ACL descrie „tertipurile” prin care PSD încearcă tergiversarea dosarului Microsoft

Opoziţia acuză PSD că tergiversează procedurile parlamentare pentru a-l proteja pe Victor Ponta, al cărui nume apare în dosarul Microsoft. Într-un comunicat de presă trimis la redacţie, Alianţa Creştin Liberală susţine că „senatorii PSD nu știu ce tertipuri să mai folosească pentru a bloca în Parlament tot ce ar putea scoate la suprafață posibile activități nelegale ale candidatului Victor Ponta și ale altor reprezentanți de marcă ai PSD”.

Reprezentanţii ACL îi cer lui Victor Ponta să dea „toate explicațiile necesare pentru limpezirea situației din referatul DNA care se referă la persoana sa”. Menţionăm că premierul a declarat marţi seară că se va prezenta la DNA dacă i se va cere acest lucru.

Redăm mai jos comunicatul semnat Departamentul de Comunicare ACL.

„Senatorii PSD nu știu ce tertipuri să mai folosească pentru a bloca în Parlament tot ce ar putea scoate la suprafață posibile activități nelegale ale candidatului Victor Ponta și ale altor reprezentanți de marcă ai PSD. După ce au blocat înființarea unei comisii de anchetă pentru elucidarea subiectului prezidențiabilului-ofițer acoperit, solicitare care respectă cu strictețe Regulamentul Camerei Deputaților, parlamentarii puterii fac tot posibilul să amâne dezbaterea și votul pe cererile Justiției care vizează foști miniștri implicați în dosarul Microsoft.

Motivul tergiversării devine clar în momentul în care citim știrile care apar în mass-media legate de persoanele implicate în această speță. Printre numele celor care sunt menționați în dosarul la care au lucrat procurorii Direcției Naționale Anticorupție apare, conform relatărilor din presă, și cel al premierului Victor Ponta, iar perioada la care se face referire este cea în care era şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase.

Sub pretextul începerii campaniei pentru alegerile prezidențiale, parlamentarii PSD au găsit soluția de a închide practic Senatul și Camera Deputaților, doar pentru a evita cu orice preț dezbateri pe un dosar în care ar trebui clarificată implicarea lui Victor Ponta.

PSD se dovedește, din nou, nu un partid politic democratic, ci o mare gașcă de oameni al căror principal interes este să se ascundă unii pe alții din fața anchetelor instanțelor. Ce dovadă mai bună putem avea că proiectul de prezidențiabil al candidatului PSD este o minciună? Cum putem crede că Victor Ponta va fi un președinte care să apere statul de drept dacă el este primul care fuge din fața justiției și își folosește partidul pentru apărarea celor cercetați de instanțe?

Îi solicităm lui Victor Ponta, din respect pentru electoratul din România, să dea toate explicațiile necesare pentru limpezirea situației din referatul DNA care se referă la persoana sa. În fața unor suspiciuni referitoare la anumite fapte de corupție, este absolut necesară clarificarea de urgență a situației, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un candidat la Președinției, funcție din care trebuie să fie un garant al respectării statului de drept.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.