Aeroportul Tuzla – ţinta unei campanii de tip mafiot în mass-media

La comanda unei firme de public relations, ziarele, revistele şi televiziunile inventează o operațiune dubioasă desfăşurată în jurul Aeroportului din Tuzla. Adică persoane interesate ar dori să schimbe statutul respectivului aeroport pentru a desfășura acolo operațiuni ilegale. În fapt, nu demult a avut loc o licitație pierdută de firma unui mare shogun constănţean. De pe Aeroportul Tuzla ar urma să plece aparatele de zbor cu muncitori în zonele petroliere exploatate în perimetrul românesc al zăcămintelor sau în afara lui. Pentru că a pierdut licitația, constănţeanul a comandat o campanie de presă. Şi redacţia cotidianul.roa fost contactată de oameni de la Ami Comunication srl pentru a se implica (evident, contra cost) într-o campanie de presă împotriva lui Dorin Ivaşcu, făcut peste noapte spion român şi contrabandist în operaţiunea „Ţigareta”. Am refuzat, dar la puţină vreme pe televiziuni şi în reviste au început să curgă articolele şi emisiunile care terfelesc şi acuză câştigătorul licitaţiei desfășurate pe seama Aeroportului Tuzla.

Criza economică se prelungeşte, iar efectele sale aberante în comportamentul presei ar trebui stopate printr-o intervenție a autorităților şi prin renaşterea organizaţiilor profesionale. Altfel, orice mogul, orice bandit, orice potenat poate comanda o campanie defăimătoare prin presă. De bună seamă, intermediara de firme de public relations. Publicăm mai jos comunicatul de presă al SC Regional Air Services SRL, ținta campaniei de presă plătite de un adversar economic.

                                                                                                                                                                                                                   Cornel Nistorescu

„COMUNICAT DE PRESĂ ŞI INVITAŢIE LA CONFERINŢA DE PRESĂ: LUNI, 12 august, ora 10, aeroportul Tuzla

Motivele reale ale atacului asupra aeroportului Tuzla

Cine este aeroportul Tuzla: Pentru cei care nu stiu asta déjà, Tuzla este singurul aeroport din tara care nu a primit niciodata finantari nerambursabile sau ajutoare de stat si singurul care plateste impozit pe teren. Este cel mai dezavantajat aeroport din Romania. In ciuda acestui fapt, a fost premiat in anul 2009 de catre Airport Formum drept “cel mai dinamic aeroport din Romania” si ocupa locul 4 in ceea ce priveste numarul de miscari de aeronave si un loc fruntas in ceea ce priveste numarul de pasageri.
Aeroportul Tuzla se numara printre putinele aeroportului care au obtinut certificarea calitatii prin standardele ISO 9001, ISO 14001 si OHSAS 18001[1  – inclusiv sub supravegherea externa a beneficiarilor – companii de importanta strategica pentru economia romaneasca.
> Din punct de vedere al formei de proprietate, ca multe alte infrastructuri de transport (aeroporturi, gari, statii de autobuz, porturi, s.a.m.d.), se afla in administrare privata, ceea ce este absolut normal intr-o economie de piata.
> Conform legislatiei, toate societatile – private sau de stat – trebuie sa aiba aceleasi drepturi si obligatii economice. Cu toate acestea, aeroportului Tuzla i s-au refuzat pana acum toate drepturile (de a accesa fonduri europene, de a avea
orice facilitate), in schimb i-au fost suplimentate toate obligatiile (este singurul care plateste impozit pe teren, este santajat economic sa isi trimita avioanele pe alte aeroporturi pentru formalitati de vama, a fost obligat sa plateasca taxe pe care niciun alt aeroport nu le mai plateste si afost supus celor mai dure audituri: majoritatea controalelor reprezentantilor straini ajung la
Tuzla, si nu la aeroporturile “de stat”, pentru care statul aloca milioane de euro in fiecare an).

