Alte două curse TAROM anulate

Compania TAROM a anulat duminică cursele București – Salonic – București și București – Moscova – București din cauza lipsei de personal navigant apt de zbor (însoțitori de bord).

„Compania TAROM regretă situația creată și depune toate eforturile pentru desfășurarea normală a zborurilor. Pasagerii curselor TAROM care prezintă întârzieri sau anulări beneficiază de asistență din partea personalului TAROM, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor”, se precizează într-un comunicat al companiei.

În total, patru curse Tarom au fost anulate, sâmbătă şi duminică, după ce însoţitorii de bord s-au declarat inapţi de zbor în semn de protest.

Sâmbătă Tarom a anulat două curse de la Bucureşti la Iaşi şi respectiv Salonic şi retur, iar duminică, cursa spre Salonic şi respectiv cursa Moscova şi retur.

Reprezentanţii companiei susțin că pasagerii curselor anulate sunt preluaţi pe alte zboruri Tarom sau ale altor companii pentru a ajunge la destinaţie.

Un angajat TAROM a explicat sâmbătă, sub protecția anonimatului, într-o scrisoare transmisă Cotidianul.ro, care ar fi nemulțumirile salariaților.

„Că să fie clar de la început, nu este vorba despre o grevă! Pașii până la grevă sunt mulți și greoi, aproape imposibili în România! Aceasta este o mișcare spontană de protest pentru a ne putea face auziți și băgați în seamă! Este un semnal de SOS pentru a salva Taromul și a pune lucrurile la punct, pe făgașul normal, în Compania Națională a României!
Invocăm totodată siguranța zborului, a aeronavelor și deci a pasagerilor, prin faptul că în cadrul companiei de mai bine de o lună tot personalul aeronavigant, piloți și însoțitoare de bord, este supus unei presiuni psihice constante prin lipsa Contractului Colectiv de Muncă, lucru datorat șmecheriilor la care se dedau cei din conducerea executivă a TAROM, mai exact departamentele juridice, financiare și cel de resurse umane!
Conducerea Tarom a ignorat total absolut toate doleanțele personalului navigant (piloți și însoțitori de bord) în negocierile privind Contractul Colectiv de Muncă și au încercat să-i înșele pe aceștia făcând niște înțelegeri pe la spate cu personalul tehnic și cel administrativ, încercând astfel să aibă 50%+1 dintre angajați (conform legii) și astfel să depună noul Contract Colectiv de Muncă (total
neacceptat de personalul navigant) la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov! Nu total ilegal, dar absolut imoral!
Să fie clar: piloții și însoțitorii de zbor nu doresc salarii ca la Lufthansa, ci doar acordarea ratei inflației, redobândirea drepturilor la care a renunțat temporat sindicatul în urmă cu 3 ani (pt. a fi solidari cu compania în perioada de criză!), reactualizarea bonurilor de benzină (prețul s-a dublat de la ultima actualizare), actualizarea corectă a Contractelor Individuale de Muncă, respectarea Planului de Management asumat de managementul privat, aplicarea unei grile de salarizare corecte în companie (care deși se găsește în planul de management, dar care nu s-a făcut de 2 ani!), acordarea de uniforme (ceea ce este o ilegalitate din partea conducerii TAROM, uniformele trebuind să fie schimbate la maxim 2 ani! Ele nefiind schimbate de 5 ani!!!). Personalul Navigant TAROM nu a mai primit 1 leu nici la salarii, nici la diurne și nici la bonurile de benzină (necesare deplasării la servici) de (ATENTIE!) 8 ANI!!! Prețul benzinei este dublu între timp!
Uniformele, care reprezintă imaginea și mândria companiei, nu au mai fost schimbate de 5 ani!!! Personalul navigant umblă cu uniforme uzate și cârpite sau și-au cumpărat din propriul buzunar uniforme, ca să nu umble în zdrențe! Asta e realitatea de la Tarom! Asta se cere, nu zeci de mii de euro, cum se încerca să se deturneze scopul acțiunii de către unii binevoitori din conducere sau minister! Vor încerca acum să dea vina pe acțiunile personalului și pe Ebola, că în incapacitatea și incompetența lor, nu au reușit tot anul să-și atingă targetul din planul de management, la fel cum nu au reușit nici anul trecut! Deși atunci au avut parte de liniște și înțelegere!!! Dar totul are o limită!, se arăta în scrisoarea respectivă, semnată „Un salariat nemulțumit”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.