Adio, domnule Andrei Pleşu!

Pe blogul său din „Adevărul”, Andrei Pleşu anunţă că se retrage din viaţa cotidiană, în general, şi din gazetărie, în special: „Postarea de faţă este un cordial „La revedere!“ Nu e, totuşi, o „demisie“, un fel de a evacua perspectiva oricărei întîlniri cu viaţa cotidiană, cu publicul, cu gazetăria… Nu exclud un „din cînd în cînd“ publicistic, atunci cînd mă voi simţi îndemnat – sau constrîns de contextul imediat – să-mi dau cu părerea”! Deci, de la #Rezist, Pleşu a trecut la #Nu mai rezist!

În acest articol de „la revedere”, Pleşu mai spune: „Aşadar, la revedere! Îi rog pe cei care îmi atribuie încă o şansă de creativitate, să-mi ţină pumnii: mă voi strădui să nu stau degeaba. Cei care nu dau doi bani pe ideile şi pe moralitatea mea vor scăpa, prin pasul pe care îl fac înapoi, de iritarea (sau furia!) asociate, de-atîta vreme, cu sunetul glasului meu”.

Nu cunoaştem resorturile reale care l-au determinat pe Andrei Pleşu să ia această decizie, însă putem să bănuim că atitudinea de acum vine, în principal, din faptul că, pentru prima oară după foarte mulţi ani, nu se mai simte băgat în seamă de clasa politică de la Putere! Obişnuit să fie umilul servitor al tuturor regimurilor, Andrei Pleşu se vede acum inutil, cu o singură excepţie: „Fundaţia pentru o Societate Deschisă”, unde a fost numit „pe viaţă” ca succesor al lui George Soros! De acolo, la fel ca în Securitate, se vede treaba că nu te poţi retrage cînd vrei, ci, aşa cum se spune, nu poţi ieşi decît cu picioarele înainte.

La ceas de adio, se cuvine să trecem în revistă parcursul vieţii publice a lui Andrei Pleşu:

– în anul 1977 începe să-l frecventeze pe Constantin Noica, eveniment care avea să fie coroana de aur a biografiei sale publice.

– în anul 1978, PCR, prin Mircea Maliţa, fostul ministru comunist, Pleşu a fost trimis în Indonezia pentru a participa la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, organizată de către „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”. Gabriel Andreescu scria că structura din România a acestei federaţii era condusă de Securitate şi, prin intermediul său, „se plasau spioni în diferite structuri internaţionale”. Amintim aici că soţia lui Pleşu, Lăcrimioara Catrinel Pleşu a fost racolată de DIE încă din anul 1968, cînd era doar fiica academicianului Nicolae Petrulian, fiind abandonată abia în anul 1974, la doi ani după căsătoria cu Andrei Pleşu. Ea avea numele conspirativ „Maria”, aşa cum rezultă din documentele CNSAS.

– în anul 1982, la sugestia Aurorei Liiceanu, soţia lui Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu se alătură „Mişcării transcendentale”, ale cărei şedinţe se desfăşurau la Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice Bucureşti (ICPP), condus de Virgiliu Radulian, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor.

– tot în anul 1982 este dizolvată „Meditaţia transcendentală”, iar Andrei Pleşu este dat afară din PCR.

– în 1983, Andrei Pleşu îi trimite lui Nicolae Ceauşescu două scrisori smerite, în care cere să fie reprimit în PCR, recunoscînd că a dat informaţii ofiţerului de Securitate Vasile Mălureanu, ieşit la pensie ca general SRI: „am avut ocazia, la scurt timp după aceea, să aduc la cunoştinţa unui lucrător al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “Meditaţia transcendentală”! Finalul uneia dintre Scrisori este absolut colosal: „Vreau să sper că punîndu-se în cumpănă bunele mele intenţii, activitatea mea de pînă acum pe de o parte şi, pe de alta, lipsa de vigilenţă de care am dat dovadă, Conducerea de Partid şi de stat va socoti că îmi poate acorda şansa să ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – după puterile mele – la edificarea culturii româneşti contemporane”!

