Alexandru Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită și fals în declarații

Senatorul PSD Alexandru Mazăre s-a prezentat, joi, la DNA, pentru a-i fi prezentate învinuirile.

UPDATE: Fratele lui Radu Mazăre este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Potrivit procurorilor, în declarația de avere formulată la data de 29 mai 2012, Alexandru Mazăre nu a menționat contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel. 
„În acest cont, a fost virată, de către o societate comercială, la datele de 13 septembrie 2011 și 06 decembrie 2011, suma totală 80.000 euro.  Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiți, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, în vederea câștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă”, susține DNA într-un comunicat transmis joi.

Alexandru Mazăre a ajuns în jurul orei 9.45 la DNA şi nu a făcut declaraţii.

La ieşirea de la DNA, senatorul Alexandru Mazăre  a declarat că anchetatorii l-au anunţat că este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, precizând că până la acest moment nu are nicio interdicţie impusă de DNA.

Acesta a spus că nu vrea să facă alte comentarii, dar a ţinut să precizeze că DNA a fi furnizat presei stenograme din dosarul fratelui său, primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Alexandru Mazăre nu a vrut să comenteze nici informaţia referitoare la banii puşi în cont de către Elan Schwartzenberg, respectiv suma de 80.000 de euro.

„Nu doresc să fac alte comentarii, pentru că este o procedură judiciară în curs. După cum bine ştiţi, Codul de Procedură Penală s-a modificat, astfel că noi ne abţinem să facem declaraţii, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme, ceea ce mie mi se pare cu totul anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovelă numită telejustiţie”, a mai spus Alexandru Mazăre.

Întrebat dacă, în opinia lui, Radu Mazăre ar putea fi arestat vineri, Axandru Mazăre a spus că este convins că fratele lui va fi lăsat în libertate.

Întrebat dacă se aşteaptă ca procurorii DNA să ceară şi arestarea sa, Alexandru Mazăre a spus că nu ştie, dar că se aşteaptă la orice din partea anchetatorilor.

Răspunzând unei întrebări, Alexandru Mazăre a spus că nu are nicio  susţinere din partea colegilor parlamentari şi că  se va aplica regulamentul şi Constituţia dacă procurorii DNA vor cere avizul pentru formularea unei propuneri de arestare pe numele său.

În urmă cu o zi a fost la DNA şi fratele senatorului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, pentru a da declaraţii în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul „Henri Coandă”.

Mazăre a declarat, la ieşirea de la DNA, că procurorii au extins ancheta în dosarul de corupţie şi l-au pus sub acuzare şi pentru fals, în legătură cu declaraţiile sale de avere şi împrumutul făcut, cu mult timp în urmă, cetăţeanului de origine greacă.

Surse judiciare au declarat anterior pentru MEDIAFAX că fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.

Anchetatorii spun că Elan Schwartzenberg a fost cel care ar fi  intermediat transferul de bani  de la Morgenstern la fraţii Mazăre. Astfel, prin intermediul acestuia într-un cont al lui Radu Mazăre, deţinut în Israel,  au intrat 95.000 de euro, iar în contul fratelui primarului de la Constanţa, 80.000 de euro.

Radu Mazăre declara despre aceşti bani că ar fi reprezentat, de fapt, o datorie preluată de Schwartzenberg de la „un grec” şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.

Procurorii DNA nu au găsit „în materialitatea lor” cei 175.000 de euro despre care susţin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre, însă, în vederea recuperării lor, au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, citând din acte ale anchetatorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.