Alegătorii români, complici ai sistemului sau inconştienţi?

George Orwell, un important scriitor al secolului trecut, spunea că „un popor care îşi alege conducători corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, este complice”. Foarte bine, dar ce ne facem dacă poporul respectiv este victima unei manipulări deşănţate, aşa cum a fost poporul român aproape tot timpul, ajungându-se la un adevărat paroxism al manipulării de toate felurile începând din 22 decembrie ’89 încoace, când Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu etc. nu mai conteneau cu aruncarea dolarilor pe toate drumurile, odată cu drogurile şi vânzarea de ţară, ca să nu mai vorbim de refuzul lor categoric de a fi mâncat salam cu soia pe vremea Împuşcatului, asemenea celor ce munceau, nu gândeau, alt slogan idiot de pe atunci. Eşti complice doar fiind în cunoştinţă de cauză, altfel rămâi un simplu prost orbecăind încoace şi încolo şi mai ales lăsându-te purtat de mână ca orbii, pe unde vor cei ce te manipulează.

Ce s-a schimbat din vremurile acelea încoace? PSD, urmaşul glorios al FSN-ului de altădată, iese mereu victorios pe primele locuri, ce-i drept ameliorându-şi tehnicile de manipulare – nu numai a alegătorilor, dar şi a rezultatelor –, de vreme ce Dragnea s-a perfecţionat în aşa măsură la contabilizarea voturilor persoanelor decedate, dacă e să credem gurile rele, iar autocarele umblă în neştire încărcate de alegători prin satele patriei, unde votul multiplu nu se bagă în seamă, având în vedere intempestivul apetit turistic al populaţiei chiar în ziua scrutinului. Ca să nu mai vorbim de aportul ambasadelor româneşti de prin diverse ţări care fie accelerează voturile până la viteze apropiate de a luminii (cazul Băsescu, la Paris), fie le frânează în aşa hal că alegătorii din diaspora, după ce stau la cozi nesfârşite din zori şi până-n seară, rămân până la urmă cu buza umflată (cazul Ponta).

Cum rămâne cu complicitatea mai sus pomenită? O simplă vorbă în vânt, dacă luăm în considerare în mod strict originalitatea democraţiei la noi. Oricum, vinovată sau nu, masa de alegători e bine orientată, mereu în sensul de a da, prin votul majoritar, câştig de cauză exact celor care-l merită mai puţin, sau deloc, ca s-o spun pe a dreaptă. Mă întreb aşadar cu groază cine va câştiga actualele alegeri locale şi, mai târziu, pe cele generale, de parcă ar fi cine ştie ce mare taină la mijloc. PSD-ul e deja pe cai mari, aşa-zisa dreaptă cam pe nicăieri ca Vida Geza, cum se spunea înainte de 22-ul şi el pomenit în rândurile de mai sus, pe când mai trăia marele sculptor maramureşan.

Şi apoi, ce mare scofală ar fi să câştige, în loc de corupţii din aşa-zisa stângă, ceilalţi corupţi, din aşa-zisa dreaptă? Peste tot, cei mai voinici şi mai înfipţi catindaţi sunt cei ce se pot lăuda cu dosare penale pe rol, sau cu altele care au fost date uitării cu trecerea timpului, datorită justiţiei noastre, la fel de originală precum democraţia. Rareori mai răzbeşte pe liste câte un om ce pare, măcar, integru sau curăţel.

Cunosc cazuri în care candidează oameni ce s-au ilustrat în funcţiile de până acum prin fel de fel de abuzuri, unul a şi stat la mititica o vreme, după un glorios mandat de mai demult în care pur şi simplu întindea mâna după şpagă, şi nu una de ici de colo, ci tocmai de pe la marii investitori occidentali. Norocul său că ori s-a ştiut acoperi, ori i-a înduioşat până la lacrimi pe judecătorii care l-au găsit în final curat şi i-au deschis porţile spre libertate. Drept care, după o glorioasă carieră în afaceri, iată-l din nou cu fruntea sus şi pe cai mari, promiţând marea cu sarea celor ce stau să-l asculte. Am auzit doar de puţini candidaţi care nu prea au fost până acum în politică şi pe la butoane, dar aceştia fie sunt independenţi, fie vin din partea unor partide ce au prea puţin de spus pe scena noastră politică. Şansele lor sunt infime, aşa că mai bine nu mai vorbim.

În fapt, alegătorul e pus în faţa unei dileme fără dezlegare. Votez un corupt sau nu votez pe nimeni, dată fiind oferta obişnuită a partidelor.

În ce mă priveşte, un prieten la a cărui părere ţin foarte mult mi-a reproşat că pun pe aceeaşi linie toate partidele, în loc să fac vreo diferenţiere între ele. Mă gândesc deci cu nostalgie la corupţii din PNL care au dat fuga, prin ALDE, în tabăra PSD, sau la corupţii din PDL-ul fost băsist ce s-au împerecheat cu imaculaţii rămaşi în PNL sub pavăza lui Iohannis, struniţi mai mult sau mai puţin de Alinuţa şi Văsălie, fiecare purtându-şi propriii clopoţei. Totuşi, având în vedere măcar activitatea parlamentară a PSD, unde votul partidului este decis mai mereu în favoarea măreţilor infractori şi împotriva legilor pentru combaterea corupţiei, dau o notă în plus celeilalte tabere, din afara conglomeratului PSD, UNPR, ALDE.

Concluzia? Alegători complici sau doar inconştienţi, haideţi cu toţii la vot!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ulmeanu 123 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.