Adevăratele motive ale războiului Comisiei Europene cu jurnalismul anti-băsist din România

Scopul folosirii strategiei suspansului în lansarea publică a raportului MCV

Actualul guvern român nu a avut acest document înainte de a fi dat publicităţii. Prietenii de la Euractiv ai Comisiei au beneficiat primii de text. La fel şi Palatul Cotroceni. Oamenii lui Băsescu l-au plasat preferenţial la Mediafax. O bună bucată de vreme, după lansarea lui oficială, raportul MCV nu se afla încă postat pe site-ul oficial al Comisiei Europene. Detalii nesemnificative, ar spune unii.

Procedând în acest fel, Comisia Europeană a vrut să fie sigură că eventualele inepţii partizane incluse în raport nu vor trebui să fie corectate, la presiunea executivului de la Bucureşti, înainte de publicarea raportului.

Erorile grosolane, strecurate intenţionat în document, au mizat pe un impact la nivel european. Atmosfera de blam la adresa noii guvernări de la Bucureşti degajată de acest document se mulează mănuşă pe intenţiile discriminatorii ale Comisiei. O ulterioară sesizare asupra falsurilor incluse în raport şi o eventuală prea tardivă rectificare, intervenită abia după impactul lansării, nu mai au niciun ecou.

„Ne simţim confortabil în privinţa surselor pe care le-am folosit la redactarea raportului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. Prin acest plural “ne simţim confortabil”, de fapt, Gray urmăreşte probabil să îşi mascheze propria gafă cu includerea presei în raportului MCV. Vrea să lase impresia că sursele care au stat la baza raportului MCV ar fi fost credibile, imparţiale şi bine verificate. Cu alte cuvinte, toată lumea de la Comisie este de acord cu menţionarea referinţelor la aşa-zisele „hărţuirile din partea presei din România la adresa unor magistraţi”.

Raportul nu a avut deloc surse imparţiale. Într-un interviu în faţa camerei, Mark Gray recunoaşte că anumite persoane oficiale din interiorul sistemului de justiţie au venit la Bruxelles şi s-au plâns. Deci, primul venit, primul servit. Cine a venit primul să se plângă la Comisie, aceluia i s-a arătat compasiune şi susţinere. Adio principiului audiatur et altera pars.

Comisia Europeană trebuie să fie garanta principiului libertăţii presei dintr-o ţară, nicidecum demolatoarea lui

MCV nu este un raport de monitorizare a presei din România, ci unul privind justiţia şi afacerile interne. Dacă cei de la Comisia Europeană sunt de acord ca într-un astfel de raport să se sugereze că libertatea presei din România trebuie limitată, sau permisă doar selectiv, ne aflăm în plin elan totalitar. Înseamnă că actuala echipă Barroso a luat-o serios pe arătură, cu consecinţe incalculabile pentru valorile pe care pretinde în mod ipocrit că le-ar apăra.

Astfel de răzbunări politice personale ale unor populari europeni la adresa guvernării USL din România, deghizate în rapoarte oficiale, pasămite documentate obiectiv, vin în totală contradicţie cu fişa postului lor, dar şi cu norme ale CEDO şi ale Consiliului Europei. Comisia Europeană trebuie să fie garanta principiului libertăţii presei dintr-o ţară, nicidecum demolatoarea lui. Ea nu trebuie să intimideze, prin recomandări absurde, jurnalişti sau canale media (indiferent de ce parte a baricadei politice s-ar situa acestea, fie ele publice sau private).

Raportul MCV nu mai îndeplineşte de mult scopul pe care şi-l propusese iniţial. El nu mai vrea de mult să corecteze eventualele noastre derapaje de la normele europene. Observăm că el a ajuns paradoxal să instige la încălcarea unor astfel norme. Una dintre acestea se referă şi la libertatea de exprimare.

Când spui că există riscul ca jurnalismul de investigaţie să „hărţuiască” figuri de magistraţi, care sunt persoane publice, când sunt luaţi la bani mărunţi pentru eventuale acte de corupţie, atunci de fapt nu vrei să demaşti corupţia, ci să o muşamalizezi.

Menţinerea României în poziţia de „elev repetent” în UE

Cei care cred că aspectele negative ale raportului au vrut doar să aducă satisfacţie grupului de interese al lui Băsescu, prin decredibilizarea actualei guvernări din România, se înşală. Tactica Comisiei este una de sistematică decredibilizare a imaginii statului român.

