O pierdere uriaşă. Marele om politic şi dramaturg ne-a părăsit. Vaclav Havel a fost o figură centrală a eliberării Europei de comunism. Politician atipic, considerat una dintre personalităţile extraordinare din ţara sa, era numit şi „preşedintele-filosof”, opera sa fiind apreciată de Milan Kundera ca „o adevărată operă de artă”. Piesele lui Václav Havel se remarcă prin limbajul presărat cu banalităţi stereotipe, repetiţii, clişee sintactice, împrumutate discursurilor seci, sloganelor politice, toate pentru crearea unui efect comic prin trecerea de la cuvinte banale la fraze fără sens.
N-a fost numai un om politic, ci şi scriitor, dramaturg, regizor, activist pentru drepturile omului, un punct de referinţă morală printre mai-marii acestei lumi, într-un timp de criză şi terorism. Ultimul preşedinte cehoslovac şi primul preşedinte ceh, după căderea regimului comunist în 1989, s-a stins astăzi din viaţă, la vârsta de 75 de ani, după o îndelungată bătălie cu cancerul pulmonar. În ultimii ani avea frecvent şi probleme cardiace. În 1998 a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus în ultimă instanţă unei intervenţii chirurgicale în Austria în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace. Părăsise Praga, acum câţiva ani, tocmai din cauza problemelor de sănătate, stabilindu-se în Spania, dar şi în casa de la ţară, de lângă Praga. Zilele trecute, Dalai Lama, marele său prieten, după o întâlnire pe care a avut-o cu Vaclav Havel, a mărturisit că este preocupat de problemele pe care acesta le avea cu aparatul respirator şi că i-a oferit spijinul său.
Cu Dalai Lama în 2006
Havel, scriitorul-preşedinte, liderul Revoluţiei de Catifea cehe, a condus opoziţia intelectuală cehoslovacă în timpul ocupaţiei sovietice. A fost unul dintre spinii Moscovei pentru mai mulţi ani, fără a recurge la violenţă.
În 1974 lucra într-o braserie. Încetul cu încetul începe să fie cunoscut de comunitatea internaţională ca un reprezentat al opoziţiei intelectualilor cehoslovaci. În 1975 trimite o scrisoare deschisă preşedintelui cehoslovac Gustáv Husák, în care denunţă situaţia critică a societăţii şi care are un larg răsunet. Este cunoscut şi ca erou al „Cartei 77”, primul document al opoziţiei anticomuniste, transformat apoi în „Forumul civic”, un organism care punea deasupra puterii manifestaţiile pacifiste, nonviolente. A fost, cu siguranţă, simbolul luptei contra opresiunii regimului comunist şi dictaturii din întrega lume. Să ne aducem aminte că a fost încarcerat timp de cinci ani, plătind cu sănătatea într-o perioadă când a produs capodopere literare, precum faimoasele „Scrisori către Olga”, soţia sa. A fost protagonistul absolut al Revoluţiei din 1989.
Printre scrierile sale din acel timp se numără şi celebrul articol, tradus în întreaga lume, „Puterea fără putere”. Bătrânul înţelept al Europei Centrale se retrăsese de mai mult timp din viaţa publică. Sănătatea lui fusese afectată de anii petrecuţi în închisoare, în timpul regimului comunist, de numeroase intervenţii chirurgicale, dar şi de faptul că a fost un fumător înrăit, deşi încetase de câţiva ani buni să mai fumeze.
Cu soția sa, Dagmar Havlovam, la sfârșitul mandatului său prezidențial, după 13 ani
„Ca personalitate politică, a fost o mare şansă pentru Cehoslovacia şi apoi pentru Cehia de a-l fi avut preşedinte pe Vaclav Havel. Sunt două argumente principale în favoarea acestei idei. Unul este că Havel s-a legitimat ca anticomunist înainte de căderea comunismului, când a fost unul dintre protagoniştii ideii de democraţie şi când articolele lui au reprezentat aproape nişte manifeste ale ideii de eliberare. «Carta 77» se leagă de numele lui. Al doilea este că Havel s-a numărat printre cei mai importanţi partizani ai democratizării vieţii politice din fostele ţări comuniste. A fost o figură respectată în toată lumea pentru ceea ce a reuşit să facă în fruntea statului lui pentru reformarea sistemului”, afirma Nicolae Manolescu.
