Alegerile din Republica Moldova şi lecţiile învăţate de la Iohannis

Victoria lui Iohannis, dar şi campania pe care am urmărit-o timp de două săptămâni, ne obligă să tragem câteva învăţăminte, scrie jurnalistul moldovean Val Butnaru pentru JURNAL.md, în contextul apropierii alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pe 30 noiembrie.

1. Nu există candidaţi fără şanse, există mobilizare exemplară a susţinătorilor tăi. Iohannis pierdea după primul tur de scrutin 10 la sută în faţa lui Ponta, dar a câştigat cu un avantaj de 10 la sută. Pur şi simplu, el a reuşit să-i scoată din case pe sute de mii de români care n-au votat în prima duminică. Anume asta trebuie să se întâmple şi la noi peste 10 zile.

2. Nu există sondaje sociologice adevărate în timpul campaniei electorale. Există escroci care se vând politicienilor şi îndeplinesc comenzile lor fără niciun sentiment de remuşcare. După 30 noiembrie va trebuie să punem capăt acestor practici din care există bine-mersi aceste găşti arogante şi corupte.

3. Repetiţia fraudării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, pusă la cale de PD (Partidul Democrat din Republica Moldova), a eşuat. Ceasurile de mână, banii, comentatorii plătiţi, sondajele trucate, sutele de reportaje laudative – totul se va dovedi a fi praf şi pulbere. Asta însă va depinde doar de noi – să fim vigilenţi şi să nu admitem ca ei să ne fure voturile.

4. Duminica trecută nu Iohannis a câştigat. Nu Ponta a pierdut. A câştigat o idee în faţa altei idei. Noul în faţa vechiului. Onestitatea în faţa corupţiei. Echipa în faţa găştii. Cumsecădenia în faţa aroganţei. Asta e lecţia pe care trebuie s-o însuşim în primul rând. Mincinoşii, oricât ar urla la trompetele lor, tot mincinoşi rămân. Hoţii, oricât de nobile şi proeuropene ar fi mesajele cu care se drapează, tot hoţi rămân. Lupul părul îşi schimbă, dar năravul ba. E un adevăr vechi ca lumea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.