Ajutați-ne să scăpăm de comisarul șef Pintea Cristian

Scrisoare deschisă

C Ă T R E

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea

Ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc

Avocatului Poporului, Victor Ciorbea

Subsemnatul Mihai PETEAN, domiciliat în ……………identificat cu ………….., licenţiat în Jurnalism (Universitatea Babeş Bolyai, cursuri de zi, promoţia 2000), jurnalist de peste 15 ani, redactor şef al publicaţiei online Cotidianul Transilvan (cotidiantr.ro), publicaţie editată de societate comercială al cărei unic acţionar şi administrator sunt, cu angajaţi cu forme legale şi taxe şi impozite plătite,

VĂ SUPUN ATENŢIEI URMĂTOAREA STARE DE FAPT:

La Cluj Napoca, în Capitala Europeană a Tineretului, cetăţeanul care se pune în sluba Legii şi presa care serveşte interesul public şi apără valorile democraţiei sunt puse la zid, intimidate şi chiar acuzate tocmai de catre cei puşi să apere Legea!

Comisarul șef Pintea Cristian, din cadrul IPJ Cluj, fost adjunct al IPJ Cluj, a intrat în atenția publică îndeosebi datorită scandalului declanșat de faptul că, timp de trei ani, l-a șicanat, prin aplicarea de sancțiuni disciplinare nejustificate, trimiterea repetată la teste psihologice sau sesizări anonime la Agenția Națională de Integritate pe agentul de poliție rutieră Sergiu Todea. Toate acestea se datorau faptului că, în cursul anului 2010, poliţistul de la rutieră a avut curajul să-i aplice Legea, oprindu-l în trafic și sancționându-l contravențional pe comisarul Pintea, întrucât aflându-se la volan, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, în loc semnalizat corespunzător. Agentul Todea și-a dovedit nevinovăția, obținând anularea în justiție a tuturor sancțiunilor care i-au fost aplicate, după care, scârbit de comportamentul șefilor săi, subordonaţi în aceea perioadă “adjunctului Pintea Cristian” și-a dat demisia din poliție în cursul lunii august 2013. Cazul agentului Todea a ajuns în atenția premierului Victor Ponta, care a dispus efectuarea unui control la IPJ Cluj de către Corpul de control al primului ministru, care a concluzionat că acesta a fost nedreptățit de către superiorii săi. În urma controlului, comisarul șef Pintea a fost eliberat din funcția de prim-adjunct al șefului IPJ Cluj prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 5287/11.10.2013 și a fost numit, de comun acord cu acesta, șef al Serviciului Arme, Muniții și Explozibili din IPJ Cluj.

Urmare acestor fapte comandantul IPJ Cluj, chestorul Teodor Grindean, a declarat presei că activitatea și imaginea IPJ au avut de suferit în perioada în care comisarul şef Pintea Cristian, a ocupat funcția de prim-adjunct al instituţiei, din cauza sutelor de articole din presa naţională care au reflectat negativ activitatea polițistului.

În luna august 2014, o persoană de sex feminin a contactat presa, informând că a cumpărat de pe piaţa liberă un telefon care conţine înregistrări ale comisarului de poliţie Pintea. Persoana care a cumpărat aparatul telefonic, în aproximativ o lună de folosinţă şi-a dat seama că sunt înregistrate date şi informaţii de interes printre care şi referitoare la ziarul Cotidianul Transilvan cât şi persoane din mediul acestei redacţii sau care au făcut obiectul unor investigaţii jurnalistice. În aceste condiţii telefonul a ajuns la Redacţia Cotidianul Transilvan.

Analizând conţinutul telefonului am constatat că ofiţerul de Poliţie Pintea înregistrase pe aparat convorbiri telefonice cât şi înregistrări ambientale, referitoare la activitatea de serviciu a acestuia, acţiuni specifice poliţiei, discuţii despre Justiţie şi implicarea sau soluţionarea unor dosare, probe şi anchetaţi. Unele dintre înregistrările audio efectuate inclusiv în birourile IPJ Cluj şi IGPR se refereau la superiori şi colegi, probleme de serviciu şi acţiuni, cetăţeni veniţi în audienţe, modul în care trimitea diferite persoane să ameninţe martorii în dosarul său cu agentul Todea, etc. De asemenea, pe telefon există capturi foto de ecran ale unor monitoare precum şi mailuri de serviciu.

Subsemnatul, după ce s-a edificat în ceea ce priveşte conţinutul telefonului am informat IMEDIAT ŞI CU MAXIMĂ BUNĂ CREDINŢĂ organele abilitate ale statului respectiv IPJ CLUJ, cu aspectele considerate de către mine conform legislaţiei luare de mită, abuz în serviciu, neglijenţă în servici, divulgare de informaţii, cât şi încălcarea unor drepturi individuale ale colegilor şi superiorilor.

Aparatul telefonic a fost pus la dispoziţia IPJ Cluj, fiind predat cu proces verbal de predare – primire. De asemenea, am colaborat permanent şi deschis cu organele de poliţie, atât eu cât şi colegii am dat declaraţii despre cele întâmplate. Menţionez că pe toata perioada informării şi cercetării fenomenului de către IPJ CLUJ, NU A FOST PUBLICAT NICI UN ARTICOL MEDIATIC REFERITOR LA ACEST FENOMEN, subsemnatul punându-se în slujba Legii dincolo de tentaţia jurnalistică a unui subiect senzaţional.

