Adjudecat!

O surpriză: Visând Orientul

Un tablou pe pânză reprezentând o ”Orientală cântând la tamburină”, creat de Charles Landelle în 1877, a fost vândut la o licitaţie de la Boulogne Billancourt pentru suma de 56.420 de euro. Pictorul descoperea Orientul pentru prima dată în 1853, cu ocazia unei călătorii la Tanger. Va mai vizita apoi Marocul în 1866, Egiptul în 1875. Era elevul lui Paul Delaroche şi a debutat pentru prima dată cu câteva lucrări la Salonul din 1841, cu tablouri religioase. Penelul său a fost caracterizat drept ”graţios şi seducător” de către criticul de artă Etienne Jean Delecluze. De un mare succes s-au bucurat portretele realizate de el. Orientalismul său explodează în lucrări precum ”La Femme fellah”, aflat în vechiul castel de la Lavale.

Frumoasa orientală din acest tablou este cu siguranţă o ţărancă, dar faţa ei evocă Renaşterea italiană. Recunoscut pentru talentele sale de portretist, Landelle a fost adesea solicitat pentru a imortaliza franţuzoaice în ţinute egiptene.

Un birou semnat Diehl

Piesă de mobilier de Charles Guillaume Diehl

Eleganţa stilului Ludovic al XV-lea şi opulenţa stilului Napoleon al III-lea s-au reunit. Un mariaj perfect, realizat de Charles Guillaume Diehl (1811-1885), renumitul ebenist. Atelierul său situat în rue Saint-Sebastien avea în jur de 600 de lucrători în 1870, o veritabilă uzină specializată în realizarea unor mici mobile şi obiecte în stil Boulle, dar şi în stiul neogrec, neomedieval de inspiraţie merovingiană, aşa cum era celebra medalie decorată pe această temă, prezentată la Expoziţia Universală din 1867, creată prin colaborarea cu desenatorul Brandely şi sculptorul Fremiet, piesă conservată astăzi la Musée d’Orsay. El va primi o Medalie de Onoare în 1869, la Expoziţia Uniunii Centrale.

Charles GuillaumeDiehl, Bufet

Mobilele de lux din seria ”Bijoux” erau destinate în secolul al VIII-lea celor mai bogate familii. Charles Guillaume Diehl şi-a pus amprenta pe realizările sale cu un ”N”. Ebenistul nu făcea rabat la bogăţia materialelor şi a detaliilor. Această piesă, pusă în vânzare pentru suma de 25.000 de euro, este realizată în furnir şi fildeş şi are un decor cu desene geometrice, fiind compusă dintr-o masă şi o casetă. Aceasta din urmă, la deschidere, are înăuntru trei oglinzi. Nici cel mai mic amănunt nu este lăsat la voia întâmplării. Un Bufet semnat Charles Guillaume Diehl, aflat la Musée d’Orsay, este realizat din lemn de păr înnegrit, lemn de lămâi şi cipru, cu marchetărie de sicomor, nuc, păr şi lemn de trandafir.

Grădina de porţelan

Vas cu flori din porţelan de Meissen de Dresda

La o vânzare care a totalizat 3.720.969 de euro, alimentată de colecţia unui amator şi iubitor de artă, un Buchet de flori din porţelan de Meissen, estimat între 60.000 şi 80.000 de euro, a fost adjudecat pentru 500.000 de euro.

Această adevărată grădină de porţean, de fapt un pot-pourri montat în bronz, reuneşte talentele artiştilor fabricilor de la Meissen şi Vincennes. Zambile de Olanda, narcise de Constantinopol, trandafiri, lalele…

Fondată în 1740 de către Orry de Fulvy, Manufactura de la Vincennes a realizat primele flori de porţelan. Rapid, au venit să se înscrie aici peste 45 de lucrători.

Există foarte puţine exemplare de acest fel. Cel mai celebru este păstrat la ”Staatliche Kunstsammlungen” din Dresda, oferit în 1749 de soţia Delfinului Ludovic al Franţei, Marie-Joseph de Saxe, tatălui său, August al III-lea. Realizat din porţelan de Vincennes, el este prezentat într-un vas emailat alb, înconjurat de alegoriile poeziei şi muzicii şi a fost creat de Jean-Claude Duplessis. De fapt, era vorba despre o demonstraţie a manufacturii franceze faţă de rivala sa germană de la Meissen, fondată de faimosul Auguste le Fort. Asociaţiile de vase de Meissen cu flori de Vincennes sunt apanajul negustorului Lazare Duvaux, care a livrat două exemplare de vase de Meissen, decorate ”à la Watteau”, marchizei de Pompadour, în 1751. Să mai amintim că la Vincennes au debutat producţiile de flori din porţelan în 1741.

