Ambasadorul Chinei: Sperăm să consolidăm coordonarea politică și de strategie dintre China și România

Ambasadorul Chinei la București, , speră într-o consolidare a coordonării politice și a strategiilor dintre China și România, în contextul în care „niște proiecte, niște negocieri au nevoie de un ritm mai accelerat”.

Diplomatul vorbește, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, despre perspectivele investițiilor chineze în România, despre sancțiunile recente împotriva Coreei de Nord, aprobate de China, și despre acorduri economice majore semnate în țara noastră.

El vorbește despre negocierile Nuclearelectrica, despre perspectivele ca Portul Constanța să devină un hub pe noul „Drum al mătăsii” și despre o nouă viziune a comunității internaționale. „În epoca globalizării, interesele tuturor țărilor sunt interconectate și se influențează reciproc. De aceea, comunitatea internațională trebuie să se debaraseze de toate concepțiile privind Războiul Rece și să formeze noi concepții pentru cooperarea comună amplă și durabilă de securitate și să mențină împreună o structură de securitate pentru dreptate, justiție”, a afirmat Xu Feihong.

În ceea ce privește sancțiunile impuse Coreei de Nord, Xu Feihong apreciază că, în prezent, „chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților”. „Spre exemplu, Coreea de Nord face teste nucleare și Consiliul de Securitate dă niște sancțiuni. Dar, după aceea, Statele Unite și Coreea de Sud fac exerciții militare. Apoi, Coreea de Nord face din nou teste nucleare. Trebuie să facem ceva ca să oprim acest cerc vicios. Partea chineză joacă un rol pentru asumarea responsabilității în acest domeniu”, a afirmat el.

AGERPRES: China este unul dintre marii investitori din România în materie de tehnologie și smart city. Puteți să ne spuneți la cât se ridică nivelul investițiilor chineze pe segmentele IT&C în țara noastră și care ar fi viitorul acestor investiții?

Xu Feihong: China, în ceea ce privește „orașul inteligent”, este în topul mondial, putem să spunem. Companiile chineze ZTE, Huawei au o experiență bogată în acest domeniu și au și afaceri în domeniul „orașul inteligent” în România și au făcut multe eforturi pentru continuarea colaborării cu România. De exemplu, compania ZTE a făcut construcții pentru parcări inteligente în Constanța și Timișoara, a colaborat și cu Alba Iulia pentru un sistem de iluminare inteligent. În luna mai a acestui an, compania Huawei a convocat un forum pentru orașul inteligent și acolo au participat reprezentanți ai mai multor companii pentru a discuta despre colaborarea în domeniul „orașul inteligent”.

Partea română încurajează și sprijină investițiile chineze în România și partea chineză își exprimă înalte aprecieri pentru acest fapt. Sperăm ca piața de IT din România să fie cât mai deschisă, să colaboreze cu curaj cu companiile chineze, să promoveze niște proiecte de colaborare cu partea chineză și să stimuleze schimburile între companiile chineze și române. Partea chineză este dispusă să depună eforturi comune cu partea română pentru a sprijini legăturile strânse între companiile de IT din China și din România și să lărgim colaborarea în contextul criteriilor Uniunii Europene.

AGERPRES: Pentru că vorbeați de investițiile chineze în România, negocierile cu compania chineză CGN au fost amânate de mai multe ori în cazul Nuclearelectrica. Însă Nuclearelectrica a anunțat că vrea să prelungească negocierile. Care sunt problemele ce întârzie semnarea unui contract în acest domeniu?

Xu Feihong: Anul trecut au fost alegeri parlamentare și schimbări de guvern și echipa de negocieri nu a avut mandat de continuare a discuțiilor și au anunțat în scris partea chineză să suspende negocierile asupra acordului de acțiuni. Anul acesta, compania CGN (China General Nuclear Power Corporation) și partea română au avut mai multe consultări și în luna iulie Guvernul României a prelungit un nou mandat pentru partea română de negociere, ca să continue discuțiile cu compania CGN. Acum, după cum știu eu, cele două părți o să intensifice negocierile asupra acestui proiect și sper că, prin eforturi comune, anul acesta acest proiect să facă niște pași solizi în colaborare.

