Cine a citit cartea Adrianei Săftoiu despre aventurile ei la Cotroceni ar putea să scrie un tratat despre gelozia dintre două femei care se doreau în braţele aceluiaşi bărbat! Masculul Alfa are toate motivele să se laude cu bărbăţia sa, din moment ce „Pufuleţ” şi „Blonda” se ceartă pentru el şi acum, cînd a devenit pensionar!
Să nu uităm: Adriana Săftoiu, fostă purtătoare de cuvînt a Preşedinţiei, este cea care, la ordinul lui Traian Băsescu, a făcut plîngerea penală pe baza căreia preşedintele l-a scos din guvern pe Theodor Atanasiu, pe atunci ministrul Apărării Naţionale! Să vii acum şi să faci pe Mihaela Viteazu şi să te lauzi cu onestitatea şi curăţenia ta trupească este o blasfemie la adresa tuturor femeilor cinstite de pe planeta asta!
Să nu uităm nici că Adriana Săftoiu a fost, ca şi Elena Udrea, membră PNL atunci cînd a intrat în „budoarul” de la Cotroceni, devenind amîndouă membre PDL la ordinul lui Traian Băsescu.
Să nu uităm nici că soţul Adrianei Săftoiu, Claudiu, supranumit Elvis, a lucrat şi el la Palatul Cotroceni, fiind apoi numit, la moftul soţiei sale, şeful SIE. „Aşa i-a vrut inimioara!”, povestea şi Traian Băsescu.
Toată lumea ştie că, la Cotroceni, supranumele celor două femei erau „Blonda” şi „Pufuleţ”. Citind cu atenţie „Jurnalul” Adrianei Săftoiu, această nouă Şeherezadă a Cotroceniului, îmi dau seama că în fiecare filă musteşte gelozia autoarei faţă de femeia care ocupa locul pe care credea că ea îl merită mai mult. Adriana crede că este mai frumoasă decît Elena, că e mai decentă decît aceasta, că e mai citită decît ea şi, ca să folosim un termen academic, că „e mai bună” decît blonda! Poate că aşa şi e, numai că Traian Băsescu, marinar hîrşit pe mările lumii, dar şi prin bordelurile celebre din marile porturi, a preferat-o pe cea mai excentrică, pe cea mai vulgară şi, poate, pe cea mai perversă. Din acest motiv, Adriana Săftoiu, cum i s-a ivit ocazia, a măturat pe jos cu cei doi amorezi care i-au alterat aspiraţiile!
Am văzut interesul multora faţă de dezvăluirile Adrianei Săftoiu, cei mai mulţi folosind această carte macabră în interese politice. E treaba lor, căci sînt nişte răutăcioşi. Pentru mine, însă, cartea aceasta de mărturisiri are o valoare colosală doar pentru că autoarea, participantă directă la evenimente, scoate la suprafaţă într-un adevărat denunţ cloaca infernală care a condus România atîţia ani. Adriana Săftoiu nu dezvăluie ce a văzut, ci ceea ce a simţit şi, de aceea, ar fi interesantă şi o carte scrisă de Elena Udrea, în aşa fel încît să putem s-o dezbrăcăm de gînduri şi pe Săftoaica! Abia atunci am avea întreg peisajul, nu doar acest detaliu devoalat de Adriana Săftoiu. Ca un deliciu, să cităm şi din răspunsul Blondei: „eu nu am fost fotografiată ieşind dimineaţa din apartamentul unor bărbaţi însuraţi!”. Ei, ce ziceţi?
Scena-cheie a cărţii Adrianei Săftoiu este aceea în care ea este chemată în birou de Traian Băsescu. Acolo, stînd pe birou, era Elena Udrea, îmbrăcată într-o rochiţă roşie, scurtă. Traian îi cere să citească două variante ale unui comunicat prin care trebuia anunţată demisia Elenei Udrea. Adriana alege una dintre variante şi Traian îi spune Elenei: „Ţi-am spus eu că asta e varianta cea mai bună?”. Traian îi spune sec Adrianei: „Poţi să pleci!”. Adriana pleacă şi, în carte, insistă asupra faptului că Elena sta cu fundul pe biroul prezidenţial! De piatră să fii ca să nu intuieşti lacrimile care s-au scurs pe paginile manuscrisului, atunci cînd Adriana scria aceste rînduri în care descrie scena din biroul prezidenţial!
