Alex Mihai Stoenescu: „Interviuri după Revoluție”

Cotidianul prezintă, începând de astăzi, în serial, volumul „Interviuri după Revoluție“ al reputatului istoric și scriitor Alex Mihai Stoenescu. Parte componentă a unui ciclu istoric dedicat loviturilor de stat care au zguduit România de-a lungul vremii, noul volum este o continuare firească a volumului IV al acestei lucrări monumentale, intitulat „Revoluția din Decembrie 1989 – o tragedie românească“. Noua lucrare cuprinde atât mărturiile unora dintre cele mai importante personalități ale acelor vremuri, cât și ale unor oameni obișnuiți, care au participat nemijlocit la acele evenimente.

Pentru început, vă prezentăm mărturia lui Eugen Mihăescu. Celebru grafician, care, la un moment dat, a fost consilier prezidențial, ulterior ambasador al României la UNESCO, Eugen Mihăescu a făcut parte, în urmă cu peste trei decenii, din rândul personalităților române din străinătate care au protestat și au acționat faţă de regimul Ceaușescu. Mărturia sa capătă dimensiunea unui demers memorialistic, îmbrăcat sub forma unei scrisori pe care el însuși o intitulează „După 25 de ani – Scrisoare din 26 august 2014“.

Iliescu și-a anulat toate faptele bune din tinerețe

Când privesc acum în urmă – ca un bătrân care își „cântărește“ tinerețea – după 25 de ani de când am decis să mă implic în procesul de „transformare“ a României –, nu regret că l-am ajutat din răsputeri pe Silviu Brucan, dar regret că l-am sprijinit pe Ion Iliescu. Dacă primul, care poate a fost un personaj odios, și-a dus la îndeplinire misiunea și ne-a scăpat, la propriu, de Ceaușescu, Ion Iliescu, în schimb, nu a făcut nimic cu adevărat pentru România, ci s-a preocupat doar să păstreze puterea pentru el și pentru gașca de nomenclaturiști de rangul doi, care a profitat și s-a îmbogățit pe spinarea țării. (…) Dacă Brucan și-a spălat păcatele răsturnându-l pe Ceaușescu și asumându-și lichidarea lui, Iliescu, un comunist „luminat“, cum părea atunci când l-am cunoscut la sfârșitul anilor ’50, și-a anulat toate faptele bune din tinerețe în cele patru mandate de președinte al României.

Silviu Brucan, alias „Tache“

Brucan s-a instalat rapid în apartamentul meu, ocupând sofaua de unde putea admira orașul prin fereastră și Empire State Building în toată splendoarea. Mi-a cerut să-i spun „Tache“, numele său conspirativ din ilegalitate, s-a oferit să mă „prelucreze“ și mi-a aruncat o privire albastră, tăioasă ca o lamă din oțel. Iar eu, așa, dintr-o dată, am știut că-l am în față pe călăul lui Ceaușescu. I-am demonstrat că sunt gata „prelucrat“ arătându-i dosarele cu articole împotriva tiranului, adunate cu răbdare. Brucan mi-a spus că a venit la New York pentru o intervenție chirurgicală și eu am fost conștient că intenționa să se instaleze la mine pe toată perioada. Nu mi-a cerut asta direct, iar eu am acceptat tacit, nu l-am întrebat cum de l-a lăsat Securitatea să plece, ba chiar m-am transformat în infirmieră și bucătăreasă, dornic să-l ajut să se înzdrăvenească (…). Eram sigur că are forța pentru a izbuti. Omul acesta era din titan, dintr-o materie atât de dură, încât mi-l și imaginam pe post de torpilă, făcând ditamai gaura în Ceaușescu.