AGERPRES: Tot referitor la domeniul energiei, tranzacția KazMunayGas și China Energy Company Limited (CEFC) a fost aprobată de autoritățile române. Cum vedeți viitorul tranzacției și, în context, va prelua China Energy Company Limited negocierile cu guvernul român pe marginea memorandumului legat de compania Rompetrol?

Xu Feihong: Proiectul acesta este un proiect major de colaborare între România și China și sper ca ambele părți să finalizeze cât mai repede procedurile pentru transferul de acțiuni. Memorandumul de colaborare este semnat de compania Rompetrol și Guvernul României. Compania chineză CEFC nu participă direct la negocieri.

AGERPRES: Au existat controale la Dragonul Roșu, unde activează oameni de afaceri chinezi. Vi s-au plâns aceste persoane și ați avut discuții cu autoritățile române pe această temă?

Xu Feihong: Dragonul Roșu este cea mai mare piață de vânzare engros a mărfurilor chineze în România și foarte mulți oameni de afaceri chinezi lucrează acolo. Această piață a jucat un rol foarte important pentru promovarea colaborării economice între China și România. În timp, oameni de afaceri chinezi, prin dezvoltarea proprie, au adus contribuții și la dezvoltarea pieței economice din România și la promovarea prieteniei chino-române. În ultimii ani, autoritățile române, pentru a intensifica administrarea pieței „Dragonul Roșu”, au făcut niște controale la piață și partea chineză exprimă respectul pentru aceste măsuri. În același timp, sperăm ca piața Dragonul Roșu să fie un mediu favorabil pentru afaceri: pe de o parte să protejeze interesele vânzătorilor și comercianților, pe de altă parte să aducă și facilități pentru poporul român.

AGERPRES: Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat la un moment dat că numărul de vize emise pentru oamenii de afaceri chinezi este prea mic. Ați avut discuții în acest sens cu autoritățile române, ați ajuns la niște concluzii intermediare?

Xu Feihong: În lumea de astăzi, cu procesul de globalizare economică, colaborarea este mai strânsă între diferite țări și dezvoltarea țărilor are nevoie de această colaborare. Partea română participă activ la proiectul ”Belt and Road” și colaborarea China și Europa Centrală și de Est și încurajăm companiile chineze să lărgească investițiile și să participe la proiectele de infrastructură din România. În același timp, partea chineză încurajează și sprijină firmele chineze să realizeze investiții în România. Mai multe companii chineze sunt exemple în acest sens: Huawei, CGM, ZTE, Huatian. Colaborarea chino-română are o perspectivă foarte largă și luminoasă. În același timp, pentru a consolida această colaborare, este nevoie și de schimburi de persoane, de regimuri de viză mai favorabile. Mulți ani, în trecut, problema vizelor a fost un obstacol pentru colaborarea și schimburile de persoane dintre cele două părți. Ambasada noastră acordă o mare atenție acestui lucru și partea română acordă o mare importanță pentru rezolvarea acestei chestiuni. Ne bucurăm foarte mult că pe data de 15 septembrie partea română a emis un ordin pentru facilitarea regimului de vize pentru cetățenii chinezi care vin în România pe ședere scurtă. Considerăm că aceasta este o măsură favorabilă pentru promovarea colaborării economice, culturale și schimbul de persoane dintre China și România și apreciem foarte mult aceste măsuri.

AGERPRES: Autoritățile chineze și-au manifestat interesul de a include țările din Europa Centrală și de Est în proiectul ‘One Belt One Road’ ce reconstituie vechiul ‘Drum al mătăsii’. Care ar fi provocările în cooperarea cu țările din această regiune?