Avînd un îndelungat exerciţiu al decriptării unor texte dificile, îmi permit să zăbovesc asupra acestei scene dramatic-erotice descrise de Adriana Săftoiu şi să-mi imaginez mai amplu cum au stat lucrurile în realitate. Aşadar, „Pufuleţ”, ajunsă în Palatul prezidenţial, s-a gîndit, precum Cenuşăreasa din poveste, că, dacă nu ajungi mireasa prinţului, degeaba te duci la bal. De cîte ori suna clopoţelul atins de Presidente, o şi vedem pe Adriana ridicîndu-se de la biroul său, aranjîndu-şi rochia astfel încît să nu fie ridicată deasupra genunchiului, se uită în oglindă şi completează rujul împrăştiat pe buze şi trimis în stomac de ultima înghiţitură de cafea. „Mă cheamă şeful, fată”, pare să-i şoptească unei colege de birou, şi pleacă legănîndu-şi mlădios corpul. Deschide încet uşa ca să-i sporească emoţiile Presidentului şi, oroare!, o vede pe Blonda supremă chiar lîngă el, cu funduleţul obraznic pe birou. Oh, Shakespeare, unde eşti să vezi şi tu adevărata scenă a trădării? Aproape leşinată de durere, Adriana aude vocea tabagică a lui Traian. Tremură de emoţie: „Poate o dă afară din birou ca să discutăm în linişte despre problemele grave ale ţării”, îşi imaginează Adriana. Dar el, nesimţitorul, o pune să citească două comunicate de presă şi să-i spună care e mai bun. Tristă, se uită peste ele şi, surpriză!, faţa i se luminează: este vorba despre demisia Blondei! Evident, îl alege pe cel care ar putea s-o arunce în dizgraţia lumii pe Blondă şi pune mînuţa ei pufoasă pe comunicatul în care presa era făcută vinovată de plecarea ei, ştiind – la dracu’, doar este şi ea o socioloagă cu experienţă! – că presa o va pune a doua zi la zid pe neruşinată. Abia aştepta ca Traian să le spună amîndurora să iasă pentru ca ea, după ce uşa s-ar fi închis în urma lor, să-i arunce o privire superioară, dar el Presidente îi dă lovitura de graţie: „Poţi să pleci, Adriana!”. Nu-i mai spusese „Pufuleţ”! Trei paşi avea pînă la uşă, însă i se părură o adevărată Golgotă: „Of, Traiane, Traiane, ce ai văzut tu la spălăcita asta?”, îşi zise în gînd. Ajunsă în birou, se puse pe scris şi, iată, acum avem în mînă cartea vieţii sale.
Ce să mai comentăm în faţa acestei revărsări de gelozie? Dacă doar atît a înţeles să spună Adriana Săftoiu despre anii în care a stat la Cotroceni, înseamnă că doar asta a făcut, altfel ne-ar fi povestit despre nopţile nedormite în care citea şi scria texte fundamentale pentru destinul ţării! Dar, dacă ea doar asta făcea la Cotroceni, cum era să scrie despre altceva? Nu-i este deloc ruşine, nu are remuşcări pentru că toate gîndurile sale se îndreaptă către rivala sa, cu care nu ezită să-l lovească în plin pe masculul rîvnit şi nerecunoscător. Doar se ştie că iubirea e oarbă şi gelozia supremul sentiment. Crezînd că se scoate din tablou cu această carte, Adriana Săftoiu nu-şi dă seama că se afundă şi mai mult în peisaj, devenind personaj central. Dacă mi s-ar cere să descriu în puţine cuvinte ce este cartea Adrianei Săftoiu, aş spune doar atît: „Pufuleţ” vs „Blonda supremă”.
Singura concluzie după lectura acestei cărţi este: Capatos, iată-ţi asistenta ideală!
P.S. Nu ştiu de ce îmi vine în minte romanul lui Gabriel Garcia Marquez, „Povestea tîrfelor mele triste”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.