Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa

Societatea Adevărul Holding SRL, care deţine mai multe publicaţii, printre care şi cotidianul Adevărul, şi-a cerut insolvenţa, printr-un dosar depus la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind 6 noiembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul tmb.ro.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, pe 31 octombrie. Obiectul cauzei în acest dosar este „procedura insolvenţei”, iar materia juridică – „faliment”.

Adevărul Holding a cerut falimentul în contextul în care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

Adevărul Holding a fost înfiinţat în toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat după achiziţia ziarului Adevărul.

Trustul Adevărul are în portofoliu, printre altele, cotidianul Adevărul, tabloidul Click!, revistele OK!, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, precum şi cotidianul Blik din Ucraina, colecţiile de carte de lux Adevărul, dar şi un număr mare de suplimente şi produse complementare.

Afacerile lui Patriciu s-au dus de suflet, rând pe rând. Cotidianul.ro vi le reaminteşte:

Patriciu, din faliment în faliment

A făcut o “afacere” cu statul român și a devenit miliardar în dolari. Apoi, a început să se creadă un “guru” al afacerilor și a sfârșit prost. Astăzi la ușa lui nu este numai justiția ci și portăreii.

Eșecul suferit în afaceri de Dinu Patriciu a început cu lichidarea lanțului de magazine Mic.ro și mai apoi cu Mac.ro.  A urmat restaurantul Heritage. Pentru că Dinu Patriciu se crede un “guru” al băcănilor, al restaurantelor, al băncilor, al afacerilor cu petrol etc. Ce e sigur e că a fost un “guru” în tunuri trase statului român.

Deci după ce a fost nevoit anul acesta să închidă pentru a doua oară restauranul Heritage, petrolistul lichidează acum și pivnița acestuia. Conținutul pivniței Heritage va fi scos la licitație. Sunt puse la bătaie zeci de sticle cu vinuri, șampanie și coniac.

Practic vor fi scoase la vânzare  194 de șampanii și vinuri, plus un coniac Hennessy Richard, care vor avea un pret de pornire de 6.000 euro. Vor fi licitate nume ca Chateau Lafite, Chateau Pontet Canet, Chateau Calon Segur, Chateauneuf-du-Pape, Domaine Faiveley sau o sticlă de 3 litri de Dom Pérignon Vintage, din 1993, cu un preț de pornire de 2.400 euro.

Ce trist. “Gurul” afacerilor din România, Dinu Patriciu, o ține din faliment în faliment

Sursa: Revistablogurilor.ro (Dan Zavaleanu)

Patriciu, păsuit deocamdată

Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol în care acesta a fost acuzat de mai multe infracţiuni economice şi pentru care procurorii au cerut pedeapsa maximă, respectiv 20 de ani de închisoare. Toţi inculpaţii au fost achitaţi. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital. O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de el, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Potrivit Parchetului, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.

Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală cumpărate cu peste 2 milioane de euro

Omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau Cipru, precum şi către o persoană fizică.

Începând din toamna anului trecut, Patriciu a ales să constituie gaj în favoarea DP Holding (Elveţia), Veridesco Limited (Cipru) şi Melanie Anne Chen, pentru circa 80 de tablouri din colecţia personală. Melanie Chen este membru în boardul director al DP Holding şi preşedinte executiv al Marine Resources Exploration International BV, firme deţinute de Patriciu.

Majoritatea lucrărilor au fost cumpărate de la casa de licitaţii Artmark, unele dintre acestea chiar după încheierea licitaţilor, dacă nu au existat cumpărători care să ofere preţul minim din evaluare.

Şase tablouri l-au costat pe omul de afaceri mai mult de 100.000 de euro fiecare: Nicolae Tonitza – Afize (160.000 de euro), Nicolae Grigorescu – Panseluţe (115.000 de euro), Ştefan Luchian – Flori de primavară (155.000 de euro), Ştefan Luchian – Garoafe (140.000 de euro), Ştefan Luchian – Maci (132.000 de euro), Ion Ţuculescu – Mare fermecătoare (105.000 de euro).

Patriciu deţine în colecţie şi una dintre lucrările lui Tonitza „Nud în Iatac”, două dintre acestea, denumite studii, fiind vândute cu până în 100.000 de euro, în timp ce versiunea finală a fost achiziţionată la o licitaţie organizată de Artmark pentru aproape 300.000 de euro.

Peste o treime din tablouri au fost cumpărate de omul de afaceri la preţuri de câteva zeci de mii de euro, cea mai scumpă lucrare fiind semnată Ion Ţuculescu – După războaie (Renaştere) (72.500 de euro).