Xu Feihong: Inițiativa ”Belt and Road” este o continuare și promovare a vechiului ”Drum al mătăsii”. Pe de o parte, urmează vechiul ”Drum al mătăsii” și pe baza acestuia a propus niște noi proiecte pentru consolidarea coridorului economic, pentru lărgirea cooperării regionale și lărgirea spațiului geografic al vechiului ”Drum al mătăsii”. Pe de altă parte, ”Belt and Road” promovează niște principii precum consultarea reciprocă, construcția și împărtășirea rezultatelor și promovează niște conexiuni de politică, infrastructură, comerț, finanțe și interumane. A propus crearea unei comunități cu destin comun, pentru promovarea prosperității comune. De aceea, inițiativa ‘Belt and Road’ are o trăsătură clară a epocii noastre. Este o dezvoltare inovativă pentru vechiul ‘Drum al mătăsii’.

În luna mai, China a convocat cu succes forumul la nivel înalt de cooperare internațională, în inițiativa ”Belt and Road”. Peste 130 de țări și peste 70 de organizații internaționale, cu 1.500 de reprezentanți, au participat la acest forum, la Beijing, inclusiv doamna vicepremier și ministru al Mediului, doamna Gavrilescu. Toți reprezentanții au discutat despre ridicarea potențialului de colaborare și au transmis comunității internaționale mesajul de promovare a economiei deschise mondiale. Președintele Chinei, Xi Jinping, a vorbit, în discursul dumnealui de la forum, despre spiritul ”Drumului mătăsii”, realizat pentru pace, cooperare, deschidere, cooperare incluzivă, cunoaștere reciprocă și câștiguri comune. Acest spirit al ”Drumului mătăsii” adaugă un nou conținut, care corespunde cu epoca noastră și care a dat direcția de dezvoltare a proiectului ”Belt and Road”. Este apreciat de către toate părțile participante și comunitatea internațională. Afirmăm că inițiativa ”Belt and Road” corespunde curentului de dezvoltare a epocii, corespunde intereselor tuturor țărilor și este un bun public oferit de China pentru comunitatea internațională și am convingerea că acest proiect va adăuga noi motive și o nouă energie pentru prosperitate și dezvoltare mondială. România participă activ la inițiativa ”Belt and Road” și cooperarea China — Europa Centrală și de Est. În anul 2015, România a semnat cu partea chineză un memorandum de înțelegere privind cooperarea ”Belt and Road” și în luna mai, anul acesta, România a aderat la Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură. În luna iulie, România a găzduit dialogul partidelor politice dintre China și Europa Centrală și de Est, iar cooperarea celor două părți are continuu progrese. În același timp, am observat că anvergura cooperării pragmatice dintre România și China nu este încă foarte mare și companiile române și chineze nu au cunoștințe foarte adânci. De aceea, niște proiecte, niște negocieri au nevoie de un ritm mai accelerat. Sperăm să consolidăm coordonarea politică și coordonarea de strategie dintre China și România, să valorificăm platforma de cooperare 16+1 China — Europa Centrală și de Est și să promovăm colaborarea dintre România și China în domeniul ”Belt and Road”, să aibă mai multe rezultate concrete pentru interesele și în favoarea celor două popoare.

AGERPRES: Vorbeați de infrastructură. S-a vorbit despre Portul Constanța ca fiind un hub important în contextul ‘One Belt One Road’. În ce domenii este important acesta?