– în 28.12.1989 este numit Ministrul Culturii sub primul regim Ion Iliescu

– în ianuarie 1990, alături de Gabriel Liiceanu, participă la şedinţele GDS conduse de Silviu Brucan, unde îşi lua de la acesta notiţe exhaustive pe genunchi:

– în ianuarie 1990, ca ministru al Culturii, Pleşu îi transferă lui Gabriel Liiceanu întreg patrimoniul Editurii Politice pentru a înfiinţa Editura Humanitas

– între 1997-1999 este ministru de Externe în regimul CDR

– între 2000-2004, în timpul guvernării PSD, devine membru CNSAS

– între 2004-2005 este numit consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, devenind în acelaşi timp unul dintre ţuţerii acestuia sub sigla „intelectualii lui Băsescu”.

– în prezent face parte din „Consiliul director” al „Fundaţiei pentru o Societate Deschisă”, care „este format din trei membri numiți pe viață, care au preluat prerogativele fondatorului Fundației”. Fondatorul Fundaţiei este nimeni altul decît miliardarul George Soros!

Andrei Pleşu sugerează în acest text de despărţire că se retrage din gazetărie şi viaţa publică pentru a-şi scrie opera filosofică, simţind că înţelepciunea începe să dea năvală în capul său, izgonindu-i din minte orice concreteţe a vieţii cotidiene. Dar, hai să fim serioşi!, nu este nici pe departe vorba de aşa ceva.

În realitate, Andrei Pleşu spune că se retrage doar pentru că nimeni nu mai dă doi bani pe el ca vector al intereselor politice sau de grup! După cum se vede mai sus, în succinta trecere în revistă a evenimentelor din viaţa sa, Pleşu a fost profitorul tuturor regimurilor: PCR, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Le-a slujit pe toate, le-a cîntat în strună şi a profitat de fiecare. A fost trimisul PCR în Indonezia, a fost ministrul lui Ion Iliescu, a fost ministrul lui Emil Constantinescu şi a fost consilierul lui Traian Băsescu!

Acum, a încercat din răsputeri să-i fie pe plac şi lui Klaus Iohannis, sperînd că va face parte şi el dintre „băsiştii” pe care actualul preşedinte al ţării i-a reevaluat şi i-a luat în echipa sa. Din păcate pentru el, Pleşu n-a mai fost considerat dezirabil şi a fost lăsat pe tuşă. În aceste condiţii, ce era să facă? S-a străduit să dea în adversarii lui Iohannis, să trimită bezele către cei din fostul PDL; în general, să se facă util noii Puteri, însă acum se pare că a înţeles: o singură limbă pentru atîtea funduri este prea mult!

Plecarea lui Andrei Pleşu urmează modelul lui Mircea Cărtărescu

Dar Andrei Pleşu nu este singurul care şi-a anunţat public retragerea din spaţiul public al realităţii concrete. Primul care a făcut-o a fost Mircea Cărtărescu, şi el fiind unul dintre „intelectualii lui Băsescu”! La fel ca Andrei Pleşu, Cărtărescu a fost profitorul tuturor regimurilor, începînd cu FSN-ul lui Ion Iliescu şi Petre Roman! Este deja binecunoscut articolul său din revista „Contrapunct”, nr. 3/1990, în care scria: „În ultimul timp mă cam deprimă unele supoziţii ale Europei libere, apelurile Doinei Cornea şi, fireşte, în alt plan, comentariile agramate ale câte unui «om de pe stradă», care deja văd în Front o conspiraţie a comuniştilor. (…) Cele ce voi spune, în continuare, vor părea, poate, frivole… Îmi plac, deci, expresia feţelor şi felul de a fi ale lui Ion Iliescu şi Petre Roman. Intuiţia îmi spune să merg pe mâna lor”.

Recent, într-o emisiune de la Digi 24, acelaşi Mircea Cărtărescu spunea că nu a avut încredere de la început în FSN, în PSD, în general în tot ce a rezultat din structurile comuniste și de aceea, atunci când l-a sprijinit pe fostul președinte Băsescu, a făcut-o pentru că era de acord cu ideile lui de atunci! Şi atunci cum rămîne cu intuiţia lui din 1990?