Colecţia lui Patriciu mai cuprinde în această cotegorie de preţ lucrări precum Ion Ţuculescu – La malul mării (Mangalia veche) (52.500 de euro), Ion Ţuculescu – Mare fermecătoare (105.000 de euro), Ion Ţuculescu – Compoziţie (44.000 de euro), Ion Ţuculescu – Costineşti (44.000 de euro), Theodor Pallady – Natură statică cu matişori (65.000 de euro), Theodor Pallady – Natură statică cu narghilea (60.000 de euro), Theodor Pallady – Fumătoarea de opiu (50.000 de euro), Theodor Pallady – Natură moartă cu narghilea (57.500 de euro) , Theodor Pallady – Nud în fotoliu (21.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Trandafiri (30.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Peisaj la Roscoff (38.000 de euro), Gheorghe Petraşcu- Natură moartă cu cărţi şi pere (28.000 de euro), Gheorghe Petraşcu – Case (27.000 euro), Gheorghe Petraşcu – Case la Vitre (18.000 euro), Ştefan Popescu – Caliacra (16.500 de euro), Camil Ressu – Pe malul Siretului (10.500 de euro), Camil Ressu – Maternitate (15.000 de euro), Rudolf Schweitzer Cumpăna – Alegoria toamnei (17.000 de euro).

Câteva zeci de mii de euro a plătit Dinu Patriciu şi pentru Nicolae Dărăscu – Vedere asupra Balcicului (20.000 de euro), Nicolae Dărăscu – Vedere către port (30.000 de euro), Nicolae Dărăscu – Han în Dobrogea (21.000 de euro), Nicolae Dărăscu – Chioggia (57.500 de euro), Nicolae Dărăscu – Natură statică cu dovleac (20.000 de euro), Dumitru Ghiaţă – Case la Balcic (14.500 de euro), Francisc Sirato – Lila în galben (50.000 de euro), Jean Alexandru Steriadi – Peisaj de iarnă (20.000 de euro), Jean Alexandru Steriadi – Stradă la Balcic (12.000 de euro), Eustaţiu Stoenescu – Natură statică cu farfurie olandeză (32.000 de euro), Ion Theodorescu-Sion – Palermo (26.000 de euro), Nicolae Toniza – Natură statică cu fructe (55.000 de euro).

Colecţia gajată de omul de afaceri este completată cu tablouri de mai mică valoare, aparţinând în general unor artişti consacraţi, dar şi pictori mai recenţi: Horia Bernea- Poiana Mărului (2.600 euro), Horia Damian – Portretul pictorului Doru Bucur (4.500 euro), Ştefan Dumitrescu – O cruce pe deal, Adam Bălţatu – La sat (2.000 euro), Ştefan Dumitrescu – Sfat (8.500 euro) , Constantin Pacea – Golf (2.000 euro), Ion Pacea – Natură Statică cu flori şi mere (1.900 euro) , Gheorghe Saru – Peisaj cu cal, Rudolf Schweitzer Cumpăna – Bărci la Hydra (8.500 euro) , Nicolae Tonitza – Bust de fată blondă, Gheorghe Vânătoru – Natură statică cu vase şi mere (5.500 euro), Constantin Artachino – Bordei tătărăsc (4.000 de euro), Constantin Artachino – Han tătărăsc (7.000 de euro), Adam Bălţatu – Case pe valea Siretului (5.500 de euro), Adam Bălţatu – Case la Huşi (4.000 de euro), Adam Bălţatu – După ploaie (4.000 de euro), Adam Bălţatu – Cană cu muşcate (6.500 de euro), Adam Bălţatu – Natură moartă cu vânat (5.000 de euro estimativ), Adam Bălţatu – Case la periferia Iaşului (4.750 de euro), Horia Bernea – Tâmpla (8.000 de euro), Traian Boldea – Grandpa (450 de euro), Traian Boldea – Hello (450 de euro), Marius Bunescu – Drum pe malul lacului în Mangalia (4.500 de euro), Ştefan Dimitrescu – Ai vrea tu! (circa 2.000 de euro), Dumitru Ghiaţă – Pe valea Bistriţei (4.250 de euro), Iosif Iser – Odaliscă (3.000 de euro), Viorel Mărginean – Pasărea Phoenix (8.000 de euro), Samuel Mutzner – Figaro (aproximativ 4.000 de euro), Ion Pacea – Golf auriu (5.000 de euro), Ion Pacea – Marină (1.400 de euro), Constantin Pacea – Patio de Sevilla (1.500 de euro), Constantin Piliuţă – Citadină (4.500 de euro), Constantin Piliuţă – Primăvară (4.250 de euro), Lucian Grigorescu – Case din Via Ripetta (7.000 de euro), Lucian Grigorescu – Uliţa dobrogeană (9.500 euro), Gheorghe Petraşcu- Răsărit la Balcic (7.000 de euro), Nicolae Vermont – Sat de pescari în Bretania (3.250 de euro), Nicolae Vermont – Visare (7.500 de euro).