Xu Feihong: Anul trecut, la Riga, în Letonia, a avut loc cea de a V-a reuniune a șefilor de guvern din China și din Europa Centrală și de Est. La această reuniune a fost publicată o Declarație comună pentru colaborarea în domeniul infrastructurii și a echipamentelor din spațiul adriatic, baltic și pontic. Iar prioritatea este de a ridica nivelul de infrastructură, de interconexiune în regiunea adriatică, baltică, pontică, precum și în canalele și râurile din aceste zone, să facem eforturi pentru a construi parcuri industriale, pentru a construi niște coridoare rutiere, feroviare, navale și să promovăm interconexiuni pentru industrie, în țările din acest spațiu. Constanța are o așezare geografică favorabilă și cred că Portul Constanța poate să devină o poartă de intrare a Europei cu inițiativa ”Belt and Road”.

Colaborarea dintre China și Portul Constanța progresează continuu. De exemplu, compania Cofco, o companie de stat din China, de cereale, a cumpărat prin compania Nidera un terminal de cereale din Constanța. Firma Cosco, de transport, a semnat împreună cu portul Qingdao din China și cu Portul Constanța un proiect de colaborare trilaterală. Iar în Constanța, prin Cosco, au fost deschise mai multe linii navale între Constanța și orașe din China. Pe lângă aceasta și portul Zhoushan din municipiul Ningbo din China a semnat un acord de prietenie și colaborare cu portul Constanța. Sper ca Portul Constanța să își ridice potențialul de dezvoltare și să aibă un rol cât mai important în ceea ce privește conectivitatea de infrastructură și fluiditatea comercială.

AGERPRES: Pentru următorii cinci ani, China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 de miliarde de dolari și își propune să investească peste 750 de miliarde de dolari. Care sunt domeniile atrăgătoare în România pentru China și există o estimare a investițiilor în acești următori cinci ani?

Xu Feihong: Companiile chineze sunt dornice să colaboreze economic multilateral cu partea română. În momentul de față, colaborarea economică dintre cele două părți se concentrează în următoarele domenii: energie, infrastructură, turism, agricultură, componente auto. Sper că putem face eforturi pentru lărgirea și adâncirea colaborării în viitor și partea chineză va sprijini în continuare firmele celor două țări pentru a consolida cooperarea, mai ales în domeniul parcurilor industriale, de ridicare a capacității de producție și să împărtășim experiențele, ca să promovăm o dezvoltare generală a schimburilor economice dintre China și România. Sper ca România și China să colaboreze mai strâns în domeniul economic, pe baza actuală, și sper ca volumul comercial între România și China să se ridice și să devină mai echilibrat în viitor.

AGERPRES: China este un foarte bun partener al Rusiei care, la rândul său, este critică la adresa NATO. Cu România membru NATO iar China — partener comercial al României, cum se calibrează aceste două aspecte: pe de o parte adresarea critică referitor la NATO și pe de altă parte colaborarea cu România, membru NATO?

Xu Feihong: Noi am observat că există niște divergențe între Rusia și NATO și sperăm ca părțile respective să respecte și să ia în considerare preocupările de securitate de ambele părți și să reglementeze chestiunile, în scopul câștigurilor comune, ca să mențină stabilitatea strategică globală. China și Rusia sunt parteneri strategici. Relațiile dintre cele două țări urmează principiile de egalitate, încredere, sprijin reciproc, prosperitate comună și prietenie veșnică. Aceste relații nu sunt și nu vor fi afectate de schimbările situației internaționale, de factori din exterior. Cele două părți vor continua să implementeze consensul la care au ajuns liderii celor două state și să urmeze în continuare programul de colaborare care deja a fost discutat. China și România sunt țări cu prietenie tradițională. Anul acesta sunt 68 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu România și cele două țări sunt prietene bune și parteneri buni. Relațiile chino-române au trecut prin încercările schimbărilor din contextul internațional. În epoca globalizării, interesele tuturor țărilor sunt interconectate și se influențează reciproc. De aceea comunitatea internațională trebuie să se debaraseze de toate concepțiile privind Războiul Rece și să formeze noi concepții pentru cooperarea comună amplă și durabilă de securitate și să mențină împreună o structură de securitate pentru dreptate, justiție.

