Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria

În amintirea arătării Maicii Domnului, din biserica Vlahernei, văzută de Sfântul Andrei şi de Epifanie, prăznuim pe 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului.

S-a întâmplat în anul 911, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911), în noaptea de 1 octombrie, când Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat în slavă cerească Sfântului Andrei și ucenicului său Epifanie intrând în biserica plină de credincioşi, care participau la priveghere întru slava Sa.

Înaltă, impunătoare, fiind înconjurată de îngeri şi sfinţi, Împărăteasa cerului şi a pământului era străjuită la dreapta şi la stânga de preacinstitul Ioan Botezătorul Înainte-mergătorul şi de Ioan Evanghelistul.

Impresionat de măreţia imaginii care se înfăţişa în faţa sa şi având parcă nevoie de o confirmare, Andrei s-a îndreptat atunci către ucenicul său Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”, a întrebat acesta.
„O văd, sfinte părinte, şi mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaş, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”, i-a răspuns Epifanie.

Apoi, cei doi au auzit rugăciunile Maicii Domnului către Fiul Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul care Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi împlineşte rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”.

Şi după ce a îngenuncheat şi s-a rugat plângând pentru lume, Maica Domnului a desfăcut Acoperământul său, o ţesătură lungă şi strălucitoare, şi l-a întins peste toţi cei aflaţi la priveghere.

În această zi închinată Maicii Domnului, credincioşii mulţumesc şi adresează rugăciuni Acoperitoarei noastre, căci, după cum spune Scriptura, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpână am fi pierit pentru fărădelegile noastre şi de nu ar fi stat înainte Sfânta Fecioară, rugându-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum liberi?

„Ascundeţi-vă cât de puţin, până ce va trece mânia Domnului” (Isaia 26, 20)

Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului? Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, în afară de Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii.

Astfel, din dragoste şi preacinstire față de Împărăteasa lumii, în multe biserici din ţară, credincioşii sărbătoresc această zi şi îşi leagă viața şi mântuirea de Maica Domnului, cea care ne veghează tuturor drumul către Împărăția Cerurilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.