În lume a fost o autoritate, iar la el în ţară era o persoană foarte iubită. Pentru foarte mulţi era considerat un intelectual de stânga. Un visător romantic, dar şi un combatant tenace care mergea tot timpul înainte chiar cu riscul de a se izbi cu capul de ziduri. Pentru marii lumii el a reprezentat un punct de referinţă morală. Trebuia să aibă o întâlnire, în viitorul apropiat, cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.
Împreună cu Joan Baez
Havel s-a născut la 5 octombrie 1936, într-o famile de intelectuali şi oameni de afaceri din Praga, niciodată iertată de regimul comunist de după război, care a acuzat-o de a fi colaborat cu naziştii în timpul ocupaţiei. A fost, ca mulţi membri ai elitelor, taxat ca un „duşman de clasă”, marginalizat social.
A întâmpinat dificultăţi pentru a continua studiile liceale şi universitare. Cu toate acestea a reuşit să urmeze cursurile serale ale Universităţii din Praga. În anii ’60, după serviciul militar, lucra ca maşinist în câteva mici teatre, printre care „ABC” şi la Teatrul „Na Zabradli”, unde apoi a şi pus în scenă câteva dintre primele sale piese, ca „Sărbătoare în grădină” (Zahradní slavnost). Timp de patru ani, după teatru a lucrat într-un laborator de chimie. Încurajat de tradiţia familiei, s-a interesat de valorile umane şi a început de la vârsta de 19 ani să publice articole şi nuvele în reviste literare şi teatrale.
Cu Madeleine Albright
În paralel studia, prin corespondenţă, dramaturgia. În acea perioadă a scris două opere importante: „Il memorandum” (1965) şi „Dificultatea de concentrare” (1968). Primăvara de la Praga din 1968, ca şi invazia sovietică au făcut ca Havel să fie alungat din teatru, angajându-se în lupta contra regimului şi fiind închis timp de cinci ani. După demisia preşedintelui Gustav Husak, în 1989, el a fost ales preşedinte interimar al Cehoslovaciei. Dar acest interimat a durat… 13 ani. Havel a fost printre puţinii oameni de stat care au ajuns la putere fără să fi dorit.
Filoamerican, a fost principalul autor al intrării Cehiei în NATO, în 12 martie 1999. În 2003 i-a urmat Vaclav Klaus, iar Havel a anunţat că abandonează politica pentru a se dedica profesiei de dramaturg.
După 20 de ani de pauză a scris piesa „Plecare”, despre un om politic incapabil de a accepta pierderea puterii. Amprenta lui Václav Havel în dramaturgie se regăseşte în teatrul absurd şi în referinţele istorice, evidenţiate în piesele sale. „Plecare” se constituie într-o satiră politică, cu un conflict între un fost cancelar al unei ţări nenumite şi un deputat dubios, dezagreabil. Piesa se referă însă la un cadru mai general, după cum mărturiseşte autorul: „Lucrurile pleacă şi, în acelaşi timp, noi lucruri sosesc, iar unele se întorc”. Premiera a avut loc în 2008 la Teatrul „Arca” din Praga. În primăvara următoare a ieşit versiunea cinematografică semnată de el ca regizor.
Alături de Umberto Eco
A fost mai întâi inspirat de teatrul absurdului şi apoi de disidenţă. A fost influenţat de scrierile lui Jan Patočka şi ale lui Martin Heidegger, ca şi ale numeroşilor disidenţi cehi din epoca sa. Era preşedintele Cercului de „Scriitori Independenţi”, dar angajarea sa politică l-a costat cenzura asupra câtorva dintre piesele sale.
În 1978 scrie un remarcabil eseu, „Puterea fără putere”, în care analizează esenţa opresiunii totalitare a comunismului, descriind mecanismele utilizate de regimul comunist şi scopul acestuia de a crea o societate fără putere. În spatele acestei analize, el a demonstrat forţa rezistenţei morale a vieţii sale. Impactul a fost uluitor şi asupra altor ţări.
Între noiembrie şi decembrie 2006, Havel a avut şase seminarii în Statele Unite, ţinând nenumărate conferinţe şi cursuri magistrale la Universitatea „Columbia”, publicând apoi un volum „La drept vorbind” (Prosím stručně), care se prezintă ca Memoriile sale.
Împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea
În 2007 publică „Plecarea” (Odcházení), o piesă despre abandon şi putere.