AGERPRES: Referitor la politica internațională, recent, China a aprobat sancțiuni împotriva Coreei de Nord, după discuții foarte ample și foarte tensionate. Cum își creionează China poziția acum față de Coreea de Nord?

Xu Feihong: Poziția părții chineze în chestiunea Coreei de Nord este democratizarea Peninsulei Coreene, promovarea păcii și stabilității peninsulei și să reglementeze chestiuni pe baza dialogului și consultării. În ultima perioadă, Coreea de Nord a făcut teste nucleare, iar în Consiliul de Securitate al ONU a fost aprobată o rezoluție pentru sancțiune și partea chineză a sprijinit, în cadrul ONU, restricționarea încercărilor nord-coreene de teste nucleare. Acum, chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților. Este vorba de un cerc vicios. Spre exemplu, Coreea de Nord face teste nucleare și Consiliul de Securitate dă niște sancțiuni. Dar, după aceea, Statele Unite și Coreea de Sud fac exerciții militare. Apoi, Coreea de Nord face din nou teste nucleare. Trebuie să facem ceva ca să oprim acest cerc vicios. Partea chineză joacă un rol pentru asumarea responsabilității în acest domeniu. De exemplu, noi am propus oprirea acțiunilor din ambele părți — pe de o parte Coreea de Nord să oprească acțiunile de test nuclear, lansarea de rachete, pe de altă parte Statele Unite să oprească exercițiile militare de mare anvergură. Noi am propus să reglementăm această problemă pe ambele căi — pe de o parte să promovăm denuclearizarea Peninsulei Coreene, pe de altă parte să facem eforturi pentru consolidarea regimului de pace pentru peninsulă. Avem convingerea că pacea și stabilitatea Peninsulei este favorabilă nu numai pentru Asia Pacifică, dar este favorabilă pentru securitatea și stabilitatea mondiale.

AGERPRES: Urmează Congresul Național al Partidului Comunist Chinez, congres după care cinci dintre liderii partidului vor fi înlocuiți pentru că se vor pensiona. Care sunt perspectivele Chinei după acest congres național foarte important?

Xu Feihong: Cel de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez se va convoca pe data de 18 octombrie. Întreaga lume are așteptări pentru acest congres. Cred că foarte mulți oameni, ca și dumneavoastră, sunt interesați de schimbările la nivel înalt, de conducere a Chinei. În ceea ce privește schimbările la nivel de conducere, schimbările de persoane, putem să aflăm imediat după conferință. Acest congres al Partidului Comunist Chinez este o ședință foarte importantă. Se convoacă într-un moment important pentru China, pentru construirea unei societăți relativ prospere și în procesul de reîntinerire a națiunii chineze. În cel de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez se vor face noi planuri pentru dezvoltarea proprie a Chinei și în același timp se vor promova și noi măsuri pentru lărgirea deschiderii către exterior, pentru schimburile și colaborarea cu toate țările, accelerarea și promovarea inițiativei ‘Belt and Road’. Toate aceste măsuri au ca scop o dezvoltare a Chinei și construcția unei comunități cu destin comun.

AGERPRES: Ca să ne întoarcem la București și pentru că ați vorbit de ”Belt and Road”, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus la un moment dat că și-ar dori ca Bucureștiul să fie unul dintre hub-urile acestui proiect. Care sunt direcțiile în care Bucureștiul ar putea fi unul din punctele-nod ale proiectului?

Xu Feihong: Am observat ce a spus doamna primar general. Și Bucureștiul este cel mai important oraș din România, este capitala României, este centrul politic, cultural al României și poate să joace un rol cât mai important în construirea ”Belt and Road” și promovarea proiectului China — Europa Centrală și de Est.

