Afară cu Gabriela Szabo!

După ce preşedintele PMP al României, Traian Băsescu, a spus că nu este de acord cu numirea Rozaliei Biro la Cultură şi a lui Claudiu Manda la Buget, premierul PSD, Victor Ponta, a mai lămurit o problemă: ministrul e ceva, iar specialistul e cu totul altceva: „Specialişti sunt în ministere, ei lucrează de 5, 10, 20 de ani, miniştrii sunt oameni politici care trebuie să aibă răspundere politică pe baza a ce le spun specialiştii, altfel am numi numai funcţionari, cel mai bun de la Transporturi, cel mai bun poliţist…”.

Şi dacă ministrul nu se pricepe deloc la domeniul pus să-l coordoneze, cine garantează că acesta va înţelege ce-i vor spune specialiştii şi nu va face taman pe dos? Şi dacă specialiştii din ministere au fost daţi afară pentru că nu erau pe placul noilor şefi politici, iar în locul lor au fost aduse nişte „pile”, cu cine se mai sfătuieşte ministrul?

Totuşi, cine sunt „oamenii politici care trebuie să aibă răspundere politică”? Aceştia sunt nişte persoane care, în tinereţe, s-au remarcat ca buni lipitori de afişe în timpul campaniilor electorale ori ca nişte activişti ascultători la care nu trebuia să strigi de două ori să aducă tava cu cafele. Oamenii politici care ajung miniştri mai sunt sponsorii generoşi ai partidului, băieţii lu’ tata ori finii, cumetrii sau naşii nu ştiu cărui şef. Mai devin miniştri cei care au ştiut să împartă pungile cu zahăr, sticlele cu ulei şi biscuiţii astfel încât sate întregi să voteze cu cine trebuie, diferite amante ori cei care au demonstrat că nu au nicio problemă să se facă preş în faţa preşedintelui partidului.

Dacă Victor Ponta ar gira cu proprietăţile sale pentru a lua un împrumut bancar cu care să deschidă o fabrică de pufuleţi, oare ar pune şef pe cineva cu experienţă în industria alimentară sau i-ar oferi scaunul de director mecanicului care i-a verificat maşina înainte de raliu?

Cel care spune că miniştrii nu trebuie să fie specialişti a numit-o, totuşi, pe Gabriela Szabo în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului. Gabriela Szabo a obţinut aurul, argintul şi bronzul la Olimpiade, a fost multiplă campioană mondială şi europeană, a bătut câteva recorduri mondiale, iar în anul 1999 a fost desemnată cea mai bună atletă a lumii. Aşadar, afară cu Gabriela Szabo! Doamna Szabo nu are ce căuta ca ministru în Cabinetul Ponta. Asta nu înseamnă că Gabriela Szabo nu ar putea fi angajată ca specialist în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru că cineva trebuie să-i dea sfaturi unei Rozalia Biro sau unui Claudiu Manda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.