Adio acces la metrou cu ajutorul SMS-ului

Accesul la metrou cu plata prin SMS nu va mai fi posibil începând de vineri, anunță Metrorex.

Conform reprezentanților companiei, valoarea călătoriilor neutilizate până la această dată va fi restituită și evidențiată în următoarea factură emisă de operatorul de telefonie mobilă, iar pentru utilizatorii de pre-pay suma va fi creditată în contul cartelei deținute.

Metrorex şi Telcor au avut o convenţie de colaborare privind un experiment tehnic pentru accesul în metrou, utilizand tehnologia data over voice. Convenţia a expirat la 30 iunie 2014.

În 2 iulie, Metrorex a sistat plata biletelor prin SMS, dar a anunţat că persoanele care au achiziţionat SMS-uri pentru accesul în metrou pot să le folosească până la jumătatea lunii august.

Călătoria cu metroul putea fi plătită, din aprilie anul trecut, şi prin transmiterea unui SMS la numărul 1.700, din reţelele Orange şi Vodafone, putând fi achitate astfel una, două sau zece călătorii la preţul de 0,50 de euro, 0,90 de euro şi, respectiv, 3,25 euro.

Accesul în staţie se făcea prin apelarea gratuită a numărului 1700 şi apropierea receptorului telefonului de validatoarele special instalate în staţiile de metrou, în zona de acces peron. Telefonul emitea un semnal sonor care este interpretat de validator, stabilind în timp real dacă în contul clientului există călătorii valide şi permiţând accesul către peron.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.