Alina Bica, reținută din nou de DNA (Video)

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost reținută din nou de DNA, marți, fiind acuzată că a luat mită pentru soluţionarea unui dosar DIICOT în favoarea afaceristului Horia Simu.

De asemenea, în acest dosar a fost reținut marți și fostul șef al ANAF Șerban Pop, cei doi urmând să fie propuși instanței supreme pentru arestare preventivă.

Conform procurorilor, Șerban Pop a luat 230.000 de euro de la Horia Simu, iar la Bica ar fi ajuns 17.500 de euro pentru clasarea unui dosar al afaceristului.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, începând de la data de 01 septembrie 2015, a inculpaților:

POP ȘERBAN, fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

BICA ALINA MIHAELA, procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu.

În cauză, procurorii anticorupție desfășoară acte de urmărire penală și față de suspectul:

SIMU HORIA, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanţele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date şi probe potrivit cărora:

În cursul anului 2014, inculpatul Pop Șerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.
La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.
Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus.
În schimbul banilor primiți, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior.

Inculpaţilor și suspectului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

La data de 2 septembrie 2015, POP ȘERBAN şi BICA ALINA MIHAELA vor fi prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile”.

La sosirea la sediul DNA, marți dimineață, Alina Bica a declarat că se așteaptă la orice, inclusiv să fie reținută.

”Am fost chemată să fiu audiată, dar nu mi-au spus în legătură cu ce anume. Și, având în vedere că, din punctul meu de vedere, trăiesc într-o minunată dictatură, intru și vedem ce iese. Mă aștept la orice”, a spus Bica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.