Ambasada SUA îşi dă din nou cu părerea în chestiuni care nu o privesc

Daniel Morar îşi va continua cu siguranţă activitatea excelentă ca procuror-şef al DNA, susţine Ambasada SUA la Bucureşti, într-un comunicat remis MEDIAFAX, adăugând că speră ca după rezolvarea crizei politice să fie desemnat un succesor calificat şi cu reputaţie ireproşabilă.

„Suntem siguri că Daniel Morar îşi va continua activitatea excelentă ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aşa cum a declarat de curând şi ministrul Justiţiei, (Titus Corlăţean n.r.), atunci când actuala criză politică va lua sfârşit şi situaţia va reveni la normal, vor trebui urmate procedurile adecvate de numire a unui înlocuitor pentru Daniel Morar, inclusiv obţinerea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a alege un succesor potrivit, extrem de calificat şi cu o reputaţie ireproşabilă”, se arată într-o poziţie transmisă vineri MEDIAFAX de Biroul de Presă al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Totodată, Ambasada SUA îşi permite – cu ce drept? – să amintească de angajamentul asumat faţă de UE de premierul Victor Ponta de a nu se face nicio numire în funcţiile de procuror general şi de procuror-şef al DNA în perioada de interimat prezidenţial.

„Desigur, angajamentul asumat de preşedintele interimar şi de prim ministru faţă de Uniunea Europeană ne asigură că nu se va face nicio numire pentru funcţia de procuror general sau pentru cea de procuror sef al DNA în perioada de interimat prezidenţial”, se mai menţionează în poziţia transmisă de Biroul de Presă al Ambasadei americane.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a dispus, vineri, prelungirea delegării lui Daniel Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), începând din 13 august, pentru şase luni, informează Ministerul Public.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.