Actori tineri, o chitară şi… „Preţioasele ridicole”

La Teatrul „Lucernaire” din Paris, o trupă de actori tineri încântă publicul, din 4 până în 25 august, cu o montare inedită a piesei lui Molière, „Preţioasele ridicole”. Este un spectacol al tinerei companii „Savaneskise”, creată de Pénélope Lucbert şi Elsa Furtado.

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, dramaturg, dar şi actor şi şef de trupă, s-a ilustrat la începutul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Pictor al moravurilor timpului său, mai ales al burgheziei ale cărei pretenţii nobiliare, căsătorii din interes, poziţii faţă de locul femeii în societate le denunţă, Molière a creat personaje emblematice pentru istoria teatrului, pe care, desigur, le cunoaştem cu toţii. A rămas dramaturgul cel mai jucat din secolul al XVII-lea până în zilele noastre, fiecare epocă descoperind în piesele lui elemente de actualitate. În multe dintre operele sale se face simţită farsa, gen pe care autorul îl cunoştea foarte bine atât din Parisul vremii sale, dar şi din spectacolele italieneşti venite în capitala Franţei, iar din literatură, din piesele antice, mai ales cele rămase de la Plaut.

“Preţioasele ridicole”, comedia într-un act şi în proză a lui Molière, a fost reprezentată pentru prima dată la Paris în 1659, la “Théâtre du Petit-Bourbon”, cunoscând încă din primul moment un mare succes, confirmat apoi şi în spectacolele de la Curte şi în cele din oraş.

Fenomen real, “preţiozitatea” s-a născut în saloanele pariziene, mai ales în cel al Doamnei de Rambouillet, unde femeile erau adorate şi curtate în stilul medieval. Ea viza o contrapondere faţă de vulgaritatea limbajului şi a manierelor din epocă. Expresie iniţial a politeţei şi galanteriei, mişcarea a degenerat, mai ales în provincie, în superficiale şi ridicole jocuri spirituale. Această derivă este satirizată de Molière în piesă. De altfel, fenomenul a făcut şi obiectul criticilor lui La Bruyère, în “Caractères”, care scrie despre “conversaţia fadă şi puerilă pe subiecte frivole”.

Pretenţii şi decepţii

Limbajul extravagant, devenind aproape de neînţeles, excesul de imaginaţie, frizând mitomania, ca în cazul celor două eroine care ajung să creadă că au sânge nobil, sunt aspecte întâlnite la cei doi scriitori, evident în stiluri şi pe tonuri diferite.

Piesa clasică, povestea lui Magdelon şi Cathos, două tinere provinciale sosite la Paris şi impresionate de saloanele din capitală şi de romanele semnate de Madeleine de Scudéry, pe care încearcă să le maimuţărească, este adaptată gustului zilei.

Comedia lui Molière, în care cele două “preţioase” cad în capcana întinsă de pretendenţii pe care i-au ridiculizat, ajungând să se îndrăgostească de valeţii acestora, lasă loc improvizaţiei şi interpretării, fără a altera textul. Pénélope Lucbert a optat pentru o punere în scenă ritmată, epurată şi muzicală. Un chitarist, Oscar Clark, cântă pe scenă muzică rock. Faptul că actorii îşi schimbă rolurile de la o reprezentaţie la alta oferă diferenţe, în fiecare seară, în funcţie de disponibilităţile lor pentru diversele personaje.

Spectacolul nu este o premieră, dar plăcerea de a juca a tinerilor, stilul uneori prea expresiv al interpretării se comunică publicului care râde şi astăzi graţie geniului celebrului Molière.

Acţiunea piesei este plasată, în spectacolul de la Teatrul “Lucernaire”, în anii ’80, Pénélope Lucbert realizând o versiune rock’n’roll, cu chitară electrică, care păstrează integral textul dramaturgului. În bluzoane de piele şi jeans slim, cu o alură amintind-o pe Olivia Newton-Johns în “Grease”, filmul lui Randal Kleiser din 1978, “Preţioasele ridicole” capătă o alură disco-rock, ceea ce subliniază universalitatea comicului lui Molière, punctat de intervenţiile electrizante ale chitaristului.

Personajele principale intră în scenă cu jeans mulaţi, tocuri înalte, mestecând chewing-gum… De un ridicol perfect, care, scria cronicarul Sheila Louinet, nu e sigur că “l-ar face pe domnul Jean-Baptiste Poquelin să se răsucească în mormânt” şi, probabil, acesta “ar fi petrecut un moment foarte amuzant… mai ales văzându-se întinerit într-o asemenea amăsură”.

Kitsch-ul perfect al costumelor contribuie la reuşita montării

Performanţă remarcabilă, mai ales că Pénélope Lucbert nu schimbă un rând din textul iniţial. Poate că în viziunea actuală, sensul noţiunii de preţiozitate este cumva contrazis. Dar, foarte probabil, pentru publicul de astăzi, sensul exact al termenului s-a pierdut. Pénélope Lucbert colorează totul cu o tuşă de trivialitate, într-o satiră la adresa socieţii care mizează pe aparenţe şi se evaluează după preţul pe care îl plăteşte pentru a le obţine.

De remarcat, gestica studiată, pozele ample care accentuează ridicolul şi stârnesc hohote de râs.

Criticul Amelie Heliot remarca în mod deosebit temperamentala evoluţie a tânărului Damien Zanoly, “irezistibil în Mascarille…”.

O notă şi pentru costume, care încarnează ele însele un summum al prostului gust.

“Preţioasele ridicole” a fost prima piesă dintr-o serie în care “protejatul regelui” a satirizat excesele timpului său. Pe ideea caricaturizării a mers şi regizoarea, unind textul dramaturgului cu un joc dinamic, cu visurile eroinelor legate de un Paris cu o ambianţă plină de strasuri şi paiete, mai curând decât de seratele literare de la Sorbona. Pénélope Lucbert reuşeşte să facă spectatorul să uite că asistă la un spectacol cu un text scris în secolul al XVII-lea, dată fiind consonanţa replicilor acelui timp cu vivacitatea paşilor de dans ai unui rock îndrăcit. O mecanică burlescă a spectacolului care îl întinereşte şi îi subliniază, în acelaşi timp, universalitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.