Agentele de la Moraviţa, mai importante decât dotările Schengen

Cea mai mare parte din autovehiculele de la Vama Moraviţa, care fac parte din dotările pentru punctele de frontieră aflate la graniţa Uniunii Europene şi care au fost prezentate, luna trecută, comisiei de evaluare Schengen, stau neutilizate pentru că nu mai au cotă de combustibil. În schimb, atunci când o agentă din punct apelează direct la conducerea IGPF, nemulţumită de o decizie a şefilor ierarhici, comanda poliţiei de frontieră găseşte imediat soluţii pentru rezolvarea problemei.

Ele au fost garate în punctul de frontieră cu Serbia, pe sensul de intrare în ţară, şi pot servi turiştilor străini ca să facă poze alături de ele. Este vorba de jeepuri de teren Iveco Messif, autovehicule Land Rover cu aparatură de termoviziune, ATV-uri, VW Transporter şi altele, care stau neutilizate de aproape o lună şi jumătate.

„Câte una dintre ele se mai mişcă uneori din loc, dar restul stau ţapene lângă bordură. N-au combustibil şi nici asigurări nu cred că au toate”, spun poliţişti de frontieră de la Moraviţa. Dotările auto de pe graniţa cu Serbia au fost aduse în zonă pentru supravegherea mai operativă a graniţei externe a Uniunii Europene, dacă România va adera la Spaţiul Schengen, pentru combaterea migraţiei clandestine, a contrabandei cu diverse produse, a reţelelor de trafic de droguri, dar şi a altor infracţiuni specifice zonei transfrontaliere.

După echipa de inspectori Schengen care a evaluat, la jumătatea lunii noiembrie, punctul de frontieră şi dotările de la Moraviţa, pe acelaşi traseu a fost săptămâna trecută şi Excelenţa Sa Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, care a admirat la rândul său parcul auto de la graniţa cu sârbii.

Agenta Chira îi asigură spatele chestorului Buda

„Cota de combustibil e asigurată pentru autovehicule. Maşinile stau în punct pentru că la sediul Sectorului PF Moraviţa se află încă în lucrări de reabilitare. La încheierea acestora, maşinile vor fi mutate în noul garaj al Sectorului PF”, a declarat sec Ciprian Gaic, purtătorul de cuvânt la IJPF Timiş.

Există însă probleme care, se pare, depăşesc competenţa conducerii judeţene a poliţiei de frontieră şi atunci lucrătorii apelează la „pilele” din Bucureşti, uneori chiar la chestorului Ioan Buda, şeful poliţiei de Frontieră Române. Un agent de la Moraviţa, Dora Chira, s-a supărat rău că a fost mutat dintr-o tură de lucru în alta. Ea şi-a ameninţat superiorii că se duce la chestorul Buda să se plângă, aşa cum a făcut şi în alte rânduri, dacă nu se va reveni asupra deciziei de mutare. La doar câteva zile de la întâmplare agenta a fost din nou la locul ei, semn că ameninţarea n-a fost gratuită.

În urmă cu câteva luni, acelaşi agent le povestea colegilor de la Moraviţa că ea pleacă tot la două săptămâni la Bucureşti să ia masa cu chestorul Buda. Întrebat dacă este protejata sa, chestorul Buda ne-a declarat atunci telefonic: „Nici vorbă domnule. Nici n-o cunosc. Aşa zice, că vine la mine? Ascultaţi şi dumneavoastră tot ce spune lumea. Să fim serioşi!”. La câteva zile după discuţia telefonică, agentul Chira era mutat de la Moraviţa, pentru două luni, la un alt loc de muncă. Ulterior a revenit pe graniţa cu sârbii.

Fermitatea cu care chestorul Buda respingea atunci orice relaţie cu agentul Dora Chira s-a spulberat recent şi tot la Moraviţa, acolo unde inspectorul general îl însoţea pe ministrul Internelor, Traian Igaş, la ultima evaluare Schengen. Atunci agenta şi chestorul s-au aflat mai tot timpul unul lângă celălalt. Eventualele discuţii dinte ei nu au fost, cu siguranţă, cele referitoare la cota de combustibil alocată autovehiculelor care stau pe dreapta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.