu actuala clasă politică va trebui să aibă un parcurs bine stabilit, aşa cum a lăsat a se înţelege. După legea amnistiei, legea imunităţii aşteaptă în regim de urgenţă, cu aceeaşi celeritate. Fără acestea nu se poate vorbi de nicio schimbare în politica şi societatea românească. Pentru actuala clasă politică nu mai există posibilitatea tatonărilor, a căilor de întoarcere, a negocierilor. Situaţia ţării, a mediului politic şi social, instituţional este de o gravitate explozivă, dramatică. Nu există doar baronii locali şi centrali ai partidelor, toată ţara, toate domeniile au fost infestate de aranjamentele care au produs acest şef de trib. Decuplarea de la monstruoasa construcţie cu pretenţii democratice şi europene, imposibil de demolat de ANI sau DNA, cere o recalibrare a politicului, respectiv eliminarea imunităţii de orice fel. Nu este posibilă nicio reformă politică fără aducerea egalităţii de şanse la ordinea zilei.
România se află, prin această clasă politică, în interiorul unui veritabil mecanism de manipulare, a cărui blocare va crea probleme de stabilitate statală. Nu poate exista libertatea presei când aceasta a ajuns sub controlul unor propagandişti ai castelor, unii împotriva celorlalţi, polarizând întreaga atenţie şi valorizare. Acest bruiaj neîntrerupt a constituit un Babel perfect pentru conservarea unui haos controlat. Nici nu era greu de prevăzut aşa ceva, imediat după 22 decembrie 1989, însă a fost invocată continuu imposibilitatea aducerii unor persoane noi în exercitarea puterii. Însă mişcările grupurilor de atunci nu au fost întrerupte de nimic, ajungându-se la monstruoasa degenerare de astăzi. Personajele politice în cauză nu au nicio reprezentare obiectivă a lucrurilor, a firescului, într-atât sunt dominate de interesul personal şi de tot ceea ce îl poate susţine. În rest, poate să piară întreg universul. În acest vârtej delirant şi nimicitor s-au integrat de-a lungul anilor toţi cei care au visat cariere politice, ajungând astăzi nişte kamikaze. Preocuparea pentru reforma sistemului nu a mai preocupat în mod rel pe nimeni, avantajele fraudelor fiind mult prea mari şi, desigur, legalizate. Presupusa luptă politică s-a transformat în lupta pentru avantaje, patrimoniul public fiind folosit spre o prosperitate a grupurilor de interese. De la consilii locale care-şi fac revelionul în insule exotice, sub eticheta schimbului de experienţă, la monopuluri în industrie, cultură, prin care avem noi genii în ştiinţă şi artă, gonflate spre o nouă cenzură şi sărăcie în consecinţă. Încet, o parte dintre români au ajuns să trăiască într-o societate de tip Monte Carlo, sau chiar acolo, ordonând, sancţionând, conform legilor pe care singuri le-au votat.
Klaus Iohannis nu poate fi salvatorul României, însă este momentul ca românii să îi ceară o societate europeană, pentru a da un sens mesajului său electoral. Schimbarea actualelor rânduieli, vopsit europene, se poate întâmpla oarecum peste noapte, dar nu printr-o îmbrăcare a salopetei coreene. Proiectele de legi vor trebui dezbătute public, reducând spre zero nemulţumirile îndreptăţite ale societăţii. Viziunea legislativ- democratică ar trebui adusă de acolo unde ea şi-a arătat virtuţile şi perenitatea, scutind România de experimentul cohortelor de securişti specializaţi în tot felul de cauze, inexistenţi în planul european şi funcţional al reformelor. Aşa cum a fost importată legislaţia UE, aşa va trebui accelerată implementarea climatului public occidental. Este inadmisibil să vezi funcţionari români europeni, diplomaţi, dovedind abordări de tip dictatorial. Aceste generaţii de foşti nu se mai pot schimba, preţul înlocuirii lor e mai mic decât blocajul în care menţin România. Lupta politică actuală va trebui dusă pentru restabilirea normalităţii vieţii înseşi, sistemul decurgând din aceasta. În România momentului niciun cui nu mai este fixat acolo unde i-ar fi locul.
În ultimii ani parcă mai accentuat, sistemul a impus tot felul de statui, pentru a da impresia că aici se întâmplă ceva pozitiv. Însă în umbra acestora a reapărut teroarea, ele însele au sprijinit-o în timp, mai mult sau mai puţin. Amănuntele sunt triste, ajunge invocarea lor ca stare de fapt mult prea acută. O realitate de carton şi-a făcut tot mai mult loc în viaţa publică, spre a suplini lipsurile democratice, spre o nouă inhibare şi descurajare a spiritului civic. De la teroarea fostului sistem comunist avem o alta identică, la fel de agresivă şi insidioasă.
Startul noului preşedinte, în situaţia atât de dramatică a ţării, este decisiv pentru toţi, inclusiv pentru Europa. Relaţionarea cu concretul, dacă se va întâmpla cu adevărat democratic, în sensul evaluării corecte a răului din România, şi am ferma convingere că aşa va fi, îl va putea plasa în fruntea unei reforme care, spre unanimă ştiinţă, nu a avut loc decât exasperant de formal. Toate drepturile speciale, absolut toate, ale clasei politice trebuie retrase, acesta fiind punctul esenţial. Sistemul ocult din România, generator de dictatură perpetuă, trebuie debarcat.
În aceeaşi ordine. Memorabila alegere populară a lui Klaus Iohannis în fruntea statului riscă a deveni monocordă, sistemul şi PSD-ul probabil lucrează deja în acest sens, fapt pentru care ar trebui asezonată cu… muzică franţuzească şi cu repertoriul Mariei Tănase!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.