A fost primul care a primit Premiul „Conscience Planetaire”.
Grupul „Toy Matinee”, cu Kevin Gilbert şi Patrick Leona, i-a dedicat o melodie în primul său album, intitulată „Remember My name”. Samuel Beckett i-a dedicat piesa sa „Catastrofa”.
A fost recompensat de-a lungul carierei sale cu nenumărate premii, printre care: „Plaisir du théâtre”, „Érasme”, „Olof Palme”, „Premiul pentru pace al librarilor germani”, „Simón Bolívar”, cu Marea Cruce a „Legiunii de Onoare” din Franţa, cu Premiul „UNESCO pentru Drepturile Omului”, Premiul internaţional „Charlemagne” de la Aix-la-Chapelle, premiile „Sonning”, „Theodor Heuss”. În 2003 a fost declarat „Ofiţer al Ordinului Canadei”, a devenit „Cavaler de mare cruce cu marele colan” al „Meritului Republici Italiene”. I s-au conferit premiile „Lumière de la vérité” şi „Franz Kafka”.
Dintre piesele sale de teatru să mai amintim „Sărbătoarea în aer liber”, „Hotelul de pe culmi”, „Largo desolato”, „Tentaţii”, „Raportul al cărui obiect sunteţi”, „Marea roată”, dar şi eseurile „Tentativa de a trăi în adevăr”, „Scrisori către Olga”, „Pentru identitatea umană”, „Este permis să speri”, „Angoasa libertăţii”, „Pentru o politică postmodernă”, „Dragostea şi adevărul trebuie să triumfe asupra urii şi minciunii”, „La drept vorbind”, „O privire asupra Franţei”.
Iubea marea
Comedia „Despărţire” înfăţişează criza de putere şi de valori, ridicând o serie de probleme morale referitoare la stadiul actual al societăţii.
Recent, Havel a dorit să realizeze o ultimă piesă, intitulată „Sanatoriul”, după care anunţa că încetează de a scrie pentru a se odihni.
„În teatrul absurd, în general, şi în piesele lui Havel, în special, […] există o legătură existenţială strânsă între oameni şi un sentiment de speranţă, în ciuda haosului şi a crizei evidente din jurul nostru. Adevărul este comunicat în situaţii cotidiene, aproape triviale. Personajele nu sunt filosofice nici în mod făţiş, nici intenţionat, ci reuşesc să transmită un mesaj profund prin însăşi banalitatea lor. […] Piesele sale […] sunt puternice, pline de spirit şi ironie, în linia lui Cehov, Beckett şi Ionesco, dar neîndoielnic ceheşti în privinţa mentalităţii şi a comportamentului protagoniştilor”.
A fost protagonistul absolut al revoluției din 1989 și al sfârșitului regimurilor comuniste din Europa de Est
Pentru a sărbători aniversarea lui Václav Havel, care împlinea 75 de ani, „Societas Romano-Bohemica” a organizat recent la Bucureşti conferinţa intitulată „Václav Havel: scriitor şi dramaturg”, dar şi proiecţia filmelor „Cetăţeanul Havel”, în regia lui Pavel Koutecký şi Miroslav Janek, cât şi „Plecarea” (Leaving), regizat de însuşi Vaclav Havel, după piesa sa omonimă. O comedie dulce-amară care urmăreşte viaţa unui înalt politician, după ce acesta a renunţat la poziţia sa pusă în slujba statului de-a lungul multor ani.
Totodată a fost lansat un volum cu piesele sale de teatru de către Editura „Curtea Veche”. Prilej cu care Vaclav Havel a trimis o scrisoare: „Starea mea de sănătate nu îmi permite să călătoresc şi de aceea îngăduiţi-mi să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc pentru că vă aduceţi aminte de ziua mea de naştere, când împlinesc 75 de ani. Nu este un lucru obişnuit, iar eu sunt bucuros şi emoţionat”.
A reuşit, timp de mulţi ani, să învingă boala şi datorită optimismului său, afirmând: ,,Speranţa este o stare mentală, nu lumească. Speranţa, în sensul ei adânc şi puternic, nu este acelaşi lucru cu bucuria atunci când totul merge bine, sau cu dorinţa de a investi în planuri care sunt destinate evident succesului, ci abilitatea de a munci pentru un lucru bun”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.