Între București și orașele chineze se menține o colaborare foarte strânsă. De exemplu, în 2005, Bucureștiul s-a înfrățit cu Beijing. Companiile chineze ZTE, Huawei și altele au înființat filiale sau reprezentanțe la București. Există și foarte multe platforme de schimburi locale și de cooperare China — Europa Centrală și de Est. De exemplu, există un consiliu de colaborare local în cadrul ”Belt and Road”, este și reuniunea liderilor locali 16+1, este și forumul primarilor capitalelor 16+1 și asociația de colaborare a președinților de consiliu județean 16+1 și salutăm participarea Bucureștiului la aceste activități. Am convingerea că, pe această platformă, Bucureștiul poate să joace un rol cât mai important în promovarea inițiativei ”Belt and Road”, precum și promovarea cooperării 16+1 China — Europa Centrală și de Est.

AGERPRES: China este uneori în vizorul comunității internaționale în ceea ce privește dosarul său legat de respectarea drepturilor omului, iar unul dintre cazurile cele mai recente este cel al scriitorului premiat cu Nobel — Liu Xiaobo. Reprezentanți ai Comitetului Nobel au spus că China este responsabilă moral pentru moartea acestuia. Cum calibrează China dialogul cu partenerii de afaceri, partenerii internaționali și această imagine legată de respectarea drepturilor omului?

Xu Feihong: Liu Xiaobo este un criminal care a încălcat legislația chineză și a fost condamnat la închisoare. După ce a fost diagnosticat cu cancer de ficat, autoritățile chineze și instituțiile medicale chineze, conform legislației chineze și pe baza principiului umanitar, au făcut toate eforturile pentru salvarea vieții lui Liu Xiaobo. Eforturile medicale făcute de autoritățile chineze sunt cunoscute de familia lui Liu Xiaobo și familia acestuia a exprimat și mulțumiri autorităților și instituțiilor chineze pentru eforturile de salvare. În ceea ce privește cazul Liu Xiaobo, China a reglementat această chestiune strict conform legislației chineze. China este o țară guvernată de lege și problema lui Liu Xiaobo este o problemă internă a Chinei și a politicii chineze și sperăm ca celelalte țări să nu vorbească și să ne critice pentru acest lucru. Guvernul chinez acordă o importanță deosebită promovării și protejării drepturilor omului. Acest lucru este stipulat și în Constituția Chinei. În cei 68 de ani de la promovarea Chinei Noi, China a cunoscut progrese remarcabile, mondial, în ceea ce privește dezvoltarea drepturilor omului și acesta este un fapt pe care nu îl poate nega nimeni care nu are prejudecăți față de China. Și noi ne opunem politizării drepturilor omului și apelăm la țări și oameni din lume să respecte suveranitatea judiciară a Chinei și să nu se amestece în afacerile interne ale Chinei.

AGERPRES: România are fabrică Airbus la Ghimbav. În același timp, în China vor fi asamblate elicoptere Airbus, în premieră pentru compania franceză. Cum vedeți acest fapt?

Xu Feihong: România are o bază solidă în ceea ce privește industria apărării în istorie. Firma de elicoptere Ghimbav a colaborat cu Airbus pentru promovarea capacității de producție de elicoptere și pentru ridicarea nivelului de apărare națională. Dezvoltarea industriei apărării naționale este o practică a tuturor țărilor și este și o afacere internă a României. Compania Airbus a ales China să construiască o nouă linie de asamblare a elicopterelor tip H 135 și aceasta este prima linie de asamblare a acestui tip de elicopter în afara spațiului european și constituie un jalon important de colaborare aeronautică dintre China și Europa și este un model al cooperării chino-europene. Compania Airbus a ales China pentru acest proiect pentru că are încredere în dezvoltarea economică a Chinei și are voința de a împărtăși rezultatele colaborării cu China. Sper că, odată cu aprofundarea cooperării europene, și China și România pot să consolideze cooperarea în domeniul aeronautic. România este membru al Uniunii Europene și putem să creștem potențialul în acest domeniu și să promovăm procesul de industrializare în acest domeniu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.