Am lucrat pentru CIA, votez Hillary Clinton

Într-o carieră de 33 de ani la CIA a lucrat sub preşedinţi din ambele partide – trei republicani şi doi democraţi. Am fost de partea preşedintelui George W. Bush când a fost atacaţi pe 11 septembrie 2001; ca director adjunct al agenţiei am fost cu preşedintele Obama când l-am ucis pe Osama bin Laden, în 2011”, scrie pentru The New York Times fostul director ajunct al CIA Michael J. Morell din perioada 2010-2013, cel care a asigurat de două ori si interimatul conducerii spionajului american.

Nu sunt democrat cu acte, nici republican. În cei 40 de ani de când votez am susţinut candidaţi din ambele partide. Ca oficial guvernamental, am fost mereu discret în ce priveşte opţiunea mea la prezidenţiale.

Acum nu mai sunt. Pe 8 noiembrie voi vota cu Hillary Clinton. Până atunci voi încerca să fac totul pentru a mă asigura că va fi aleasă.

Două idei foarte puternice m-au condus la aceasta decizie. Prima, doamna Clinton este foarte pregatită pentru a fi comandant suprem. Am încredere că va putea îndeplini cea mai importantă sarcină – să menţină securitatea naţiunii. În al doilea rând, Donald J. Trump nu numai că nu este pregătit pentru această funcţie, dar reprezintă o ameninţare la adresa securităţii noastre naţionale.

Am lucrat patru ani cu doamna Clinton când a fost secretar de Stat, cel mai adesea în celula de criza a Casei Albe. În aceste întâlniri cruciale am văzut că este pregătită, orientată, înţeleaptă şi că se poate razgândi dacă i se prezintă un argument solid.

Am observat şi că este dedicată securităţii noastre; credinţa ei că America este o naţiune excepţională care trebuie să conducă lumea pentru ca ţara să rămână sigură şi prosperă; înţelegerea faptului că diplomaţia poate fi eficientă doar dacă ţara este percepută ca fiind puternică şi pregătită să folosească forţa daca este n0ecesar; şi, cel mai portant, capacitatea ei de lua cea mai grea decizie – dacă să trimită sau nu pe tinerii americani în calea răului.

Doamna Clinton a fost încă de la început o susţinătoare a raidului care a făcut dreptate în cazul bin Laden, spre deosebire de cei mai importanţi colegi ai săi din Consiliul Naţional de Securitate. În timpul dezbaterilor depre cum trebuie să reacţionăm la conflictul sirian, a fost susţinătoarea unei abordări mai agresive, una care nu ar fi lăsat Statul Islamic să-şi creeze o bază în Siria.

Nu am văzut-o aducând chestiunile politice în celula de criză. Dimpotrivă, am văzut opusul. Când cineva dorea să amâne raidul împotriva lui bin Laden cu o zi, din cauza Cinei Corespondenţilor de presă de la Casa Alba, ea a spus: “La dracu cu gala corespondenţilor”.

Spre deosebire de doamna Clinton, domnul Trump nu are experienţă în securitate naţională. Şi mai important, trăsăturile sale de caracter arătate în campanie sugerează ca ar fi un comandant suprem slab, chiar periculos.

Aceste trăsături includ evidenta sa nevoie de a reacţiona exagerat, tendinţa de a lua decizii bazându-se pe intuiţie, refuzul de a-şi modifica viziunea bazându-se pe informaţii noi, lipsa de atenţie la argumente, lipsa dorinţei de a-i asculta pe alţii şi lipsa de respect faţă de statul de drept. El a afectat deja securitatea noastră naţională.

Preşedintele Vladimur Putin a fost ofiţer de informaţii, antrenat să identifice vulnerabilităţile unui individ şi să le exploateze. Este exact ce a făcut în timpul alegerilor primare. Putin a exploatat vulnerabilităţile lui Trump complimentându-l. El a răspuns exact asa cum a calculat Putin că o va face.

Putin este un lider foarte bun, spune Trump, ingnorând că a ucis şi a închis ziarişti şi opozanţi politici, că a invadat ţări vecine şi că a ruinat economia. Trump a adoptat şi poziţii politice apropiate Rusiei, nu Americii, susţinând spionajul rus împotriva SUA, sprijinind anexarea Crimeii şi dând lumină verde unei posibile invazii ruse în statele baltice.

În domeniul informaţiilor se poate spune că Putin l-a recrutat pe Trump şi l-a transformat într-un agent nevinovat al Federaţiei Ruse.

Domnul Trump a subminat securitatea cu apelul său la interzicerea intrării musulmanilor in SUA. Această poziţie contravine valorilor fundamentale ale naţiunii noastre şi face jocul jihadiştilor, care susţin că lupta împotriva terorismului este un război între religii.

De fapt, mulţi musulmani joacă un rol important în apărarea ţării noastre, inclusiv bărbatul, al cărui nume nu-l pot da, care a condus Centrul pentru Contraterorism al CIA aproape un deceniu şi despre care cred că a fost cel mai implicat în menţinerea securităţii în America după 11 septembrie.

Pregătirea mea de ofiţer de informaţii mă face să spun lucrurilor pe nume. Asta am făcut pentru CIA. Asta fac şi acum. Ţara va fi mult mai sigură cu Hillary Clinton preşedinte.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.