Comisia nu poate spune pe faţă că România nu are ce căuta în Schengen. Eurocraţii, dimpotrivă, afirmă în chip făţarnic că îndeplinim toate criteriile de intrare în Schengen. În practică, însă, prin recomandări absurde, prin documente oficiale care lasă să se înţeleagă că ceva este mereu în neregulă cu românii, Comisia Europeană nu face decât să inducă la nivelul UE suspiciunea că România a revenit la nivelul de ţară nesigură, revenită la faza de preaderare din cauza noii puteri de la Bucureşti. În subsidiar, aluzia este că ar fi decăzut la un astfel de stadiu din cauza USL.

Este din nou pusă sub semnul întrebării dorinţa noastră de a fi trataţi egal în blocul comunitar. Procedând astfel, Comisia Europeană oferă satisfacţie supremă acelor state membre care nu ne doresc, din diverse motive, în UE. Oferă Olandei un motiv în plus să amâne acceptarea noastră în Schengen pentru încă o bună perioadă de timp. Olanda a şi anunţat că o eventuală acceptare a românilor în Schengen va surveni numai şi numai după emiterea două rapoarte MCV pozitive referitoare la România. Oferă conservatorilor din Marea Britanie, ţara de baştină a lui Mark Gray, loc de întors, atunci când vine vorba de a mai scoate un argument din pălărie pentru a menţine restricţiile pe piaţa muncii pentru muncitorii români şi bulgari şi după 2014, încă o scuză să îi lase să aştepte cu lunile la coadă până îşi obţin un permis de şedere pe teritoriul regatului.

Totodată, orice menţiune negativă la adresa guvernării din România este menită să îi „disciplineze” pe reprezentanţii „neascultători” ai USL, care ar fi avut de gând să negocieze cu eurocraţii de la Bruxelles de pe picior de egalitate, cu un anumit curaj diplomatic, pentru a susţine interesele românilor.

MCV – instrument de supunere colonială a statelor membre de mâna a doua

Acest document a început de mult să semene cu un instrument de „pedepsire” a acelor state recent intrate în UE care au îndrăznit să sfideze unele politici absurde ale liderilor populari europeni situaţi în ierarhia instituţiilor europene. De exemplu, politica austerităţii.

Lansarea acestui ultim raport MCV inaugurează o formă de consens neocolonial între foste mari puteri europene în privinţa menţinerii României şi Bulgariei în poziţii de inferioritate, de vasalitate, în interiorul UE. În viziunea lor, România, Bulgaria, eventual alte state care vor mai adera la UE, sunt state destinate unei veşnice „repetenţii” la nivel comunitar. Sunt descrise ca state în care nu se poate avea încredere, state paria, deci state care trebuie „civilizate” potrivit agendei colonizatorilor. Tonul condescendent se simte în tot textul raportului. Aşa-numitele „semnale de încurajare” din text nu sunt serioase. Ele potenţează şi mai mult imaginea de stat român care are nevoie de tutela Bruxelles-ului.

Fraza-cheie din raport este aceasta este însă aceasta: „Faptul că hotărârea definitivă a Curţii Constituţionale privind valabilitatea referendumului din data de 29 iulie a fost respectată a fost un semnal important că normele constituţionale nu mai erau puse sub semnul întrebării”. Ea vrea să acrediteze două idei extrem de perverse: organizarea referendumului din vară nu a fost deloc considerată democratică şi constituţională, noroc cu CCR şi, ulterior, cu cei de la Comisia Europeană care i-au mânat pe români – popor şi politicieni – ca pe oi în staulul confortabil al democraţiei. Abia prin intervenţia considerată justificată şi salutară a ceor două entităţi – una internă şi una externă – am putut fi reconfirmaţi ca stat care respectă normele democratice.

Ni se induce pe toate căile posibile ideea că nu e bine, şi că suntem lipsiţi de orice şansă, să mai avem cu adevărat un cuvânt de spus în procesul decizional în UE. Suntem imaturi, imprevizibili, şi avem nevoie de o coordonare de la centru – adică cea venită de la actuala echipă Barroso din Comisia Europeană. Pe piaţa unică trebuie să fim doar o masă biologică de consumatori de produse din UE, iar reprezentanţii noştri la summituri trebuie să voteze cuminţi agenda propusă de „clubul select” compus din state decidente – altădată foste puteri coloniale. Or, aceasta este una din multele trădări faţă de principiile fundamentale enunţate de părinţii fondatori ai Uniunii Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.