> Care sunt resorturile parteneriatului intre statul roman si aeroportul Tuzla:
Pentru ca deschiderea unui punct de vama si frontiera reprezinta o investitie substantiala, care pune presiune asupra bugetului public, statul roman si Regional Air Services – aeroport Tuzla isi propun un parteneriat pe termen lung prin care sa rezolve acest impediment si sa asigure totodata cele mai bune conditii de acces si trafic pe calea aerului. Proiectul vine in sprijinul intereselor societatii civile, asa cum sunt acestea definite prin politiciile Comisiei Europene (respectiv Strategia privind evoluţia uniunii vamale, Decizia nr. 624/2007/CE a Parlamentului European şi Consiliului, din 23 mai 2007, de instituire a unui program de acţiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2013), Decizia Nr. 253/2003/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 11 februarie 2003 care adopta programul de actiune pentru vami in interiorul Comunitatii) – politici care vizeaza accesibilizarea spatiului european prin crearea facilitatilor de vama si frontiera – in special acolo unde activitatea economica sustine aceasta cerere.
> Avand in vedere ca facilitatea de vama si frontiera este un serviciu al statului in beneficiul cetatenilor, faptul ca aeroportul Tuzla este dispus sa sustina proiectul este un urias beneficiu pentru comunitate, avand in vedere ca pentru un aeroport similar, cu un trafic de doar 500 de pasageri / an (in comparatie cu aeroportul Tuzla care estimeaza un trafic de 16800 / 2013) statul roman a cheltuit 10 milioane de euro pentru crearea unei astfel de facilitati.
> Afirmatia ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla urmeaza sa devina o “vama privata” este o calomnie: faptul ca aeroportul este administrat de un administrator privat este absolut irelevant si semnalam faptul ca aproape toate
infrastructurile de transport din Romania se afla, in prezent, in administrare privata, fara ca acest lucru sa presupuna ca punctele vamale respective au devenit un obiect de patrimoniu al acestora.
Dimpotriva, toata legislatia europeana in domeniul aeronautic impune eliminarea acestei discriminari si evaluarea si tratarea tuturor aeroporturilor ca niste societati private – pentru asigurarea unui management performant.
> Statul roman este direct interesat in angajarea acestui parteneriat in beneficiul cetatenilor sai, economisind, cu ajutorul aeroportului Tuzla, bani publici. Pentru atingerea obiectivelor acestui proiect, aeroportul Tuzla isi asuma misiunea de a
gestiona noua activitate cu profesionalismul de care a dat dovada si pana acum in toate demersurile sale.

> Cum a fost evaluat aeroportul Tuzla
In baza experientei de peste 15 ani, a auditurilor externe si interne extrem de riguroase care confirma calitatea serviciilor, dar si a cererii foarte ridicate de servicii vamale pe care nu le-a putut onora pana acum, Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Finantelor Publice sustin Regional Air Services – Aeroport Tuzla pentru gazduirea atat de necesarului punct de lucru, Ministerul Turismului fiind, la randul sau, unul dintre beneficiari.
> Regional Air Services – aeroport Tuzla se califica in acest proiect printr-o experienta uriasa in aviatia generala, unde este lider de piata si in activitatile aeriene la o distanta mai mare de 10 mile nautice in largul marii, pentru care ofera servicii aeroportuare si de trafic si unde a inregistrat un record de 3500 de ore de zbor, 16.000 de pasageri si 60 de tone de marfa transportate fara
incidente in 2012, fiind de peste 10 ani si singurul operator aerian român autorizat de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română și de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru transport aerian de persoane in largul marii.
> O recomandare in plus in favoarea aeroportului Tuzla este faptul ca in afara misiunilor de transport pasageri, in aceasta locatie se executa și misiuni de evacuare medicală de urgență cu bareme de timpi de intervenție extrem de stricte pentru companiile din largul Marii Negre, dar si pentru entitati de stat.
> Evaluarea aeroportului pentru acest proiect a durat mai mult de 2 ani, timp in care in cele 3 Ministere implicate s-au schimbat de la nivel de secretara pana la ministru toti oamenii, de mai multe ori. Proiectul a rezistat tuturor acestor
schimbari, fiind foarte bine argumentat si cinstit. Prin urmare, faptul ca Hotararea de Guvern se incheie acum nu are decat o semnificatie formala: aceasta evaluare au fost facuta de zeci de oameni cu functii de raspundere de-a lungul timpului.
> In conditiile in care aeroportul Tuzla a trecut prin toate auditurile impuse de legislatia in vigoare si a respectat toate procedurile, nu prezenta unui punct de frontiera la aeroportul Tuzla ar putea scoate Romania din spatiul Schengen, ci recuzarea lui la comandata de un grup de interese private.
> Proiectul a fost apreciat de prefectul regiunii Dobrich din Bulgaria – tara care poseda 5 aeroporturi cu vama in zona costiera si unde niciodata aparitia unui nou aeroport sau a unui nou punct de vama nu a fost privita altfel decat un castig pentru comunitate.