Piese rafinate purtând marca Gallé

Emile Galle, vas cu marchetărie de sticlă

Când regele sticlei Art Nouveau din Franţa, Emile Gallé, adăuga colecţiei sale personale piese provenind din manufactura sa, ne putem imagina că le alegea cu mare grijă. Rămase urmaşilor lui până în zilele noastre, şapte dintre ele au totalizat la licitaţie 153.750 de euro. Preţul cel mai mare a fost obţinut de un vas cilindric, cu decor fin cizelat. Un model similar a figurat în Expoziţia din 1900, în vitrina ”Odihnă în singurătate”, rezervată sticlei mozaicate şi cizelate.

Emile Galle, Vas multicolor pe fond roşu

O cană cu picior, din sticlă stratificată roşu pe fond negru şi alb, semnată Emile Gallé (1846-1904), a fost achiziţioantă cu 46.800 de euro. Piesa provenea direct de la familia artistului. Ea este asemănătoare unui model prezentat la Expoziţia din 1893 şi ilustrează perioada de inovator a lui Gallé, în care acesta producea opere simbolice şi producţii de serie, şi în care a făcut cercetări asupra materialelor şi a procesului de ardere. A experimentat rând pe rând fasonarea la cald, gravura cu acid, emailurile şi marchetăria, dar şi patina pe sticlă. Vasul vândut acum este un tur de forţă din punct de vedere tehnic şi artistic. Rarisim prin calitatea sa, este decorat cu irişi gravaţi cu acid şi anunţă drumul către abstracţia atât de dragă secolului al XX-lea.

Un alt vas decorat cu fluturi şi libelule a fost achiziţionat cu 18.000 de euro, faţă de 1.500 estimaţi. Se ştie că Gallé era un botanist reputat, crescut în cultul lui Jean-Jacques Rousseau, şi că a fost ales în 1877 secretar general al Societăţii Centrale de Horticultură din Nancy.

Ca un peşte în apă

Vas chinezesc din porţelan din secolul al XVI-lea, Dinastia Ming

Funcţia unui imens vas chinezesc, decorat cu dragoni în porţelan alb şi albastru, potrivit legendei, este aceea de a aduce fericire, întrucât în el se pot pune peşti, simbol al abundenţei. Chinezii se înconjurau de vase cu peşti. Cei doi dragoni evocă opulenţa, fiind, în acelaşi timp, un simbol budist, legat de libertatea spirituală. Termenul yu, care semnifică opulenţa, este egal asociat cu jadul, un material preţios. Se spune că, odată, aceste vase aveau în ele nu numai peşti, dar şi plante de apă şi erau aşezate în grădini. Peştele avea în aceeaşi măsură virtuţi protectoare, fiind emblemă a fertilităţii şi a vieţii. Cuvântul jin yu, care semnifica ”peştele de aur”, era un spaţiu favorit al chinezilor. Cei doi dragoni înconjuraţi de plante acvatice au de asemenea un rol protector, capabil de a aduce fericirea. Vasul datează din dinastia Ming. A fost achizţionat pentru suma de 57.600 de euro.

Cafetieră din porţelan, semnată Carlo Ginori

Cafetieră de Carlo Ginori, achiziţionată cu 91.080 de euro

Estimată modest în jurul sumei de 1.000 de euro, o splendidă cafetieră din porţelan, datată 1750, a fost adjudecată pentru 91.080 de euro, la ”Tajan”. Producţie a manufacturii italiene aparţinând Marchizului Richard Ginori este şi astăzi extrem de căutată. La Drouot se vânduse în aprilie o pereche de vase atribuite de asemenea lui Ginori, cu preţul de 820.000 de euro. El avea în atelierul său un repertoriu vast de modele desenate de artişti florentini din epocă, realizate în porţelan. Să mai amintim şi de un ceainic cu un decor floral, roşu pe alb, ce a fost vândut la ”Sotheby’s” din Milano pentru 42.250 de euro.

Spirit cultivat şi un mare antreprenor, Ginori a început a efectua cercetări pe aurul alb, atunci când au început să răsară manufacturile de la Meissen şi de la Viena. În 1737, când a decedat Marele Duce al Toscanei, ultimul descendent al familiei de Medici, Ginori a realizat un serviciu de masă pentru Maria Tereza de Austria.

Fabrica de la Doccia a fost una dintre primele întreprinderi de dimensiune industrială pentru a produce porţelan de Toscana. În 1754, Carlo Ginori deschide o galerie unde îşi prezenta cele mai frumoase obiecte realizate în fabrica sa, în apropiere de Sesto Fiorentino. ”În această căutare m-am servit de foc”. Dar el a mai apelat la diferite teste chimice şi alchimice, după cum mărturiseşte în ”Teoria ingredientelor în porţelan”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.