Un secret important

În ianuarie 1990, când l-am revăzut pe Brucan în clădirea din Piața Victoriei, unde era instalat „Guvernul Provizoriu“ al FSN, l-am întrebat despre călătoria de la Moscova. Cred că a fost pentru prima și ultima dată când bătrânul mi-a împărtășit un secret important (bănuiesc chiar că era menit altor „urechi“ decât ale mele): da, îl întâlnise atunci, în 1988, pe Gorbaciov, care îl asigurase de sprijinul său, dar îi ceruse să păstreze discreție totală, amenințându-l că, dacă va divulga ceva, el va nega că întrevederea avusese loc. Îmi amintesc că l-am întrebat pe Tache ce a discutat cu Gorbaciov și am primit un răspuns care m-a făcut să zâmbesc: „Despre Caucaz!“. Brucan a păstrat o foarte mare discreție în legătură cu demersurile pe care le-a făcut în America înainte să vină la New York. (…) Cred că se întorsese undeva în timp, pe vremea când, în ilegalitate, răspundea de publicațiile Partidului Comunist. Din același motiv, cred că a păstrat sub tăcere și rolul pe care l-am jucat eu. (…) Într-un târziu, prin toamna anului ’88, după ce și-a adunat puterile, Brucan a fost gata să își înceapă turneul prin Europa. Înainte de plecare, mi-a precizat misiunea: curând urma să primesc un document de o importanță capitală, pe care trebuia să-l duc la „ziarele mele“. Am știut imediat că „mecanismul“ fusese pus în mișcare, iar eu devenisem una dintre rotițe. Nu-mi păsa că sunt manipulat. Îl uram atât de tare pe Ceaușescu, încât aș fi fost în stare să mă fac frate și cu dracul, numai să știu că am scăpat de tiran.

Mihai Botez: „Unul dintre puținii disidenți…“

Nu mult după plecarea lui Brucan, am primit vizita unui alt personaj, unul dintre puținii disidenți pe care i-a avut România. Despre Mihai Botez și scrisorile sale adresate postului de radio Europa Liberă citisem în presa franceză, care îl prezenta ca pe un Saharov al României. După părerea mea, textele sale erau prea blânde și criticau sistemul mai mult din punct de vedere economic, ferindu-se să îl atace direct pe Ceaușescu. Într-una din zile, Botez mi-a telefonat la New York, ca să mă anunțe, disperat, că președintele Bush senior urmează să facă o vizită la Budapesta și intenționează să se oprească două-trei ore pe aeroportul de la Otopeni, ca să-l întâlnească pe Ceaușescu. Când am auzit asta, am fugit din nou la Ray Cave, la „Time“, și am căzut literalmente în genunchi, implorându-l să scrie ceva împotriva lui Ceaușescu, „acest Noriega din Estul Europei“. I-am explicat că dacă Bush se întâlnește cu dictatorul, îi conferă credibilitate și poporul român nu se va mai ridica niciodată. Ray m-a ascultat și a publicat în rubrica sa, „Cuvântul editorului“, un articol în care a folosit exact expresia pe care i-o sugerasem. Urmarea a fost că președintele american nu s-a mai oprit la București, ci a vizitat numai lagărele de emigranți români din Ungaria.

Politicienii au mâncat coliva României

După ce a „fugit“ Ceaușescu și a început manipularea cu teroriștii, era greu să-ți păstrezi cumpătul, să nu te lași furat de ficțiune. A trebuit să treacă mult timp ca să înțeleg că Tache intuia corect când îmi spunea că „teroriștii“ nu au apărut ca să încerce să-l elibereze pe Ceaușescu, ci ca să pună puterea în mâna celor care îl doborâseră în fapt pe tiran: securiștii. Arestarea generalului Iulian Vlad, la ordinul lui Brucan, le-a încurcat socotelile. (…) În douăzeci și cinci de ani de așa-zisă democrație, în România, partidele și-au consumat energia pentru a perfecționa un sistem care să permită înșelarea electoratului și manipularea voturilor. Asta i-a preocupat, cum să trișeze mai bine! (…) Comuniștii sunt profesorii tuturor politicienilor români care au creat o legislație plină de găuri, prin care să se strecoare reușind să câștige alegerile. Toți politicienii români au aparținut aceluiași platou, aceleiași farfurii pe care erau desenate secera și ciocanul. La un moment dat, au dorit să o împartă, ca să aibă fiecare bucățica lui, din care să mănânce coliva României, să nu mai fie un singur clan ce se înfruptă. Așa că au dat cu farfuria de pământ, au spart-o și fiecare a scris pe ciobul lui ce a vrut: Partidul Liberal, Partidul Țărănesc, Partidul Social-Democrat. (…)

Alex Mihai Stoenescu: „Public acum volumul doi al interviurilor de lucru pe care le-am luat în vederea documentării și scrierii cărților despre Revoluție. În 2004, când volumul IV, partea I, era în redacția Editurii RAO, mi s-a recomandat de către acad. Florin Constantiniu să public o parte dintre interviuri pentru a putea face trimiteri în lucrare la texte aflate la dispoziția măcar a istoricilor“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.