Acordul stabilit de Qatar şi SUA

Qatarul şi Statele Unite au anunţat marţi un acord bilateral în lupta împotriva finanţării ”terorismului”, în contextul în care Doha este sancţionată de vecinii săi din cauza unei presupuse susţineri a unor grupări extremiste, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut de către ministrul de Externe al Qatarului, şeicul Mohammed ben Abderrahman Al-Thani, şi de către secretarul de Stat american Rex Tillerson, aflat într-o vizită la Doha în cadrul unei medieri în criza care opune Qatarul Arabiei Saudite şi aliaţilor acesteia.

Tillerson s-a întâlnit, de asemenea, cu emirul Qatarului, şeicul Tamin ben Hamad Al-Thani, a anunţat Departamentul de Stat

”Astăzi, Qatarul este prima ţară care semnează cu Statele Unite un program în lupta împotriva finanţării terorismului”, a anunţat şeicul Mohammed.

”Invităm ţările care ne impun o blocadă să ni se alăture”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă comună cu Tillerson, care urmează să efectueze miercuri o vizită în Arabia Saudită, în cadrul unui turneu în regiune.

Acordul precizează ”eforturile viitoare pe care Qatarul le poate face în vederea consolidării luptei sale împotriva terorismului şi abordării active a problemei finanţării terorismului”, a declarat un comsilier al secretarului de Stat, RC Hammond. ”Este un pas înainte”, a adăugat Hammond, citat într-un comunicat.

Tillerson a precizat că acordul are la bază decizia ”eradicării terorismului de pe pământ”, adoptată la summitul la care au participat, la sfârşitul lui mai, la Riad, aproximativ 50 de lideri musulmani şi preşedintele Donald Trump.

Acest angajament ”va începe imediat pe mai multe fronturi”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Secretarul de Stat, care şi-a început turneul în Kuwait – mediatorul în criza de la Golful Persic – urmează să-i întâlnească miercuri, la Jeddah, pe omologii săi din Arabia saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain şi Egipt.

”Această reuniune reflectă voinţa celor patru ţări de a-şi consolida coordonarea şi de a-şi arăta unitatea în privinţa viitoarelor relaţii cu Qatarul”, a subliniat Ministerul egiptean de Externe, anunţând întâlnirea de la Jeddah.

Cele patru ţări arabe şi-au întrerupt în iunie relaţiile diplomatice cu Doha, acuzând emiratul că susţine grupări islamiste radicale şi că nu se distanţează suficient de Iran, rivalul Arabiei Saudite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.