Acord suplimentar de facilitare a operării celor două structuri de comandă și control NATO din România

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a semnat astăzi, 2 decembrie 2015, la Cartierul General al NATO, împreună cu generalul Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, și cu generalul Denis Mercier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare, Acordul suplimentar la Protocolul de la Paris din 1952 privind statutul comandamentelor militare internaționale.

Acordul suplimentar va facilita operarea celor două structuri de comandă și control NATO, înființate pe teritoriul României, respectiv Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est – care a fost activat la 1 decembrie 2015 – și Unitatea NATO de Integrare a Forțelor – activată la 1 septembrie 2015.

Ministrul Lazăr Comănescu a subliniat că ”încheierea acordului suplimentar reflectă angajamentele asumate de România la nivel Aliat în ceea ce privește consolidarea apărării colective pe flancul estic, în mod specific asigurarea prezenței NATO pe teritoriul țării noastre. Prin Acordul suplimentar se asigură cadrul juridic necesar funcționării structurilor NATO în România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.