Afaceri cu funcții la Primăria Roman

Primarul orașului Roman din județul Neamț nici nu s-a instalat bine în funcție, că a și început să-și planteze oamenii pe criterii politice. Prima funcție vizată a fost cea de city manager. A urmat directorul Poliției Locale. Edilul pare a confunda primăria cu propria feudă, dacă ținem cont și de faptul că timp de cinci ani s-a aflat în incompatibilitate. Drept răsplată pentru sprijinul politic acordat în campania electorală, pe 31 iulie, primarul Lucian Micu l-a desemnat cetățean de onoare pe deputatul PNL Dan Leoreanu, fost primar. Unul dintre beneficiile acestei numiri ar fi scutirea de taxe și impozite.

Alegerile locale care au avut loc în urmă cu trei luni la Roman l-au dat câștigător detașat de fostul viceprimar Lucian Micu, traseist politic, fost PSD, fost membru UNPR, actualmente PNL. Acesta a câștigat fotoliul de primar la o diferență de 4.300 de voturi față de următorul clasat. Micu, fost viceprimar și fost consilier local sub conducerea lui Dan Leoreanu, a început să facă numiri pentru a plăti datoriile politice. Prima țintă a fost cea a funcției de city manager. Pe fostul administrator al orașului Ovidiu Bojescu, l-a zburat ca pe o măsea stricată, deși, până atunci, Lucian Micu și Ovidiu Bojescu erau catalogați drept oamenii deputatului PNL Laurențiu Dan Leoreanu. Dar, de, la vremuri noi, ciocoi noi!

„Fără motive de niciun fel“

A urmat funcția de șef al Poliției Locale. Pe 19 iulie 2017, primarul Lucian Micu a emis Decizia 814, prin care directorul Poliției Locale, Daniel Cazacu, a fost retrogradat la funcția de șef de Birou II / Dispecerat, monitorizare și bază de date. Pe surse, am aflat că edilul și-ar fi motivat decizia prin faptul că „are datorii politice“. La art. 4 din decizie se arată: „Fără motive de niciun fel“. Primarul Lucian Micu spune că schimbarea de la nivelul conducerii Poliției Locale s-a făcut de comun acord cu Daniel Cazacu. „Nu trebuie privită neapărat ca o retrogradare. Eu am avut o discuție cu dumnealui, mi-am propus eficientizarea acestei direcții și, de comun acord, am stabilit că e varianta cea mai oportună în acest moment. Eu vreau să-i mulțumesc pentru activitatea pe care a desfășurat-o până acum la nivelul acestei direcții: este, practic, persoana care a înființat această direcție de Poliție Locală și care a contribuit din plin la tot ceea ce a însemnat până acum Poliția Locală. Însă, atât din discuțiile pe care le-am avut cu cetățenii municipiului Roman, cât și ceea ce am simțit eu ca puls, la nivelul municipiului Roman, cred eu că în momentul de față e nevoie de un suflu nou la nivelul acestei direcții“, a declarat primarul Lucian Micu.

Și pensie specială

Surse din Primăria Roman au afirmat, sub protecția anonimatului, că de fapt este vorba despre „datorii politice“, iar cel care ar urma să-l înlocuiască pe Daniel Cazacu este Cristian Malei, fost adjunct al Poliției Municipiului Roman, care din iulie 2016 încasează 8.300 lei pensie specială. Aceleași surse au spus că Malei a fost angajat în Poliție în anul 1995 și provine din viața civilă. Malei a coordonat, în cadrul Poliției Municipale, Serviciul de Investigarea Fraudelor Economice, față de Daniel Cazacu, care a lucrat în MAI 20 de ani, a fost șef al Departamentului de Intervenție Rapidă al IPJ Neamț și a obținut nota 9,40 la concursul susținut la Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru funcția de șef al Poliției Locale Roman. Soția lui Cristian Malei, Adriana, lucrează în cadrul Primăriei Roman din anul 2013. Ea a absolvit Universitatea „Gheorghe Asachi“ din Iași, ca și primarul Cristian Micu. Anul trecut, ca șef al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor, Adriana Malei a încasat 33.878 lei.

Edilul nu a confirmat zvonurile conform cărora postul de director ar urma să fie ocupat de Cristian Malei. „Ideea e că, în momentul de față, orice persoană cu experiență în cadrul Poliției naționale poate fi de folos, dar, în același timp, orice altă persoană care se simte pregătită pentru acest post de conducere în cadrul Poliției Locale se poate prezenta la concurs. Bineînțeles, trebuie să aibă o pregătire specifică, întrucât e vorba despre o activitate care are un caracter special“, a mai spus primarul Micu. Problema este că Malei nu are nicio treabă cu ordinea publică, principalele atribuții ale Poliției Locale. Dar acolo unde sunt interese nu primează experiența.

Conflict de interese

Conform declarației de avere din 2017, pentru anul 2016, primarul Lucian Micu deține, împreună cu soția, un teren în Roman, cumpărat în 2011, un spațiu comercial și patru apartamente în Iași. Din indemnizația de viceprimar, funcție deținută pe parcursul anului trecut, Lucian Micu a câștigat 43.688 lei. Soția acestuia, de la Birou Expert Contabil și Auditor Financiar, a obținut venituri de 39.963 lei. Anca Micu a mai obținut, din dividendele de la Contjur Invest și Contjur Grup, aproape 88.000 lei. Lucian Micu este în proces acum cu ANI, care a considerat că se află în stare de incompatibilitate pentru că, începând cu 30 august 2012, deținea simultan funcția de viceprimar și funcția remunerată de membru în C.A. al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Bani de la județ

Grupul de firme Contjur și-a început activitatea în anul 2002, având ca obiect principal prestări de servicii în domeniul juridic și economico-financiar. Activitatea s-a extins la traduceri autorizate și servicii apostile Haga, vânzări bilete de avion către orice destinație, înființări/modificări societăți comerciale și expertiză și evidență contabilă. Coincidență sau nu, în anul 2011, în timp ce Mincu era consilier local la Roman din partea UNPR, Consiliul Județean Neamț a oferit finanțare pe domeniul asistență socială către Asociația Socială Culturală Ecologică Romașcană „Contjur“ Roman. Proiectul asociației este înființarea unui birou de consiliere pentru cetățeni, ca sprijin activ al autorităților locale în luarea deciziilor importante pentru comunitate. Suma solicitată de Asociația Socială Culturală Ecologică Romașcană „Contjur“ a fost 26.400 lei, dar CJ Neamț a dat 144.155 lei, pentru cinci proiecte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard Pascu 109 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.