Alerta cu bombă la liceele din Târgoviște, ridicată

O alertă cu bombă care vizează două licee din Târgoviște a fost semnalată, vineri dimineață, elevii și cadrele didactice fiind evacuați de autorități în vederea efectuării verificărilor specifice, potrivit Agerpres.

Update: Alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă, au anunţat autorităţile locale.

Update: SMS-urile trimise de ”teroriști” au fost făcute publice.

”Va așteptăm în fața Primăriei Târgoviște, la ora 7.36 AM, pentru negocieri. În caz contrar, liceele Bălașa Doamna și Constantin Carbella (sic) vor fi aruncate în aer” scrie în primul mesaj.

”Din cauză că negociatorii voștri au fost suspecți, ne-am hotărât să anulăm târgul. Așteptați-vă să vă luați la revedere de la cele două licee, în jurul orelor 11”, este cel de-al doilea mesaj.

Update : Instituția Prefectului-județul Dâmbovița informează că, în această dimineață a fost primit un mesaj neobişnuit prin care Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au fost invitate la negocieri în municipiul Târgoviște. În caz contrar, două licee din Târgoviște – Colegiul Național ”Constantin Carabela și Liceul de Artă ”Bălașa Doamna” – urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.

Surse locale au declarat că cele două unități de învățământ care au fost evacuate sunt Liceul de Artă „Bălașa Doamna” și Colegiul Național „Constantin Carabella”.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a anunțat că o echipă a Serviciului a intervenit, vineri dimineață, la un liceu din Târgoviște, la solicitarea Poliției, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

„Poliția a primit un apel anonim de amenințare cu bombă și ne-a solicitat sprijinul. Suntem la fața locului și întreprindem toate măsurile standard”, a precizat Marincea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.