Şi Mircea Cărtărescu l-a slujit total pe Băsescu atîta vreme cît a fost la Putere, după care s-a dezis de el mai ceva decît Iuda, încercînd să-i fie pe plac noului star apărut la orizont, scriind în 2014, înainte de alegeri: „De-acum, Iohannis sau nimic! Îndemn pe toată lumea care are încredere în mine să-l voteze în turul al doilea pe Klaus Iohannis, un om incomparabil mai bun decît oponentul sau. Nu mai e timp de nuanţări şi dubii”.

Cînd s-a văzut marginalizat în preferinţele lui Klaus Iohannis, şi Mircea Cărtărescu a trecut la nuanţe: „Mi s-a părut dizgraţios acel atelaj eterogen care era în jurul colivei: Iohannis, premierul, Dragnea, Tăriceanu etc. Iohannis se poartă în general în politica internă cam cum se purta Regele Carol I la vremea respectivă faţă de partidele politice de atunci: are o privire de sus, aproape indiferentă etic, politica românească e una, iar viziunea sa de deasupra şi oarecum superioară, la un mod puţin arogant” (Digi 24, 8 august 2017).

Ceea ce trebuie reamintită este atitudinea lui Mircea Cărtărescu spre finalul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu. Ştiind că vremea „băsismului” se apropia de sfîrşit, a vrut să se despartă de cel pe care-l slujise cu atîta devotament şi, la fel ca Andrei Pleşu acum, îşi anunţa retragerea din viaţa publică.

În revista „22”, scria în 18 iunie 2013: „Mă consider deja un expatriat. Am fost eliminat din viața publică de la noi cu o brutalitate securistică, și nu mi-a luat nimeni apărarea. Cei din lumea culturală m-au tratat la fel. Am înțeles, în fine, că nu însemn nimic pentru nimeni în România de azi. Nu mai am nicio legătură cu viața publică românească și nici nu vreau să mai am”! Între timp, i-a trecut supărarea.

Un banc cu galinacee

Dar la fel au făcut şi alţi membri ai autointitulatei „elite intelectuale” grupate în sintagma „intelectualii lui Băsescu”: H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu sau Mircea Mihăieş. Toţi au fost, rînd pe rînd, ba pe post de maşină de pupat, ba pe post de maşină de scuipat, încercînd să intre în graţiile celui nou venit, după modelul „Regele a murit! Trăiască regele”! Uneori, acest lucru ţine, alteori, nu. Oricît de zdravănă ar fi aţa care-i lega de masa cu bunătăţi, iată că şi ea se rupe cîteodată!

Ce înseamnă însă aceste despărţiri formale, anunţate cu surle în spaţiul public? Sînt ele reale sau doar nişte semnale ameninţătoare, asemenea bărbatului care-şi ameninţă iubita că o va părăsi, sperînd că va fi rugat să rămînă, fără să-şi dea seama că biata femeie abia aşteaptă să scape de necioplit?

Este un banc vechi cu galinacee, în care o găină care simţea că este atrasă de un cocoş nu ştia cum să procedeze pentru a rămîne ca o „doamnă” în faţa lui. Iată ce i-a trecut prin mintea ei de găină: „dacă fug, zice că-s proastă; dacă stau, zice că-s curvă; mai bine mă fac că mă împiedic!”. Cam aşa mi se pare şi anunţul acesta al lui Andrei Pleşu despre retragerea din gazetărie şi din viaţa publică! Mai ales că galinaceea noastră ne avertizează în articolul de adio: „Nu exclud un „din cînd în cînd“ publicistic, atunci cînd mă voi simţi îndemnat – sau constrîns de contextul imediat – să-mi dau cu părerea”. Nu ştiu de ce, dar cotcodăceala asta nu miroase prea bine.

P.S. La finalul despărţirii, Andrei Pleşu are un mesaj pentru două categorii ale cititorilor săi de pînă acum: „Dacă mi se demonstrează, calm, articulat, civilizat, că sînt bou, ciulesc urechile. Dar dacă nu mi se spune decît „boule!“ mă cam plictisesc. Genul ăsta de „critică“ nu provoacă o necesară, severă, autoevaluare, sau un dialog reciproc îmbogăţitor. Tot ce poţi spune e: „Ba p`a mă-tii!“. Ceea ce nu prea stimulează conversaţia”. Întrucît, în articolele noastre critice la adresa lui, noi mereu i-am demonstrat, „calm, articulat, civilizat”, ceea ce îi reproşam, sperăm să ne includă în prima categorie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.