Peter Imre se visează uşă de biserică

Celebrul gropar de presă Peter Imre, cel care a făcut praf trustul de presă al arhitectului-petrolist Dinu Patriciu (pregătindu-l pentru o vânzare aproape cadou), nu prea mai are ce face. Face eforturi să se convertească. Încearcă să se califice ca mare comentator de afaceri sentimentale. Imre, trecut şi el prin tot felul de scandaluri amoroase, s-a lansat ca naş al Nicoletei Luciu, arătând o legătură profundă cu aceasta. Amândoi gândesc la fel. În plus, Imre, mare iubitor de secvenţe din tabloide, vorbeşte aceeaşi limbă ca şi soţul Nicoletei Luciu. Adică maghiară. Drept care s-a arătat folositor junei cucoane de la Pro TV. A năşit-o şi s-a obligat să le împărtăşească tinerilor căsătoriţi din experienţa sa familist şi de crai.
Cel mai comic lucru vine din faptul că Peter Imre, un mediocru scriitor despre budinci şi plăcinte la ziarele lui Adrian Sârbu, face acum pe moralistul. Iată ce a declarat copia palidă a lui Kojak şi fostul cronicar de plăcinte şi reţete al lui Adrian Sarbu, la România TV:

„Înţeleg meseria de jurnalist, pot să înţeleg apetitul publicului pentru senzaţional. Dar cât de departe poate merge un proprietar de trust de presă care-şi vinde vedeta pentru senzaţional la kilogram? Vorbim de trustul lui Adrian Sârbu, ca să fie clar. Vânătoarea de bani şi de audienţă a lui Sârbu pentru mine e dezgustătoare. Până unde poate să meargă presa pentru audienţă şi pentru bani? Cât de josnic poate fi un patron de televiziune care-şi vinde vedeta?”.

De unde vine grija celui care vindea şi capra vecinului pentru a scădea taxele pe ţigările de la Philip Morris? Cum de s-a trezit Imre aşa grijuliu după ce Click deşerta zilnic găleţi de lături şi bârfe pe capul oamenilor? Pur şi simplu, cheliosul comentator a fost revoltat de faptul că PRO TV a difuzat imagini cu bărbătuşul vedetei de mucava a PRO TV-ului. Adică l-a arătat pe un iaht cu o amantă. Mare brânză! Vedetă de tabloid, Nicoleta Luciu n-a trecut de telenovele şi n-a urcat mai sus de lecturile sfătosului ei naş. Ea a câştigat ceva audienţă de la sâni şi decolteuri, Peter Imre, de la chelie şi Philip Moris. Iar de când a fumat şi trustul Adevărul (mare probă de fler economic a lui Dinu Patriciu), Peter Imre se pregăteşte de o spectaculoasă recalificare. Se ocupă de protejarea prestigiului la starlete şi dansatoare. E primul lor apărător şi le învaţă cum să treacă la morală şi la creştinism. Sub privirile uimite ale paparudelor şi piţipoancelor din România, Peter Imre se pregăteşte să joace rolul de guru. Un soi de Bivolaru reconvertit.

De bună seamă că în noua sa postură de gânditor al dramoletelor din lumea dansatoarelor, Peter Imre nu suflă o vorbă despre presa de lături pe care a păstorit-o în “Click” şi uneori în ziarul “Adevărul”.

Ca un nou Andrei Pleşu al telenovelelor, ”naşul Nicoletei Luciu a mai spus că ea este o femeie puternică şi că scandalul acesta îi va întări şi mai mult familia”.

Patriciu a vândut Adevărul

Tranzacția pentru vânzarea Adevărul Holding a fost parafată . Dinu Patriciu și Cristi Burci au semnat  acordul, potrivit publicaţiei specializate paginademedia.ro

Adevărul Holding a fost preluat prin firma Premium News, companie care urmează să lanseze un proiect online, coordonat de Răzvan Ionescu, fost director editorial Adevărul.

Premium News estre deținută, în mod egal, de către Nora Marcovici (CEO al grupului Graffiti BBDO) și Diana Toboșaru (COO la același grup, unde și Burci este acționar).

Tăieri de la lefuri la Adevărul

Mai mulți angajați de la Adevărul Holding, trust deținut de Dinu Patriciu, au fost chemați, pe rând la resurse umane pentru a fi informați de tăierile salariale. Acestea ajung până la 30%, în cazul celor mai mari salarii.

 Primii vizați au fost șefii. Redactorul șef, Grigore Cartianu, și prim redactorul-șef, Sabin Orcan, au pierdut aproximativ 30% din leafă.

 Au urmat adjuncții și șefii de redacție, iar apoi redactorii, scrie revistablogurilor.ro.

Faliment după faliment

Reorganizarea magazinelor omului de afaceri Dinu Patriciu nu mai este o soluţie, în opinia administratorului judiciar.

„În acest moment, considerăm că trebuie deschisă procedura falimentului. Vom prezenta raportul creditorilor, cel mai probabil la sfârşitul acestei luni şi ei vor decide dacă cele două reţele vor intra în faliment”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Arin Stănescu, partener coordonator al RVA Insolvency Specialist, firma care se ocupă de reorganizarea celor două lanţuri de retail deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Dacă creditorii vor fi de acord cu această măsură ce va fi propusă de RVA, se va trece la vânzarea marfurilor şi vitrinelor frigorifice, nu multe la număr.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.