> Motivatii suplimentare
Constanta este al doilea oras din tara ca marime si este deservit, in partea de nord, de aeroportul Mihail Kogalniceanu – care este focalizat pe traficul de avioane mari si de de Tuzla, care deserveste zona de sud si este focalizat pe traficul mic si mediu si care poate functiona ca un racord cu tari de interes turistic precum Turcia, Grecia sau Bulgaria. In consecinta, cele doua aeroporturi
se completeaza ca servicii. Faptul ca focalizarea pe aceste servicii raspunde nevoilor pietei si este corecta din punct de vedere economic se reflecta in chiar rezultatele si evolutia aeroportului Tuzla.
> Este firesc – prin insasi infrastructura sa, ca taxele pe aeroportul Mihail Kogalniceanu sa nu incurajeze traficul de avioane medii si mici, deoarece costurile de intretinere si exploatare au alta structura. In acelasi registru intra faptul ca aeroportul Mihail Kogalniceanu nu ofera combustibil pentru avioane medii si mici, iar Tuzla este in punctul finalizarii unei investitii importante pentru aceasta facilitate.

> Santajul economic asupra aeroportului Tuzla Absenta unui punct de trecere a frontierei de stat si a unui birou vamal pentru traficul international de calatori si marfuri pe Aeroportul Tuzla scade interesul operatorilor aerieni din turism si
a proprietarilor de aeronave medii si mici fata de zona de sud a litoralului, impune tranzitarea pasagerilor pe alt aeroport, ceea ce presupune dezavantaje economice, de timp si de siguranta pentru acestia (lungirea traiectului de zbor, creșterea costurilor operaționale și diminuarea coeficientului de siguranță prin scăderea rezervei de combustibil). In cazul calatoriilor offshore apar dezavantaje suplimentare, precum ocolirea poligonului de trageri sol-aer CAP MIDIA și a zonei combinatului Petrochimic MIDIA-NĂVODARI, costurile aferente implementarii procedurilor offshore intr-o altă locație, inexistența dotărilor pentru mentenanța
costumelor de supraviețuire, utilizarea dificila a echipamentelor de radiocomunicații si multe altele.
> Deschiderea unui punct de vama si frontiera este impusa de existenta unei cereri motivate de piata, iar lipsa acestei facilitati ar fi un instrument de presiune si o forma de santaj economic, pe care statul roman nu si-o poate asuma in conditile democratiei.
> In ultima perioada, aeroportul Tuzla a fost supus unei campanii de denigrare pe care face obiectul instantelor de judecata si nu al doscutiei publice. Aceasta campanile a fost comandata de un rival ecomonic – tot privat – care, din informatii pe surse, vizeaza un parteneriat dezavantajos pentru statul roman cu aeroportul Mihail Kogalniceanu, lucru care poate fi verificat si probat de orice
institutie media.
> In aceasta batalie de imagine, aeroportul Mihail Kogalniceanu nu a fost aparat, ci folosit.
> Aeroportul Tuzla nu prejuidiciaza cu nimic drepturile si interesele aeroportului Mihail Kogalniceanu: intr-o tara democratica, oamenii trebuie sa aiba dreptul sa aleaga liber furnizorul de servicii, competitia fiind singura sansa la progres.
Oamenii nu pot fi constransi sau fortati sa aleaga un aeroport in detrimental altuia, pentru ca acest procedeu se numeste, in termeni juridici, santaj.

