Alegerile privite în cheia „cazului Rarinca”

În acord cu răspunsul invariabil la sondajele de opinie că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, românii, la alegerile din 11 decembrie, au penalizat puterea fără ezitări şi fără echivoc. Nu este o victorie a PSD, este un eşec al celor care deţin adevărata putere în România. PSD este doar un beneficiar: era singurul pai de care să se agaţe protestul aproape cvasigeneral! Încă o dată, românii şi-au făcut datoria. L-au dat la o parte ulterior pe atât de repudiatul Ion Iliescu încă din 1996. Că mult aşteptata guvernare ce i-a urmat i-a oferit, prin eşecul ei, posibilitatea să revină în forţă nu este vina poporului votant. Acelaşi popor l-a înlăturat prin vot pe abuzivul Traian Băsescu. Pentru menţinerea lui în funcţie de către străinătate, prin infirmarea pur şi simplu a votului popular, nu este, de asemenea, de vină poporul român.

Acum, poporul român, care şi-a exprimat voinţa prin vot, are în faţă un adversar cu o putere mult mai mare şi extrem de insidios. România a trecut în mâinile unor proprietari străini cu forţă incomparabilă în raport cu cea a oricăror români şi, de când cu aceştia, puterea în România este exercitată prin comenzi din străinătate înfăptuite de vasali autohtoni. Realităţile arată că stăpânul extern nu mai vrea să se încurce cu partide şi parlament – dependente de votul popular -, ci să utilizeze administratori numiţi, precum un guvern, zis de tehnocraţi, adus direct, în frunte cu premierul, de la Bruxelles. PSD – singura structură de partid solidă – le era cel mai important impediment. Și, atunci, s-a tăbărât pe el cu anatemele „corupţi“, „comunişti“, „cu ruşii“, dar şi prin acţiuni DNA. Românii, care nu sunt proşti, au văzut atât de bine ce se întâmplă încât, împotriva acestei diversiuni, au votat masiv tocmai PSD.

Puterea, adică proprietarii străini care stau în spate şi instituţiile autohtone care stau în faţă, întreg aliotmanul cum s-ar spune, nu se vor împiedica însă de un ciot! Pentru toţi aceştia, votul popular – deşi ipocrizia lor infinită îl cântă ca expresia supremă a democraţiei – nu contează, de fapt, deloc, cum s-a demonstrat la referendumul din 2012. Iar PSD este considerat probabil o cantitate neglijabilă, care ar putea fi măturată la intervenţii ţintite ale DNA sau demonstraţii ticluite ale tinerilor frumoşi şi liberi. Puterea, oricare ar fi aceea, care recurge la abuzuri nu are cale de întoarcere şi reconciliere cu societatea. La orice eşec, va supralicita, având impresia că, la manifestarea oricărei slăbiciuni, ar pierde partida. Cazul recentelor alegeri nu va face excepţie. El trebuie privit prin prisma „cazului Rarinca“, un caz de o anvergură derizorie faţă de cel al alegerilor, dar de o semnificaţie emblematică. Împotriva dnei Rarinca, cetăţean de rând, dna Livia Stanciu, la vremea în discuţie preşedintă a ÎCCJ, a făcut o plângere penală, acuzând-o de şantaj din cauza unei cereri de plată a unei restanţe salariale. La prima instanţă de judecată, dna Rarinca a fost condamnată la un an cu suspendare. La apel însă, nişte judecători curajoşi, negăsind şantajul, au achitat-o pe dna Rarinca. În faţa acestui eşec, dna Stanciu a intervenit şi sistemul a considerat că trebuie să o „ajute“! Totul în ideea că sistemul n-are voie să piardă! A fost inventată o dispută între unul dintre judecătorii de apel şi Livia Stanciu şi, pe seama inventatei dispute, a fost pusă decizia de achitare a dnei Rarinca. Și, dincolo de orice uzanţă procedurală normală, a fost acceptat un recurs în anulare şi, ce să vezi, la final, dna Rarinca a primit nu doar o pedeapsă, ci chiar una dublă faţă de cea din instanţa de fond. Iar în timp ce dna Rarinca se află umilită şi cu banii luaţi, dna Livia Stanciu a fost numită de preşedintele Iohannis judecător la Curtea Constituţională.

Tot aşa, sistemul, cu proprietarul străin la spate, va rămâne să conducă ţara, în ciuda alegerilor pierdute, iar PSD va avea soarta dnei Rarinca. Și dacă preşedintele Iohannis – în convorbirea despre care se spune că ar fi avut-o după alegeri cu noul vicepreşedinte american – a primit încuviinţarea din partea acestuia ca în România să se ignore din nou votul popular, atunci înseamnă că marea speranţă că lucrurile se vor schimba odată cu venirea la putere a nonconformistului Trump se va duce pe apa Sâmbetei. Mă rog, vor fi ceva schimbări, dar nu pentru căţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ilie Serbanescu 111 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.