Urmare a celor prezentate, Conducerea IPJ Cluj a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj o plângere penală împotriva comisarului șef Cristian Pintea, prin care a solicitat cercetarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, având în vedere că, în calitate de prim-adjunct, acesta era unul din responsabilii cu securitatea internă a unității. Plângerea penală constituie obiectul dosarului nr. 1118/P/2014 înregistrat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. De asemenea, la nivelul IGPR a fost constituită o Comisie de verificare a aspetelor sesizate, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art 304 şi art 302 Cod Penal.

În aceast[ perioada prin contactele repetate cu conducerea IPJ Cluj, am stabilit ce se poate publica în media respectiv Cotidianul Transilvan, având acceptul verbal din partea acestora. Astfel, s-au realizat o serie de articole de presă care au continut date şi informaţii obţinute din înregistrările efectuate de comisarul Pintea pe telefonul său.

Deşi Plângerea penală înregistrată în Dosarul nr. 1118/P/2014 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este tergiversată de aproximativ 7 luni, comisarul Pintea Cristian înregistrează o plângere penală împotriva mea personal şi nu a redacţiei sau ziarului care a publicat, considerând după opinia sa şi a procurorului care a avizat această plângere că sunt ]ntrunite elementele faptei prevăzute de art. 226 CP, respectiv “ Violarea vieţii private, Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private”.

Domnule Ministru al Justiţiei,

Nu suntem noi cei care trebuie să analizăm gradul de profesionalism al actualilor procurori, dar se pare că unii nu pot încadra o faptă penală înainte de cercetare pentru a constata dacă întradevăr ea există.

Era indicat în acest sens o lecturare a articolul 226 CP până la sfârşit. Astfel, toate faptele care pot fi notificate ca infracţiuni în conformitate cu prevederile acestui articol sunt legate de “violarea vieţii private” ceea ce reprezintă o acţiune din partea făptuitorului. Nu este cazul acestei plângeri, sursa de date fiind pusă atât la dispoziţia publicului cât şi a presei de către iniţiatorul acestei plângeri, deci nu există o acţiune, sens în care nu poate face obiectul art.226, al.2 CP. Mai mult, faptele publicate sunt ocrotite de prevederile art.226, al.4, lit. c si d CP, care precizează :

4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

Prin primirea la redacţie a telefonului cu datele neprotejate de către autorul plângerii, eu am surprins şi am constatat săvârşirea de către cel menţionat a unor fapte de corupţie, legături cu oameni de afaceri care ulterior au fost arestaţi, aranjarea unor cauze cu procurori, suspiciuni de ascundere a unor fapte de infracţiuni informatice plătite de către oameni de afaceri, abateri profesionale privind monitorizarea şefilor, colegilor sau subordonaţilor şi altele. Analizând aceste aspect toţi cei a căror activitate profesională sau privată le-a fost “violată” prin “acţiunile” comisarului Pintea sunt îndreptăţiţi să iniţieze acţiuni penale în baza aceluiaşi articol. În acest sens, IGPR şi IPJ tocmai constată că iniţiatorul plângerii, comisarul Pintea intră sub incidenţa Coului Penal şi fac demersurile necesare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Parchetul de pe lângă ICCJ.

De asemenea, consider că din acest punct de vedere faptele săvârşite de către cel menţionat au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi diivulgarea lor prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

Domnule Ministru de Interne, cred că deţineţi informări şi date suficiente privind activitatea sau abaterile profesionale săvârşite de către comisarul Pintea Cristian din cadrul IPJ CLUJ. Urmare a cauzelor care au determinat luarea unor măsuri, ce au defavorizat şi defăimat această instituţie la nivel naţional şi nu numai, măsuri a căror urme se mai păstrează în mentalul clujenilor, cât şi măsurile luate împotriva iniţiatorului acestei plângeri, mai ales că instituţia a deschis acţiuni juridice împotriva lui (din păcate a căror soluţionare se tergiversează) era poate necesar ca un consilier să îl sfătuiască despre funcţia lui de ofiţer cu probleme sau care a determinat defăimarea acestei instituţii, sens în care să îşi aştepte liniştit retragerea.

De altfel, imediat dupa audierea mea ca martor de către procuror, unele posturi de radio locale şi nu numai au comentat, bineînţeles nu în favoarea instituţiei sau a acestui comisar, faptele şi acţiunea iniţiate.

Cred că este dreptul meu la opinie sens în care după publicarea acestei scrisori deschise nu îmi asum comentariile ce vor exista la adresa instituţiei pe care cu onoare o conduceţi şi în special la adresa IPJ Cluj.

Domnule Avocat al Poporului, în condiţiile prezentate, întrucât încrederea în instituţiile judecătoreşti îmi este profund ştirbită, care după cum se observă iniţiază sau aprobă acţiuni juridice pentru intimidarea nu numai a persoanelor fizice ci şi a presei, dar pe de altă parte tergiversează cauze ce vizează fapte a cadrelor de poliţie ce încalcă legea şi care nu fac cinste acestei instituţii şi nici conducerii Ministerului de Interne, vă solicit sprijinul pentru soluţionarea acestei cauze.

Cu respect,

Mihai PETEAN

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.