Adrian Rădulescu, consilierul lui Traian Băsescu, va fi chemat la audieri

Comisia parlamentară care anchetează afacerea Nana, achiziţionarea de către Traian Băsescu a 290 ha de teren în judeţul Călăraşi, şi-a început lucrările. Comisia îl va audia şi pe consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, implicat în această afacere.

Ce vor verifica senatorii şi deputaţii din comisie

Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile agricole din comuna Nana, judeţul Călăraşi, îşi începe miercuri lucrările. Comisia s-a constituit în urma suspiciunilor referitoare la achiziţionarea de către Ioana Băsescu (în fapt achiziţia a fost asumată de Traian Băsescu, acesta declarând public că nu a dispus de garanţiile financiare necesare obţinerii creditului – n.a.) şi urmează să adopte un raport în termen de 60 de zile. Conform Hotărîrii Parlamentului nr. 74 din 10 decembrie 2013, principalele obiective ale comisiei sunt următoarele:

  1. Verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990 – 2013 pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi.
  2. Verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la APIA în perioada verificată în zona supusă anchetei.
  3. Verificarea statutului juridic şi al raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona Nana în perioada 1990 – 2013.
  4. Verificarea structurii de culturi a exploataţiilor agricole din zona supusă anchetei.
  5. Verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona supusă anchetei în perioada 1990 – 2013.

Consilierului prezidenţial Adrian Rădulescu va fi totuşi audiat la Comisie

Membrii comisiei au anunţat că va fi audiat (în şedinţa de lunea viitoare vor începe audierile) şi consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu. Iniţial, când constituirea comisiei se afla doar la nivel declarativ, s-a afirmat că „trebuie verificată” şi implicarea într-o afacere PRIVATĂ (achiziţia terenului de către Ioana Băsescu, aceasta având calitate de persoană privată, la fel ca şi vânzătorul, o firmă deţinută de doi soţi de naţionalitate italiană cu domiciliul în Principatul Monaco – n.a.) a consilierului prezidenţial Adrian Rădulescu. Ulterior, până la declaraţiile date presei miercuri, 8 ianuarie, numele lui Rădulescu nu a mai fost pronunţat. Implicarea acestuia are iz de conflict de interese, dacă nu chiar mai mult. Toate acestea (şi inclusiv eventuale implicări ale altor oficiali din instituţii ale statului) ar trebui să fie verificate de către senatorii şi deputaţii din comisie.

O „întâmplare fericită”

Iată ce a declarat nonşalant Rădulescu în toamna acestui an la Realitatea TV:

„E simplă povestea. Domnul preşedinte a afirmat de mai multe ori că a dorit să cumpere terenuri. L-am auzit că ar vrea să cumpere teren, să devină fermier. Asta a fost acum câteva luni, cred că la sfârşit de august. Chiar nu circulă terenurile astea, e lipsă de cumpărători. Chestiunea asta e în funcţie de unde e terenul, care e bonitatea lui, care e suprafaţa. Sunt mulţi factori care determină preţul unui teren. Într-o discuţie cu nişte colegi, unul zice: «am auzit că domnul preşedinte vrea să cumpere un teren». Şi îmi spune că e la Călăraşi un teren de 290 de hectare. M-am dus să văd terenul, nu mi-a venit să cred. I-am spus domnului preşedinte că i-l recomand (…). Dumnealui şi-a exprimat public de mai multe ori dorinţasă cumepere teren, între 200 şi 300 de hectare. Mi-a dat adresa celui care avea terenul, o firmă românească ai cărei acţionari erau în Italia. I-am dat telefonul avocatei, Ioana a luat legătura cu avocata şi de acolo nu mai ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost o întâmplare fericită”. Credem că orice comentariu este inutil.

Comisia „Nana” va avea site propriu

Legat de ce va face comisia în primele zile ale săptămânii viitoare, senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea Pandele a făcut următoarele precizări: „Luni vom avea deja primele audieri. La ora 15.00, reprezentanţii OCPI de pe raza judeţului implicat şi de la ora 17.00, prefectul acestui judeţ. Audierile vor avea două părţi. În prima parte vor fi audiate instituţiile, prin reprezentanţii lor, în legătură cu istoricul acestor terenuri, şi în a doua parte vor fi invitate şi alte persoane în legătură cu care se face vorbire în aceste documente, pe care le vom primi, sperăm, cu celeritate încă de luni. Primele instituţii invitate săptămâna viitoare vor fi OCPI, reprezentanţii Cărţii Funciare, prefectul, primarul, directorul Institutului Fundulea, ANRP, ADS, APIA, Ministerul Agriculturii, direcţiile agricole, consilierul Adrian Rădulescu şi, de asemenea, notarii implicaţi.

Această comisie va avea un site începând de săptămâna viitoare, unde cei care consideră că au anumite informaţii pe care pot să le pună la dispoziţia comisiei să o poată face direct, să se poată înscrie la audieri în faţa membrilor comisiei. Lucrările comisiei vor fi transparente. În momentul în care vor preciza că sunt anumite informaţii clasificate, vă vom informa şi vom solicita ca toţi membrii comisiei să aibă certificate ORNISS”, a precizat senatoarea social-democrată. De asemenea, va fi solicitat şi raportul comisiei “CEC” şi senatorii din această comisie vor fi invitaţi la discuţii, ţinând cont de faptul că afacerea “Nana” este legată de scandalul creditului obţinut de Ioana Băsescu de la această bancă. Reamintim, în 2013, Ioana Băsescu a fost UNICUL cetăţean din România care a obţinut un credit de peste un milion de euro de la CEC pentru cumpărarea unui teren agricol.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.