„Afacere murdară” PSD-PC de 450.000 de euro

Turişti străini au filmat şi fotografiat postere cu masacrarea câinilor. Iubitori de animale din toată ţara spun că nu vor mai vota PSD, iar cei din sectorul 6 nu-l vor mai vota pe Rareş Mănescu. Televiziunile de ştiri nu au trimis echipe la faţa locului.

Sute de turişti străini au filmat postere cu masacrarea câinilor

Sâmbătă, între orele 12.00 şi 16.00 în faţa Piaţa Victoriei din Bucureşti a avut loc un miting al iubitorilor de animale. Au participat peste 1.000 de persoane – prezenţa fiind fluctuantă, vârful fiind de cca 700 – dintre care câteva zeci din Cehia, Italia şi Polonia.
Foarte interesant este faptul că majoritatea celor care au venit la manifestaţie au fost tineri din Bucureşti şi din câteva oraşe din provincie. „Cred că nimeni nu mai poate afirma că la astfel de mitinguri vin <>, nimeni nu a sancţionat această expresie jignitoare a celor care şi-au făcut un scop din susţinerea uciderii câinilor”, ne-a declarat un manifestant venit din Piteşti. De menţionat că spaţiul pentru manifestare a fost amplasat de autorităţi în faţa Muzeului Antipa şi că toate autobuzele turistice din Bucureşti, precum şi mai multe autocare cu turişti străini au oprit la stop sau intenţionat în încetinit în zonă pentru a filma şi fotografia posterele cu câini masacraţi. Deloc întâmplător, evenimentul a fost ignorat de televiziunile de ştiri, altfel prezente în păr la manifestaţii susţinătorilor masacrării câinilor. Nu au fost Antena 3, România TV (perfect explicabil), Realitatea TV şi B1TV. A fost prezent la circa 70 de metri distanţă un car de reportaj de la Digi24, dar camaramanul nu a venit să filmeze din apropiere. Printre participanţi, au fost remarcaţi Monica Pop, şefa spitalului clinic de oftamologie din Bucureşti, actriţa Carmen Tănase şi preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi a Mediului, Marius Marinescu.

„Nu vom mai vota PSD” şi pe „barbarul de Rareş Mănescu”

Mitingul a avut şi elemente ce ţin de politică- Participanţii la miting au scandat şi „Jos PSD”, considerând că parlamentarii acestui partid au încurajat „barbariile” împotriva câinilor. „Foarte mulţi dintre iubitorii de animale au fost în în 2012 la alegerile locale şi parlamentare, precum şi la referendumul din 29 iulie votanţi ai USL. Deja este un curent foarte puternic împotriva PSD, majoritatea iubitorilor de animale, majoritatea celor care propun soluţii europene de rezolvare a situaţiei câinilor fără stăpân nu va vota PSD la europarlamentare şi preztidenţiale, şi dacă nu vor schimba legislaţia nu va vota PSD nici la parlamentarele din 2016. Şi nu suntem deloc puţini la nivelul întregii ţări”, ne-au declarat mai mulţi participanţi.
În colimator a fost luat şi primarul sectorului 6 din Bucureşti. „Rareş Mănescu s-a dovedit cel mai barbar primar din Bucureşti. Aşa cum ne-am bătut să o gonim pe Elena Udrea din sectorul 6 (Elena Udrea a fost între 2008 şi 2012 deputat într-un colegiu din sectorul 6 – n.a.) aşa o să ne batem ca Rareş Mănescu să nu mai fie primar din 2016. Oamenii lui au făcut zeci de abuzuri, intrând chiar pe zone private să vâneze câini. Nu se cunoaşte că are nevastă europarlamentar. Ar fi trebuit să cunoască perceptele europene în materie. Nu-l vom mai vota pe barbarul Rareş Mănescu”.

O afacere PSD-PC de 450.000 de euro

Manifestaţia a avut următoarele revendicări: stoparea masacrului câinilor comunitari, modificarea normelor de aplicare a legii „câinilor comunitari”, norme care, ilegal adaugă la lege, demisia şefului ASPA, Răzvan Băncescu şi aplicarea normelor europene în materie. Dar marea „bombă” a mitingului a fost alta. Participanţii la miting au cerut insistent şu zgomotos să se dea publicităţii licitaţia pentru incinerarea a 250 de tone de cadavre de câini operaţiune în valoare de cca 450.000 de euro. „Se pregăteşte un tun al celor din PSD şi PC, şeful ASPA este omul PC, în valoare de 450.000 de euro. Se anunţă un adevărat carnagiu, incinerarea a 250 de tone de cadavre de câini. Licitaţia este ţinută la secret. Cum l-a secret sunt ţinute toate datele privind câinii strânşi de pe străzi, câinii omorâţi etc. Toată această secretomanie dovedeşte că suntem în faţa unei afaceri din care o să se deturneze mulţi bani publici. O dovadă în acest sens o reprezintă umflarea de către Răzvan Băncescu şi Sorin Oprescu a numărului de câini existenţi pe străzi la data de 1 septembrie 2013. Sper ca DNA să nu doarmă. Este o afacere murdară”, ne-a declarat unul dintre liderii manifestaţiei.

Adriana Paraschiv

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.