ALERTĂ. Viitură de 6 metri pe râul Gilort, judeţul Gorj

Meteorologii au emis o atenţionare nowcasting de ploi şi descărcări electrice pentru judeţul Gorj. Astfel, între orele 11,40 şi 13,00, local, în nord-estul judeţului vizat, se vor semnala frecvente descărcări electrice, cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 25 litri/metrul pătrat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină de mici dimensiuni.

Zeci de persoane au fost evacuate din localitatea gorjeană Novaci, aflată în circumscripţia electorală a premierului Victor Ponta, după ce apele râului Gilort au ieșit din matcă. Probleme sunt şi în alte localităţi.

UPDATE. Trei elicoptere ale MAI au fost trimise, marţi după-amiază, în judeţele Gorj şi Vâlcea, în localităţile Novaci, Vaideeni şi Brezoi, pentru salvarea persoanelor izolate din cauza viiturilor, informează oficiali MAI.

Potrivit surselor citate, în localitatea Novaci, judeţul Gorj, a fost trimis un elicopter cu troliu, după ce râul Gilort a ieşit din matcă în jurul orei 11.00, iar peste 70 de gospodării au rămas izolate.

Alte două aparate de zbor ale MAI au fost direcţionate către localităţile vâlcene Balota şi Brezoi, afectate de inundaţii.

Un elicopter al MAI a ajuns marți în zona Novaci, unde survolează zona, iar în cazul în care va fi nevoie, acesta va prelua o parte dintre sinistrați, a anunțat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.

Aceasta a precizat că vor fi evacuate aproximativ 70 de familii ale căror locuințe sunt în pericol din cauza debitului foarte crescut al râului Gilort.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Mihai Avrămescu, a spus la rândul său că pompierii intervin pentru îndiguire în zona inundabilă, iar Primăria Novaci se va ocupa de evacuarea localnicilor.

„Din cauza creșterii debitului râului Gilort s-a luat hotărârea evacuării câtorva zeci de persoane din zona de inundabilitate din orașul Novaci, Valea Gilortului. Apa este foarte învolburată. Noi intervenim pentru îndiguiri cu saci de nisip, avem două echipaje de la Gardă de Intervenție Novaci și încă 15 pompieri de la Detașamentul de Pompieri Târgu-Jiu”, a declarat marți, pentru Agerpres, Mihai Avrămescu.

La fața locului intervine și Serviciul de Salvamont Gorj, salvamontiștii fiind echipați cu costume de neopren care le permit intervenția în zona afectată.

UPDATE. Locanicii din Bălceşti au anunţat că s-a rupt şi podul de la Bălceşti, pod de beton. O localnică din Bălceşti a cerut disperată ajutor pentru că apele îi înghit gospodăria, transmite gorjeanul.ro.

UPDATE. Oameni au rămas în mijlocul apelor cu animalele, iar pentru ei primarul de la Bengeşti-Ciocadia cere ajutorul unui elicopter.

UPDATE. Salvamontiştii gorjeni au intervenit în cătunul Pereşti pentru scoaterea din locuinţa înconjurată de apă a unei meme cu copilul ei mic. Salvamont cere ca în zonă să vină un elicopter pentru a monitoriza viitura de sus, şi pagubele provocate de râul Gilort.

Localnicii din Bălceşti, cătunul Pereşti, sunt în alertă după ce o viitură extrem de mare vine de pe râul Gilort. Viitura a fost deja raportată la Novaci, s-a rupt deja un dig şi viitura vine spre casele oamenilor. Două case sunt în pericol, viitura fiind înaltă de 6 metri ea trecând peste un stâlp de înaltă tensiune, scriu jurnaliştii de la Gorjeanul.

Trei crescători de animale, o femeie şi doi bărbaţi, şi 17 vaci au fost înconjuraţi de apa din Gilort, în cătunul Pereşti, oamenii solicitând sprijinul ISU pentru a fi scoşi la liman. Operaţiunea de salvare este în desfăşurare. De asemenea, autorităţile raportează că s-a rupt drumul al Pociovalişte, la capul podului. Cele două case din Pereşti sunt deja izolate de ape.

Angajaţii de la microhidrocentrala Pociovalişte au lăsat totul baltă şi au fugit!

Viitura de pe Gilort a provocat deja mari pagube pe cursul râului. Sunt pagube însemnate în Novaci, unde dă o mână de ajutor şi armata, dar şi la Pereşti.

În drum viitura a luat porţile de la microhidrocentrala de la Pociovalişte, angajaţii de aici lăsând totul la locul de muncă şi fugind, speriaţi, din calea apelor. Autorităţile sunt în alertă în cătunul unde sunt în pericol două case, locuitorii lor fiind, în prezent, evacuaţi.

Apa învolburată este plină de cherestea semn că viitura a lovit, în calea sa, şi într-o unitate care se ocupă cu prelucrarea lemnului. Localnicii susţin că nu au mai văzut niciodată aşa ceva, râul Gilort nefiind niciodată aşa de mare, mai arată Gorjeanul.

Probleme din cauza ploilor sunt şi în alte judeţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.