Nu putem decât să salutăm o declaraţie care exprimă întocmai, şi cel mai bine spus, o realitate gravă despre modul în care guvernul conduce ţara şi respectă poporul. Cităm :“Responsabilitatea politică supremă în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni îi aparţine premierului Victor Ponta.
Luni, la ora 21:00, Ponta a afirmat la un post TV că toţi pasagerii au fost găsiţi, spunând că a primit un SMS şi că ‘toţi sunt bine’, deşi la acea oră doi erau morţi. O astfel de declaraţie a premierului demonstrează haosul, Ponta ne-a dovedit cat este de ineficient, incompetent şi, in mod regretabil, inconştient.” (Senator Alin Tişe,agenţia de ştiri Agerpres din 23.01.2014 – Marius Septimiu Avram)
Declaraţia prim-ministrului, care cu o uşurinţă condamnabilă s-a lăsat dezinformat, nu a fost oare de natură a linişti şi demobiliza sistemul naţional de alertă?
Cine l-a informat pe premier prin SMS? Vicepremierul coordonator al ministerelor şi agenţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale? Directorul Serviciului Român de Informaţii? Nou numitul subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, pe care, într-un mod discutabil, şi l-a subordonat? Vreun prefect de judeţ dintre cei care organizau scotocirea munţilor? Vreun prieten din presă? Vreun consilier bezmetic? Nevasta, socrul? Vreun agent dezinformator al unei puteri străine…?
De ce sunt necesare aceste întrebări şi evaluate asemenea variante? Simplu. Pentu a şti dacă premierul guvernează România bazându-se pe informarea oficială de stat şi pe sistemul naţional de informaţii pentru securitate naţională sau după ce i se scuipă de diverşi sfetnici în ureche ori află din tabloide.
Nu putem anticipa în ce direcţie se îndreaptă şi unde va ajunge România dacă nu ştim cât de sigure sunt sursele de informare ale premierului şi care este acurateţea procesării lor.
Dacă prim-ministrul a alocat Comunităţii Naţionale de Informaţii un buget de “n” miliarde lei, ca să fie dezinformat printr-un SMS, în timp ce se afla în studioul unei televiziuni, înseamnă că România are o foarte mare şi gravă problemă de securitate naţională, de care vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu este conştient.
Numai o asemenea inconştienţă ar putea explica şirul nefericitelor coincidenţe din a căror cauză baschetbalistul (la momentul catastrofei din Muntenegru), vilegiaturistul (la momentul misiunii la Bucureşti a emisarului Departamentului de Stat al SUA) şi “showman”-ul (la momentul tragediei din Munţii Apuseni) nu este omul potrivit în fruntea guvernului, fiindcă la greu lasă tot vraişte, pe seama unor miniştri, care au în cutiile craniene televizoare în loc de procesatoare de decizii raţionale.
Incontinenţa verbală a premierului şi a miniştrilor în faţa microfoanelor ne dezvăluie o altă tristă realitate. Dacă sugarii au nevoie de pamperşi la funduleţele lor frumoase, politicienii noştri au nevoie de pamperşi la gurile lor flămânde, dar şi mincinoase.
Avea multă dreptate Ronald Reagan, cu umorul său de actor, când spunea că guvernele şi sugarii sunt ca un tub digestiv, cu deosebirea că cele dintâi au foame de bugete, dar la celălalt capăt al tubului rezultatul este acelaşi.
Aşadar, ce s-a ales, care este rezultatul investiţiilor imense în infrastructura integrată de comunicaţii a Sistemului Naţional de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în celebra reţea de comunicaţii TETRA, în Centrele de Situaţii (SITCEN) pentru managemetul crizelor, care toate au căzut în seara fatidicei zile de 20 ianuarie 2013?
Nu s-a auzit nimic, încă, despre ampla şi competenta mobilizare pe care ar fi trebuit să o dovedească Comunitatea Naţionala de Informaţii, prin structurile sale integratoare, coordonate din trupul şi sufletul Administraţiei Prezidenţiale, de către un comitet interdepartamental, un consiliu operativ şi un consiler de stat director al Oficiului Naţional pentru Informaţii Integrate. Poate că, “post factum”, CNI-ul va spune adevărul despre cauzele pentru care, în seara zilei de 20 ianuarie crt., am avut sentimentul că asistăm la transmisia în direct a agoniei victimelor.
Or fi existând destule planuri de intervenţie, poate chiar prea multe, încât la nevoie mai mult încurcă decât descurcă. Ceea ce lipseşte cu adevărat este planificarea operaţionala care trebuie să înceapă cu colectarea şi procesarea instantanee a tuturor informaţiilor necesare soluţionării tipului de criză produs.
Un cap limpede din cele câteva zeci (poate puţin spus) care populează “SITCEN”-urile de la Comunitatea Naţională de Informaţii, Guvern, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciile de Informaţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ca să le numim doar pe cele mai vizibile) nu trebuia să deschidă fişierul cu informaţiile necesare planificării unei operaţiuni de identificare şi salvare a victimelor unei catastrofe aviatice?
Guvernul are şi un vicepremier coordonator al domeniului securităţii naţionale. Numai chiar şi simpla existenţă a acestuia duce cu gândul la completitudinea, profesionalismul şi rigoarea gestiunii situaţiilor de criză.
Când colo, raportul prezentat de vicepremier membrilor Guvernului, la nici 36 de ore de la încheierea operaţiunii, a fost “tocat” din prima lectură a gazetarilor cât de cât avizaţi. Nu ştim pe ce anume concret stabilit s-a fundamentat raportul şi nici cine i-a asamblat opera stâlcită a vicepremierului, alcătuită probabil din colajele primite de la departamentele coordonate, dar nu putem să nu ne întrebăm cât este adevăr, cât este deducţie, părtinire, antepronunţare şi întoarcere de poliţe. Căci, se practică!
Ca să nu fim bănuiţi de vreo părtinire, cităm, cu aproximaţie, un exotic şi drastic gazetar, în a cărui opinie “(…) esecul operatiunii de salvare a avut drept cauza principala tafnosenia(…)”. Da, ţâfna purtătorilor sigiliilor puterii, concretizată în imposibilitatea cooperării dintre structurile pendinte de Departamentul Securităţii Naţionale din Administraţia Prezidenţială şi cele, mai puţine şi mai nevolnice, loiale Palatului Victoria. Nu ar fi prima oară când, din cauza mizelor palatelor puterii, ni se mai întâmplă încă o nenorocire.
Vindecarea de iresponsabilitatea puterii nu este uşoară, dar nici imposibilă. Căci “(…) diferenta dintre un politician si un hot este aceea ca pe primul ni-l alegem noi, pe cand cel de al doilea ne alege el pe noi”. Problema este pentru care din variante optăm, ca să ne eliberăm de aceşti iresponsabili care ne guvernează.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.