> Cine sunt proprietarii aeroportului Tuzla Aeroportul Tuzla a fost cumparat in anul 1998 – initial de dl. Adrian Vasilache, sub numele Air Adria; ulterior, in anul 2006, 50 % din partile sociale au fost preluate de dl. Dorin Ivascu. Prin munca lor si a angajatilor, aeroportul Tuzla a crescut de la an la an, cu pasi mici, cu munca si eforturi deosebite. Ei sunt dovada vie ca omul sfinteste locul.
> In colectivul de la Tuzla exista oameni care au lucrat la inainte la Aviasan si care sunt cea mai buna marturie a acestei munci titanice.
> Munca lor merita drepturi si solicitam presei si opiniei publice sa ramana alatutruri de aeroportul Tuzla si de echipa de aici si sa apere dreptatea !

> Campania de calomniere:
Referitor la campania de calomniere in presa, aceasta este tratata conform legii.
> Afirmatiile mincinoase vizate sunt:
> * ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla urmeaza sa devina o “vama privata”: facilitatea de vama si frontiera este un serviciu al statului in beneficiul cetatenilor, si nu un serviciu privat. Faptul ca aeroportul este
administrat de un administrator privat este absolut irelevant si semnalam faptul ca aproape toate infrastructurile de transport din Romania se afla, in prezent, in administrare privata, fara ca acest lucru sa presupuna ca punctele vamale
respective au devenit un obiect de patrimoniu al acestora. Aeroportul Tuzla este doar gazda acestor servicii. Serviciile de vama granita sunt prestate de statul roman, in conformitate cu procedurile si legislatia in vigoare.
> * ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla este o firma offshore: compania este inregistrata in Romania si functioneaza exclusiv pe teritoriul statului roman.
> * ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla are orice legatura cu vreo firma din Tanzania sau cu activitati infractionale sau ilegale: compania nu a fost infiintata si nu a functionat niciodata in Tanzania si nu are dosar infractional. Totodata, precizam ca toate informatiile care tin de istoricul sau experienta companiei sunt gresite.
> * ca initiativa Hotararii de Guvern privind deschiderea unui punct de trecere a forntierei si vama pe aeroportul Tuzla este abuziva este incorecta din punct de vedere legal si etic: pentru atingerea obiectivelor acestui proiect, aeroportul Tuzla isi asuma misiunea de a gestiona noua activitate cu profesionalismul de care a dat dovada si pana acum in toate demersurile sale.
> * ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla a fost aeroport militar: aeroportul Tuzla nu a fost aeroport militar, ci o celebra baza de aviatie – AVIASAN – varful de lance al aviatiei sanitare romanesti – istoric care face mandria administratorilor actuali, iubitori de aviatie, oameni dedicati si cu experienta in domeniu, care depun efiorturi uriase sa ofere acestui aeroport prestigiul de alta data si care au construit aceasta companie printr-o munca uriasa. Istoria zborurilor de pe aerodromul Tuzla validează un cod nescris, existent în orice tradiţie a zborului: aripile nu se iau, ele se cuceresc. Această afirmatie a fost rostită, de-a lungul istoriei, de sutele de piloţi care au decolat şi aterizat pe aeroportul Tuzla, piloţi care, adesea, au realizat, prin acţiunile lor, diferenţa dintre viaţă şi moarte.
> * Ca S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. – aeroport Tuzla este o companie offshore: nu este o companie offshore, ci o companie care detine autoriztia, experienta si performanta de a zbura la o distanta mai mare de 10 mile in largul marii pentru a transporta oameni si marfuri acolo unde este necesar. Acest lucru nu este o rusine, ci o mandrie, si inscrie compania in topul celor mai performante si mai bine cotate companii de profil din Europa.
> * Ca dl. Dorin Ivascu a fost implicat in Ţigareta 2: aceasta este o calomnie. In procesul încheiat de organele competente ale statului nu a avut calitatea de acuzat sau condamnat în legătură cu acest caz si nu are nicio legatura de natura infractionala cu afacerea Tigareta 2.
> * Ca dl. Dorin Ivascu a fost şef al Serviciului de Informaţii Externe: nici în timpul facultăţii şi nici după terminarea acesteia nu a făcut parte nici măcar din cadrele acestui servicu si nu a fost angajat al unui astfel de serviciu.

> In cadrul conferintei de presa de luni, 12 august, ora 10, reprezentantii Regional Air Services aeroport Tuzla vor prezenta dovezi suplimentare in sprijinul adevarului!”

 

 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.